AUDIO One-glas-show

„Mecanica inimii“, spectacolul-lectură susţinut de Marius Manole în cadrul festivalului independent Undercloud, merită să ajungă, într-o zi, spectacol adevărat, cu decoruri şi tot tacâmul. Într-o linişte complice şi deferentă, un glas aleargă după destinul lui Jack, de profesie puşti îndrăgostit. Marius Manole îi strigă de multe ori numele.

Din imensa depărtare a cărţii îi răspunde ticăitul unui ceas care bate mai tare ca şapte inimi la un loc.

Jack aşteaptă să se nască dintr-un teanc de foi pe care Marius Manole l-a aruncat pe masa din faţa lui. În paginile albe, format A4, e un frig de-ţi îngheaţă sângele; parcă s-a ascuns soarele. În barul din realitate e cald. Oamenii stau lipiţi, strânşi unii în alţii, ca să încapă cât mai mulţi şi învaţă să împartă ad-hoc bănci din lemn, beri, priviri şi visuri. Am stat şi eu lipit de Constantin Cojocaru, fără să ne cunoaştem, la fel ca Rodica Mandache şi Radu Afrim, care se cunosc de mult.

Cu zece minute înainte de lectură, Manole bea bere la o masă, ca un client neobişnuit, prins într-un schimb de replici ca-n filmele mute cu o ţigară pe care o convinge să ardă. Oamenii se uită înspre el şi aşteaptă. Marius se ridică şi se îndreaptă spre scenă. Îşi roagă publicul să stingă ţigările nefumate încă şi începe să nu-şi găsească locul pe scaunul care a fost desemnat să-i suporte în următoarea oră toată greutatea trupului şi a vocii. În sfârşit, îşi drege glasul. Şi începe să citească o piesă adaptată după un roman.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Marius Manole:„În teatru adevărul şi sinceritatea contează"

Capitolul 1. Naşterea lui Jack

Micuţul Jack, din burta mamei: „Casele par nişte locomotive cu abur! Alb, alb, alb! Fulgii sunt mai uşori ca aerul". Manole preia toată greutatea consoanelor şi o ascunde într-un buzunar nevăzut din gât. Iar cuvântul „fulgii" pluteşte fără grijă prin bar, ca un semn de întrebare perfect caligrafiat. Pe fundal, un fragment din melodia „Island Blues", a suedezilor de la Koop.

Prostituata încearcă să-l aducă pe lume pe micuţul Jack. Dar Jack are inima bocnă. „E îngheţată de tot!". Aproape că nici n-o mai are! Gândurile trec cu repeziciune prin sufletul doctoriţei Madeleine, renegata, „vrăjitoarea", singura din oraş care acceptă să aducă pe lume copiii desfrânatelor şi să trateze beteşugurile oamenilor. Madeleine, cea care le pune ochi de sticlă şi picioare de lemn celor fără bani pentru un medic cu diplomă, hotărăşte să-i monteze lui Jack un ceas în locul inimii, care să o ajute să bată normal. „Tic-tac, tic-tac!", murmură ceasul. „Bum, bum, bum!" bate inima. În fiecare dimineaţă, ceasul trebuie întors cu o cheiţă.

Jack e abandonat la naştere şi rămâne în îngrijirea doctoriţei Madeleine. Ea crede că fiecare bătaie a inimii băiatului este o mică minune. Tot ea îl protejează exagerat, ca să-l ferească din calea suferinţei, ştiind că se poate îmbolnăvi oricând. Când răceşte, ceasul lui face un zgomot ca de farfurii sparte. Abia la zece ani, Jack iese la o plimbare mai importantă în oraş, unde se întâlneşte cu o micuţă dansatoare. E lovit de dragoste subit, ca de un sughiţ.

De acum, Jack trebuie să fie foarte atent. Sentimentele noi sunt foarte periculoase pentru el. Îl pot omorî acolo, pe loc. „Cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi şi mai ascuţită. Mecanica inimii tale va sări în aer". Sfatul-metaforă al lui Madeleine spune totul despre carte, despre spectacol şi despre oameni, în general. Despre acei oameni care privesc acum spectacolul cu urechile: domnişoara care şi-a acoperit mâinile cu ochii, puştiul de 17 ani care râde tolănit pe podea, domnişoara care stă dreaptă ca un băţ de chibrit neaprins, chiar lângă Marius Manole, şi care zâmbeşte stânjenită atunci când se îndrăgosteşte de câte o frază din carte. Imnul gospel „When the Saints Go Marching In" îşi face loc prin aerul liniştit, iar unii spectatori se iau în braţe prin întuneric. 

Micuţa dansatoare dispare din oraş, iar Jack pleacă în căutarea ei, ajuns mereu din urmă de sfaturile lui Madeleine: să nu atingă acele,
să-şi stăpânească mânia şi să nu se îndrăgostească (e cam târziu pentru punctul trei). Îşi găseşte „aleasa ceasului său" după mult timp, tocmai la „Extraordinarium", un fost circ transformat în bâlci.

Modulaţii şi tribulaţii

Personajele lui Malzieu iubesc toate într-un glas şi sar coarda vocală a lui Manole cu uşurinţa copiilor eliberaţi de sclavagismul temelor şi al şcolii. Manole strigă, se înalţă fără să se ridice de pe scaun, se răsteşte, şopteşte sau vorbeşte normal. Pune bucăţi din viaţa lui Jack una peste alta, până ajunge la ultima filă.

N-a strănutat, n-a tuşit, a încurcat doar un singur cuvânt (a zis „mahala" în loc de „matahală"), n-a transpirat, n-a fost glacial, nu s-a grăbit să termine ce avea de făcut. S-ar putea susţine că a fost perfect, dacă n-ar sări unii să spună că e o exagerare. După aplauze, Manole s-a dus la masa lui Afrim, care l-a lămurit repede: „Hai, că ai fost bine!". Radu Afrim a avut dreptate.

Info

Teatrul Undercloud

Mecanica inimii de Mathias Malzieu

Dramatizare: Chris Simion

Lectura: Marius Manole

* * * * *