Sfârşitul bolii

Momentul în care tot ce avea importanţă – averea, succesul, iubirea – nu mai are niciun sens. Iniţial o nuvelă, "Un caz clinic" este o dramatizare făcută de  Buzzati la sugestia lui Giorgio Strehler, montată de acesta şi apoi tradusă în franceză de Albert Camus.

Nu este unul dintre acele spectacole la care să te duci ca să mai uiţi de tensiunile zilnice: dimpotrivă, marele prozator italian Dino Buzzati vrea să spună că tot ceea ce trăim are un sfârşit şi că în acea clipă tot ce avea importanţă – averea, succesul, iubirea – nu mai are niciun sens.

Un energic şi eficient om de afaceri aude o voce feminină care-l cheamă. Cei din jur nu aud vocea, cred că e bolnav şi-l trimit la nişte analize. Cadrul realist din care se dezvoltă metafora (descris mai întotdeauna minuţios de către marii scriitori din secolele trecute) este transpus scenic (regia: Claudiu Goga) cu acurateţe şi cu suficient mister pentru a da de înţeles că adevărul nu locuieşte în biroul industriaşului, ci se transmite prin vocea pe care doar el o aude.

O vizită banală a unui om, considerat sănătos,  într-o clinică unde se practică procedee „novatoare”, se transformă într-o coborâre când arţăgos contestatară, când revoltată, când stupid supusă, când înţelept acceptată. Întovărăşit de trăirile unor suflete cu care nu are nimic în comun, acum obligat să le asculte tânguirile şi concluziile,

Giovanni Corte (Cornel Răileanu) învaţă să moară pe măsură ce înţelege să se desprindă de fleacurile care i-au umplut viaţa. Nu prea are cu ce să le înlocuiască şi, confruntat cu propriul pustiu, golit de propriul conţinut, personajul se stinge sub ochii spectatorului.

Vocea auzită doar de el l-a atras spre unica experienţă cu parcurs individual fără niciun antrenament. Mijloacele folosite de către Răileanu pentru transformarea aroganţei şi trufiei în smerenie sunt expresive, fără a fi patetic-melodramatice. Tot ceea ce la început era vitalitate îndreptată spre exterior se transformă pe parcurs în intensitatea trăirii îndreptate spre autocunoaştere.
Lumea comună, subminată de voci

Prin restrângerea treptată a spaţiului de joc, prin remodelarea obiectelor, scenografia lui Cristian Rusu favorizează această lectură a rolului. Corte nu este victima unui mecanism, ci corporalitatea şi discursul propriului lui destin. Corte şi cuplul Mama (Melania Ursu), doctorul Malvezzi (Anton Tauf) aud semnalele unei realităţi pe care simţurile comune nu o înregistrează.

Spectacolul devine ambiguu şi indecis când trebuie să înfăţişeze lumea comună pe de o parte şi instrumentele destinului pe de altă parte. Personajele din lumea lăsată în urmă – episodice şi actoriceşte restrânse la un monolog – îşi spun partiturile ca pe nişte arii de operă în concert, fără a se integra în dinamica spectacolului. Reprezintă o semnificativă excepţie Miriam Cuibus şi Cătălin Herlo.

Destul de confuză este şi prezenţa de grup şi cea individuală a echipei din spitalul cu tot atâtea etaje câte cercuri are infernul. În tot spectacolul, toată lumea vorbeşte cu faţa la public, nu cu partenerul. E un procedeu demonstrativ pentru convenţia iluziei, a lumii imaginare a lui Corte. Dar spectatorul nu aude decât într-un târziu vocea care a provocat drama, iar unele personaje nu trăiesc decât în realitate. Absenţa unei diferenţieri ca şi monotonia ritmului reprezentaţiei reduc forţa de impact a ideii iniţiale.

În fond, după primele scene din biroul lui Corti, tot spectacolul nu e decât imensa expansiune a clipei când omul considerat de el şi de ceilalţi sănătos şi etern realizează că moare. Această bună idee a regiei se diluează uneori prin temperatura scăzută a unor scene, prin dezordinea unor semne. Poate că e mai bine aşa, dacă am accepta cu toate consecinţele premisa autorului, n-am mai fi capabili de aplauze.

Info

Un caz clinic de Dino Buzzati
 
Traducere: Cornel Mihai Ionescu

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

Regia: Claudiu Goga

În distribuţie: Cornel Răileanu, Melania Ursu, Anton Tauf, Ionuţ Caras, Miriam Cuibus, Elena Ivanca, Ion Marian, Petre Băcioiu, Cornel Herlo, Patricia Boaru, Irina Winter, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu ş.a.