De ieri,de azi: Konrad Swinarski şi Michael Bogdanov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Konrad Swinarski şi Michael Bogdanov au pus în scenă „Hamlet“, de William Shakespeare

Konrad Swinarski

Revirimentul pe care l-a cunoscut teatrul polonez postbelic se datorează în primul rând acelui nou val din anii '50, reprezentat de regizori ca Swinarski, Wajda şi Jarocki. Adept al teatrului monumental specific romantismului polonez, Swinarski a fost şi un mare admirator al lui Brecht (a lucrat o perioadă ca asistent al acestuia la Berliner Ensemble), fiind primul regizor care a montat o piesă de Brecht în Polonia. La scurt timp după ce a regizat marile sale spectacole shakespeariene de la începutul anilor '70, Swinarski şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident aviatic. „Trebuie să trezim publicul şi să-l emoţionăm aşa cum reuşea să facă Swinarski. Ideal ar fi ca spectatorii să trăiască un spectacol de teatru ca pe un film de Spielberg, să fie marcaţi zile întregi de ceea ce au văzut", spunea Krzysztof Warlikowski, unul dintre regizorii polonezi care au fost influenţaţi de Swinarski.

Michael Bogdanov

„O piesă de Shakespeare poate fi citită ca un roman poliţist: aduni toate indiciile, eviţi pistele false şi soluţiile care-ţi sunt cel mai la îndemână", scria Michael Bogdanov în cartea „Shakespeare: The Director's Cut". Actualitatea operei lui Shakespeare este un subiect care pare supus unei eterne dezbateri: o temă lansată de Jan Kott, autorul cărţii „Shakespeare, contemporanul nostru", şi reluată câteva decenii mai târziu de John Elsom, cel care a scris „Mai este Shakespeare contemporanul nostru?". O figură importantă în miezul acestei dezbateri o constituie Michael Bogdanov, unul dintre regizorii care au susţinut cu fervoare teza lui Kott: „Nu văd ce sens are să regizezi o piesă de Shakespeare fără să-l tratezi pe autor ca fiind contemporanul nostru. Pentru a obţine un contact imediat cu publicul, un astfel de spectacol trebuie gândit în raport cu societatea în care trăim", spunea Bogdanov într-un interviu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite