Spectatorul e de partea hoţilor

Trei monologuri îşi întâlnesc trecutul comun acolo unde alinierea planetelor îl favorizează, la intersecţia aceea dintre nesăbuinţă, curaj şi încredere, unde se naşte o mare prietenie. „Hoţii“ nu este un spectacol despre gangsteri, ci despre nişte „pungaşi“ mărunţi, care buzunăresc viaţa de toată sarea şi piperul pe care le are asupra ei.

Trei prieteni îşi amintesc cum au trăit, cum au iubit, cum au făcut sex, cum au fost mahmuri, cum unul dintre ei a fost acuzat pe nedrept de viol, cum unul dintre ei a tâlhărit nişte mafioţi de provincie, cum unul dintre ei a vomitat la picioarele unui mare savant, la o mare conferinţă universitară.

O piesă venită pe o filieră americano-irlandezo-română - David Mamet - Conor McPherson - Cristi Juncu. Acelaşi regizor român care a montat la Teatrul Act capodopera comică „American Buffalo" (care încă se joacă, după cinci ani de la premieră). De data aceasta, Juncu a regizat un spectacol prin care riscă mai puţin, dar la fel de agreabil. Producţia Teatrului 74 din Târgu-Mureş s-a jucat, săptămâna trecută, la Teatrul Act din Bucureşti.

Hoţi simpatici

Spre deosebire de cei trei şuţi rataţi din „American Buffalo", eroii lui Conor McPherson, dramaturg irlandez puternic influenţat de David Mamet, sunt oameni care nu mai teoretizează jaful, ci îl duc la bun sfârşit, unindu-şi cu mare simţ practic toate complicităţile. Cristi Juncu a ales o structură dinamică minimalistă, ţintuind cele trei personaje masculine pe o bordură, în poziţia „şezut", timp de o oră şi jumătate.

Însă textul, cu o oralitate care nu face niciun compromis, suplineşte pragmatic nevoia de mişcare. Personajele sunt imobilizate pe scenă, dar aleargă prin cuvintele lor. Piesa lui McPherson nu are în centru jaful, ci vieţile mici, dintr-o comunitate care nu oferă nicio speranţă. Furtul este doar un moment secundar, o diversiune la care meriţi să ajungi doar după ce îi cunoşti pe cei trei.

Pe Frank (Marius Turdeanu), tânărul frustrat, care s-a săturat să îi servească pe toţi ticăloşii (pe care îi va şi prăda), în restaurantul tatălui său şi care ajunge la concluzia că nu faci nicio brânză şi nici nu te îmbogăţeşti dacă eşti corect toată viaţa; pe Joe (Cătălin Mîndru), cel care îşi ia ca fals model de urmat vedeta masculină a liceului din localitate, Joe, cel care o iubeşte pe Deborah, fata pe care a văzut-o doar din profil; şi pe Ray (Theo Marton), cadru universitar afemeiat şi epicurian, care spune la un moment dat despre Frank că este cel mai ciudat gangster pe care l-a văzut el în viaţa lui, „cu tot cu ăia din filme". Toţi trei caută momentul prin care să rupă amărăciunea în două, iar jaful le este de mare folos, ca unealtă de ciopârţire a ghinionului. Orăşelul îi sufocă. Dar au găsit cheia evadării.

Frank, Joe şi Ray sunt hoţii cu care ţii, oameni atât de simpatici, încât te-ar face să accepţi imediat să fugi cu ei în lume şi să cheltuieşti cele 30.000 de lire furate.„Hoţii" este un spectacol amuzant, articulat pe un text minunat. Iar Cristi Juncu este un regizor care ştie să-şi aleagă piesele, actorii, teatrele şi chiar şi publicul.