Radu Beligan, în turneu la 91 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 15 martie, marele actor îşi prezintă spectacolul „Egoistul“ la Constanţa, la Cluj-Napoca,la Iaşi şi la Timişoara. De o vitalitate de invidiat, Radu Beligan este nelipsit de pe scena teatrului de peste 70 de ani. Şi-a păstrat spiritul tânăr ferindu-se de boemie şi tratându-şi profesia cu respect.

În luna ianuarie a acestui an, „Egoistul" de Jean Anouilh, în regia lui Radu Beligan, a sărbătorit cea de-a 150-a reprezentaţie. Spectacolul, ce-i are în distribuţie pe Radu Beligan, Simona Bondoc, Damian Crâşmaru, Sanda Toma, Lamia Beligan, Ileana Olteanu sau pe Cesonia Postelnicu, a avut premiera în 2004, la Teatrul Naţional Bucureşti, iar de atunci se joacă cu casa închisă.

O poveste comică

„«Egoistul» este un spectacol extraordinar, în care îl putem întâlni pe Maestru nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, dar şi într-o alta, la fel de apreciată, cea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele... autografe, pe cecuri de 20.000 de franci.

Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispusă să-l înţeleagă", se arată într-un comunicat TNB.

Întâlnirea dintre Radu Beligan, regizorul spectacolului „Egoistul" şi interpretul rolului principal - Leon Saint-Pe, şi Jean Anouilh, autorul piesei, s-a petrecut în urmă cu 30 de ani, la Comédie des Champs Élysées, în Franţa. Beligan a asistat la o repetiţie a acestuia, a notat tot ce dramaturgul, în calitate de regizor al propriului text, spunea, apoi au luat masa împreună.

La cei 91 de ani şi trei luni, Radu Beligan porneşte cu „Egoistul" într-un turneu prin cele mai importante oraşe ale ţării: Constanţa (15 martie - Sala Sindicatelor), Cluj-Napoca (12 aprilie - Teatrul Naţional), Iaşi (26 aprilie - Casa de Cultură a Studenţilor), Timişoara (10 mai - Opera Naţională). La Bucureşti, se joacă în data de 12 martie, la Teatrul Naţional Bucureşti, în Sala Amfiteatru, la ora 19.00 (preţul unui bilet variază între 16 şi 50 lei).

Confesiunile lui Radu Beligan

La 21 aprilie, Radu Beligan îşi dă întâlnire cu publicul său la o nouă „Confesiune despre viaţă şi artă", la Palatul Naţional al Copiilor din Capitală, la ora 19.30. Timp de două ore, actorul va dezvălui ce personalităţi ale lumii teatrale i-au marcat destinul şi cariera de-a lungul timpului, va vorbi despre modelele sale, dar va oferi şi sfaturi privind teatrul românesc din ziua de astăzi, după mai bine de 70 de ani de activitate. Premiera „Confesiunilor..." a avut loc în noiembrie 2008, continuând până astăzi cu un mare succes.

Colecţionarii şi iubitorii de cărţi rare vor putea să îşi cumpere ediţia revizuită şi completată a manuscrisului „Note de Insomniac", însoţit de autograful original al autorului. Radu Beligan mărturiseşte în volumul său: „Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumuseţea cu care anumiţi oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este operă de artă prin excelenţă".

Actor şi director de teatru

Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, judeţul Bacău. Ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, actorul a debutat în cinema în 1943, în filmul „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, în regia lui Jean Georgescu. De atunci a apărut în producţii semnate de Paul Călinescu, Jean Mihail, Ion Popescu Gopo sau Lucian Pintilie.

Info eveniment

llÎn teatru, a fost Agamiţă Dandanache („O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1948), Filipetto („Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957), Richard al III-lea („Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976) sau Ianke („Take, Ianke şi Cadîr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonţa, 2001). În 1937-1938, a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, apoi a intrat la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, profesoară fiindu-i Lucia Sturdza Bulandra.

llÎntre 1950 şi 1965 a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, iar între 1961 şi 1969, director al Teatrului de Comedie. Între 1969 şi 1990 a condus Teatrul Naţional Bucureşti. Din 1977 este preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite