Aceeaşi piesă, alţi regizori!

Harley Granville-Barker şi Neil Bartlett

Harley Granville-Barker şi Neil Bartlett au pus în scenă „A douăsprezecea noapte", de William Shakespeare.

De ieri: Harley Granville-Barker

Actor, regizor, critic şi dramaturg, Harley Granville-Barker a fost una dintre cele mai complexe figuri ale teatrului englez de la începutul secolului XX. Fiind un mare admirator al lui G.B. Shaw, Barker a produs, a regizat şi a jucat în peste zece din piesele acestuia.

Ca regizor şi director al Teatrului Savoy, a schimbat radical modul în care erau interpretate operele lui Shakespeare. Prin punerea în scenă a unor piese ca „A douăsprezecea noapte" şi „Visul unei nopţi de vară", a reuşit să impună actorilor săi un joc natural şi prozaic, lipsit de accente declamatorii.

Totodată, a renunţat la conceptul de star system, atât de înrădăcinat în teatrul englez, preferând să se concentreze asupra ideii de colectiv.

În primele decenii ale secolului XX, cele mai multe studii critice vizau mai mult aspectele literare ale operei lui Shakespeare, fără să le aibă în vedere şi pe cele de natură teatrală; Barker a fost primul critic care a propus o analiză practică, utilă în primul rând actorului şi regizorului.

De azi: Neil Bartlett

Cunoscut militant pentru drepturile homosexualilor, regizorul Neil Bartlett a debutat ca scriitor cu o carte despre Oscar Wilde, „Who Was That Man?", iar în 1996 a fost nominalizat la premiul Whitbread pentru romanul „Mr Clive and Mr Page".

Timp de zece ani, cât a fost director la Lyric Hammersmith, a încercat să îmbine teatrul experimental cu producţiile mainstream, reuşind astfel să transforme Hammersmith într-una dintre cele mai apreciate scene londoneze. În 1991, a fost invitat să monteze „A douăsprezecea noapte" la Teatrul Goodman din Chicago, dar a fost aspru criticat pentru distrugerea limbajului poetic şi pentru combinaţia insolită de performance cu teatru tradiţional.

„Neil Bartlett a intrat în teatrul regional american pentru a desfiinţa spectacolele shakespeariene profesioniste şi simultan a produs ceea ce s-ar putea numi lumea artei-performance", scrie regizorul Alexa Visarion în cartea „Spectacolul ascuns".