Adevarul.ro

Nu vă lăsaţi păcăliţi de ritmul lent, există viaţă, romantism şi orgoliu cât pentru patru spectacole, în „Omul hazardului“, regizat de Cristi Juncu la Teatrul Nottara din Bucureşti. Într-unul dintre cele mai tehnice, dar şi cel mai puţin dinamice spectacole ale sale, Cristi Juncu îşi duce mai departe fascinaţia pentru textele care spun ceva.

Piesa „Omul hazardului", de Yasmina Reza, nu are cadenţa spumoasă a conversaţiilor din „Artă", dar punctează la fel de mult la capitolul substanţă. E un text valid mai ales pentru lectură şi oarecum dificil de dinamizat. Regizorul Cristi Juncu şi scenograful Cosmin Ardeleanu reuşesc, parţial, acest lucru, găsind soluţii productive, împingând mult textul dincolo de scenă, prin proiecţii video de care atârnă multe momente-cheie ale spectacolului.

Mai multe chipuri filmate le dau replică celor două personaje principale, jucate de Catrinel Dumitrescu şi de Emil Hossu. Pe rând, apar pe fereastra trenului, ca nişte gânduri proiectate în peisaj, figuri care bântuie amintirile celor doi călători. Montajul este mai degrabă static, axat pe prim-plan şi devine repede previzibil. Îi cunoaştem pe străinii din compartiment prin proiecţiile mentale în care apar mereu ceilalţi. Mircea Diaconu, George Alexandru, Constantin Cojocaru şi chiar scenograful Cosmin Ardeleanu sunt câţiva dintre cei care sparg monotonia prin intervenţii filmate în alb-negru.

„Omul hazardului" este chiar mai lent decât „Hoţii", spectacolul ultraminimalist montat de Cristi Juncu la Teatrul 74 din Târgu Mureş, în care trei bărbaţi stau o oră şi jumătate pe o bordură, fără să se ridice, şi îşi povestesc viaţa. Spectacolul de la Nottara are un ritm scăzut din cauza naturii textului său, o înşiruire de monologuri interioare, rostite în lavalieră.

În tren, oamenii se analizează în tăcere, iar textul Yasminei Reza oferă multe momente relevante, mici prilejuri pentru eseuri sau pentru autoîncurajări prea puţin duse până la capăt. Scriitorul se împinge, ca într-un accident, în faţa propriei opere, vorbind despre finalitate, vanitate şi energie vitriolantă, iar cititoarea cărţilor lui îşi evaluează viaţa trăită.

Subiect pentru o povestire

Catrinel Dumitrescu în „Omul hazardului“

Un scriitor celebru, care trăieşte din amintirea originalităţii proprii, călătoreşte cu trenul de la Paris la Frankfurt, într-un compartiment în care se mai află doar o necunoscută, o femeie care avea, cândva, o frumuseţe care vorbea în locul ei. Paul Parsky este cu atât mai inteligent cu cât îşi dă seama că a început să se repete, şi din ce în ce mai invidios şi mai înverşunat pe tinereţea lui iconoclastă. Cu sine însuşi este aspru, se consideră un scriitor minor, „un mic scotocitor egocentric, care n-a ştiut să transforme nicio clipă în eternitate".

Dar femeia aceasta îl apreciază, îl iubeşte, pentru că a trăit prin cărţile lui, şi îl recunoaşte atunci când îl vede în faţa ei. Stă kilometri întregi, aproape fără să clipească, temându-se să nu i se pară lui ridicolă atunci când o să scoată din geantă cea mai recentă carte pe care a scris-o tovarăşul ei de drum: „Omul hazardului". Marta (Catrinel Dumitrescu) şi Paul Parsky (Emil Hossu) vor interacţiona, iar publicul va gusta cel mai mult momentul în care aceste două minţi strălucitoare se vor descoperi.

Experimentaţii actori Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu, foarte bine distribuiţi de Cristi Juncu în roluri, se mişcă firesc pe scenă, recunoscători, parcă, pentru consistenţa personajelor şi pentru felul în care regizorul a ştiut să le ofere libertatea de a le construi.

„Omul hazardului" nu va avea impactul unui spectacol ca „Artă", montat de Cristi Juncu la Teatrul Bulandra, după o altă piesă a Yasminei Reza, dar este un reper valabil în CV-ul acestui regizor care devine din ce în ce mai puternic prin fiecare spectacol.

Info:

Teatrul Nottara
Omul hazardului, de Yasmina Reza
Regia: Cristi Juncu
Cu: Catrinel Dumitrescu, Emil Hossu, Mircea Diaconu, Constantin Cojocaru, Cristina Florea, Ruxandra Sireteanu