De ieri, de azi: Michael Langham şi Mindaugas Karbauskis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Langham şi Mindaugas Karbauskis au pus în scenă „Unchiul Vanea“, de A. P. Cehov.

Absolvent de Drept la Universitatea din Londra, Michael Langham şi-a descoperit vocaţia de regizor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: „În cei patru ani pe care i-a petrecut ca prizonier de război, Michael a învăţat mai multe despre regie decât ar fi făcut-o la o şcoală de teatru. A petrecut mai tot timpul citind piese şi repetând împreună cu ceilalţi prizonieri. De aici şi puterea lui de concentrare şi obsesia pentru textul dramatic.

Michael a fost un regizor foarte meticulos, putea să lucreze o zi întreagă la o singură replică, ceea ce îi scotea din minţi pe actori", spunea dramaturgul Michael Bawtree. Printre cei care au colaborat cu Langham se numără actori ca John Gielgud, Paul Scofield, Peter O'Toole, Zoe Caldwell şi Christopher Plummer. „Colaborarea mea cu Michael la «Henry V» mi-a schimbat viaţa. Nu exagerez cu nimic atunci când spun că tot ce am realizat i se datorează lui", spunea Christopher Plummer.

Criticul de teatru Marina Davîdova spunea despre regizorul de origine lituaniană Mindaugas Karbauskis că nu aparţine generaţiei sale, în sensul că montează în primul rând texte clasice şi nu e deloc receptiv la noua dramaturgie. „Vin dintr-un mic sat din Lituania, sunt o fire retrasă şi nu ştiu cum să comunic cu oamenii. Îmi place să fiu singur. Iar poveştile pe care le spun în teatru sunt despre oameni singuri, rataţi şi neadaptaţi. Oameni care nu construiesc viitorul, ci doar se gândesc la el.

Ei nu reprezintă muşchiul, ci nervul modernităţii", spunea Karbauskis într-un interviu. „În şcolile ruseşti de teatru înveţi foarte puţine lucruri despre teatrul occidental. Nu ştiu mare lucru despre Artaud şi asta pentru că nu l-am citit. Dar, dacă stau bine şi mă gândesc, aş putea spune că nu ştiu mai nimic despre Stanislavksi şi metoda lui. Cum de m-au lăsat să montez în Teatrul de Artă din Moscova?!"

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite