Actorie de plăcere la Festivalul Naţional de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorie de plăcere la Festivalul Naţional de Teatru
Actorie de plăcere la Festivalul Naţional de Teatru

Toţi artiştii români care vor juca în piesele prezentate între 31 octombrie şi 8 noiembrie la Bucureşti au acceptat să urce pe scenă fără a fi remuneraţi. Criza financiară i-a obligat pe organizatorii Festivalului Naţional de Teatru să fie cât mai inventivi, pentru a menţine pe linia de plutire acest eveniment important.

Din cauza bugetului de două ori mai mic faţă de anul trecut, trupele străine care în anii trecuţi făceau furori la Bucureşti vor lipsi la actuala ediţie, iar cheltuielile de transport vor fi împărţite între organizatori şi companiile de teatru din ţară. O singură trupă străină, compania franceză Les Intempestifs, a acceptat să vină în România, pentru că Institutul Cultural Francez a acoperit o mare parte din cheltuieli. Trupa va deschide ediţia cu numărul 19, cu spectacolul „Cântăreaţa cheală“, de Eugen Ionescu, în regia lui Jean-Luc Lagarce, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

„Dimensiunea internaţională am reuşit să o păstrăm inventând o nouă secţiune de filme în nocturnă (care vor fi proiectate la Institutul Francez - n.r.) despre personalităţi care au făcut istorie în teatrul lumii. Niciunul dintre cei prezenţi acolo nu a prezentat spectacole în România sau nu a fost introdus cu adevărat în spaţiul teatral românesc. Tot pentru acest scop am continuat colecţia de carte a FNT. Secţiunea internaţională nu este complet distrusă, pentru că e important pentru artiştii din România să fie la curent cu ce se întâmplă în lume şi să fie informaţi pe diferite căi”, a declarat Cristina Modreanu, directorul festivalului.

Zeci de evenimente

Noutăţile ediţiei 2009 a festivalului sunt secţiunile speciale Ionescu Event (care vor cuprinde o serie de spectacole şi evenimente dedicate dramaturgului Eugen Ionescu), Opera Revival şi Nocturnele FNT (11 filme despre personalităţi din lumea teatrului).

Printre spectacolele care vor fi prezentate, începând de sâmbătă, se numără „Casa Zoikăi“, montat de Alexandru Tocilescu la Teatrul de Comedie din Bucureşti, „Omul Pernă“, de Radu Afrim (Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila), „Psychosis 4.48“, de Mihai Măniuţiu (Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj), dar şi marele câştigător al galei premiilor UNITER de anul acesta, „Trei surori“ de Tompa Gábor (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca).

image

Constantin Chiriac (dreapta), în „Prinţesa Turandot“



Festivalul include, în premieră, o serie de spectacole de operă, în secţiunea Opera Revival, printre acestea numărându-se „Evgheni Oneghin“ de Ion Caramitru (Opera Naţională Bucureşti), „Gianni Schichi“ de Silviu Purcărete (Opera Naţională Cluj) şi „Orfeu şi Euridice“ de Alexandru Darie (Teatrul Bulandra din Bucureşti). O premieră importantă la FNT este spectacolul „Prinţesa Turandot“, regizat de Andriy Zholdak la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu.

Nu rataţi în acest weekend!

Sâmbătă, 31 octombrie

Teatrul Naţional, Sala Atelier: ora 19.00 şi ora 21.30 -  „Frumos“, regia Vlad Massaci, Teatrul „Toma Caragiu“, Ploieşti

Teatrul Odeon: ora 19.00 - „Cântăreaţa cheală“, regia Jean-Luc Lagarce, Cie Les Intempestifs

Teatrul de Comedie: ora 21.00 -  „Ioana şi focul“, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul de Comedie, Bucureşti

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu“: ora 19.00 - „Orfeu şi Euridice“, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, Bucureşti

Teatrul Luni de la Green Hours: ora 22.00 - „Faceţi loc!“, regia David Schwartz, Teatrul Luni.


Duminică, 1 noiembrie

image

Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare: ora 21.00 - „Prinţesa Turandot“, regia Andriy Zholdak, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu

Teatrul Odeon: ora 16.00 - „Cântăreaţa cheală“, regia Jean-Luc Lagarce, Cie Les Intempestifs

Teatrul Bulandra, Sala Izvor: ora 19.00 - „Cântăreaţa cheală“, regia Tompa Gábor, Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj-Napoca

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu“: ora 19.00 - „Orfeu şi Euridice“, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti: ora 18.30 - „Macbeth“, regia Petrică Ionescu, Opera Naţională Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite