CRONICĂ DE TEATRU: Jocul de-a Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În spectacolul „Familia Tót“, de la Centrul Cultural pentru UNESCO din Bucureşti, Victor Ioan Frunză construieşte o dictatură reală într-o lume de carton.

După ce, în stagiunea trecută, a montat „Furtuna" lui Shakespeare în doar patru personaje, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu", Victor Ioan Frunză revine pe aceeaşi scenă cu „Familia Tót". Un text mai puţin cunoscut la noi, montat în anul în care are loc centenarul dramaturgului maghiar Orkeny István, considerat unul dintre cei mai importanţi din Ungaria, Victor Ioan Frunză alege cinci actori cu care a colaborat şi la alte proiecte recente: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Alexandru Ion.

O lume de carton, închisă ca-ntr-o cutie mare de carton, în care personaje mici construiesc lumi de carton şi mai mici - aşa arată spaţiul scenei, desenat de Adriana Grand, a cărei scenografie surprinde şi potenţează grotescul textului. La început goală, scena se populează treptat cu obiecte şi fiinţe a căror fragilitate este în permanenţă pusă în lumină. Fiinţe de carton, supuse oricând pieirii, o frumoasă metaforă scenografică şi regizorală pentru fiinţele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezenţă din întregul spectacol.

Multiplele straturi ale textului sunt desfăcute unul câte unul, pe un fond comic ce-i permite regizorului să se joace cu psihicul spectatorului şi să-i livreze, ca-n joacă, informaţii concrete despre disperare şi frică.

Când umorul bate frica

Personajele execută un fel de joc - ritual, rupt din timp, ca-ntr-un mecanism al unui ceas gigantic. Poştaşul, pompierul, soţia şi fiica pompierului, maiorul, toate sunt personaje tip, prinse într-o poveste, care, în finalul spectacolului, evadează din irealitate şi intră în realitate... prin moarte.

Pe scurt, povestea lui Orkeny István ar arăta aşa. Un maior nebun - întruchiparea în mic a oricărui mare dictator - vine într-un concediu de două săptămâni în micuţa gospodărie a familiei Tót. Sperând că maiorul i-ar putea face viaţa mai uşoară fiului de pe front, cei trei membri ai familiei - tatăl, mama şi sora - încearcă să-i satisfacă cele mai ciudate gusturi... De aici, momentele comice construite savuros de Victor Ioan Frunză.

Maiorul - interpretat de George Costin ca un Caligula grotesc şi plin de umor - instaurează cel mai ciudat regim de teroare, descoperă distracţia preferată: să confecţioneze cutii de carton. Familia Tót cedează crâmpei după crâmpei viaţa normală. Mănâncă, doarme, gândeşte, respiră, merge, vorbeşte, râde şi plânge în ritmul impus de maior. Fiecare moment şi fiecare nuanţă sunt puternic exploatate de regie şi de actori, culminând cu scena în care domnul Tót se ascunde în WC-ul de carton pe care şi-l ridică în mijlocul scenei.

A şti sau a nu şti...

Închisă între două paranteze - intervenţiile poştaşului care măsluieşte scrisorile şi veştile din ele, după cum îi sunt dragi sau antipatici destinatarii - povestea tragică a familiei Tót este construită din imagini decupate parcă din cărţile de colorat. Pompierul Tót, atât de nuanţat interpretat de Adrian Nicolae, Mariska, soţia - un delicios travesti la vedere, Sorin Miron - şi Agika, fiica lor, un amestec de inteligenţă, delicateţe şi copilărie, toate bine dozate de Nicoleta Hâncu, adunaţi împreună sunt desenul perfect al familiei obişnuite, ce aşteaptă scrisori de la fiul de pe front.

Pompierul Tót (Adrian Nicolae), fiica lui, Nicoleta Hâncu, şi soţia, Sorin Miron



Rochiţa roşie a Agikăi, băsmăluţa şi şorţul „mamei", jacheta roşie, cu bumbi, şi cascheta de pompier îl încadrează pe fiecare într-o tipologie. Iar universul din care fac parte, conturat doar din culori care se schimbă pe fundal, lăsând uneori la vedere o lume ce se ghiceşte din proiecţiile supradimensionate în spatele pânzei din fundal, pare la fel de efemer precum cutiile şi personajele de carton care „vor popula" scena în final. Situat în afara universului de carton, poştaşul are un rol straniu, cu nuanţele căruia Alexandru Ion jonglează frumos. El e micul demiurg care, printr-un simplu gest, ca-ntr-un joc de-a Dumnezeu - să rupă sau să nu rupă scrisorile de pe front? -, reconfigurează lumea familiei Tót. De el depinde dacă fiul lor moare sau trăieşte... pentru ei. A şti sau a nu şti are valoare de viaţă şi de moarte. Când îngheaţă zâmbetul pe buze? Atunci când poştaşul rupe scrisoarea în care Crucea Roşie anunţă moartea fiului lor... De ce reapare zâmbetul? Veţi descoperi la faţa locului.

În final, rămâne ca un stop-cadru imaginea unui toboşar din carton, în mărime naturală, care stă lângă un trompetist din carton, tot în mărime naturală, iar pe jos o căsuţă mititică, tot din carton, exact cum e cea a familiei Tót, e pierdută printr-o lume din cartoane năruită... 

Info:

Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu": „Familia Tót"
De: István Orkeny
Regia: Victor Ioan Frunză
Scenografia: Adriana Grand
Cu: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite