Toanele unui Dumnezeu de mâine

Toanele unui Dumnezeu de mâine

„Dumnezeul de a doua zi“, spectacolul regizat de Claudiu Goga care a deschis stagiunea la Teatrul Act din Bucureşti, trăieşte prin textul său. Mimi Brănescu ştie să scrie piese. Acum, el şi-a domolit umorul pe care l-ar putea genera în gaguri nesfârşite, în schimbul unor pasaje ancorate într-o realitate preponderent cenuşie.

Piesa scrisă dintr-o vizibilă forţă a modestiei ascunde multă dramă în coaja comediei. Mimi Brănescu nu se împăunează niciodată cu ceea ce aşterne pe hârtie, nu pozează în trend-setter sau în revoluţionar al dramaturgiei, deşi tot ce a ieşit până acum din peniţa lui a fost remarcabil (şi mai urmează o piesă a lui, la Teatrul Act). „Dumnezeul de a doua zi“ este mai puţin comică decât „Flori, fete, filme sau băieţi“, de Mimi Brănescu, piesă jucată tot la Teatrul Act. Cu toate astea, are mai mult umor decât multe comedii pur-sânge.

Construit ca o succesiune de monoloage, spectacolul are mai multe surprize. Deşi o poveste comună le leagă de la început până la final pe cele două personaje, acestea nu se întâlnesc niciodată şi nu au schimb direct de replici.

Cum se spulberă o relaţie

Un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie gravidă. Foarte interesantă este dubla perspectivă asupra unei secvenţe de realitate. Fiecare vede altfel momentele capitale ale relaţiei, simţurile lor decodifică diferit faptul împlinit.

La prima întâlnire, lui îi intră o musculiţă în ochi, care îl face să lăcrimeze brusc şi inevitabil. Iar ea interpretează plânsul lui ca pe o mare deschidere, ceva foarte erotic şi sentimental. Apoi, se mută împreună, la el. Se înţeleg perfect, dar relaţia lor se destramă din motive mai întâi şocante, apoi de-a dreptul suprarealiste. Copilul nu supravieţuieşte naşterii, iar drama are un impact puternic asupra legăturii lor. Deşi au nevoie de linişte, se mai pricopsesc cu doi colegi de apartament. În cei 38 de metri pătraţi, confort 2, se instalează şi doi îndrăgostiţi, tatăl lui şi mama ei, care au o aventură sexuală în dormitorul alăturat. Apoi, intervin despărţirile, în ambele părţi, din motive pe care nimeni nu le putea bănui.

Mişcare puţină, text mult, decoruri minime, în spectacolul regizat de Claudiu Goga, care şi-a impus viziunea cu o discreţie eficientă. El inserează foarte bine producţia într-un repertoriu cu multe piese de calibru emoţional greu. Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor fructifică şi ei potenţialul narativ al piesei şi se pliază pe textul inteligent şi modern.

Cei doi pun în practică, pe scenă, definiţia naturaleţii, se mişcă la fel ca în propria bucătărie de acasă, sau în propriul Rai. „Dumnezeul de a doua zi“, prima piesă scrisă de Mimi Brănescu, a fost răsplătită cu premiul I la Concursul de Comedie Românească, în 2006. Mai mulţi dramaturgi ca Mimi Brănescu i-ar putea face cu succes respiraţie gură la gură dramaturgiei contemporane.