Vă mai amintiţi de: Isidore Isou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe numele real Ioan-Isidore Goldstein, poetul şi artistul vizual francez evreu de origine română Isidore Isou a fost fondatorul letrismului, o mişcare literară şi artistică inspirată de Dada şi de suprarealism, conform căreia poezia trebuie să fie strict formală, lipsită de orice conţinut semantic, esenţa ei rezidând doar în sonoritatea sunetelor.

Născut în 1925, la Botoşani, într-o familie înstărită, Isidore a fugit de acasă la vârsta de 15 ani, căutând aventura. A lucrat într-o fabrică de textile, la o drogherie, la o tipografie, apoi ca ajutor de contabil înainte de a deveni redactor la o revistă semiclandestină numită „Palestina". În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Isou a fondat, împreună cu renumitul psiholog şi teoretician Serge Moscovici, revista „Da", imediat interzisă de către autorităţi. În paginile acestei publicaţii, Isou încerca să teoretizeze pentru prima dată letrismul.

În august 1945, Isou părăsea definitiv România şi se stabilea la Paris. Acolo, cu ocazia unui spectacol scris de Tristan Tzara, a expus programul curentului pe care voia să îl fondeze. Surprinzător, a fost imediat sprijinit de mulţi artişti. Isou a publicat apoi un dicţionar şi a înfiinţat o editură pentru literatura letristă, sprijinită chiar de Giacometti. În capitala franceză, Isou a fost extrem de activ, atât ca teoretician, cât şi ca poet şi artist vizual. În 1951 obţinea un premiu la Cannes pentru un film realizat împreună cu Cendrars şi Cocteau. În 1968, artistul participa activ la mişcările studenţeşti din Paris. În 1976, Isou publica „La Creatique ou la novatique", un tom cuprinzând arborele genealogic al creatorilor de geniu din cultura universală.

După moartea artistului, în iulie 2007, multe dintre lucrările sale au fost reeditate, împreună cu cele ale altor letrişti. O expoziţie conţinând lucrările sale de pictură, gravură precum şi cărţi, reviste şi scrisori scrise de Isou a avut loc în capitala franceză în luna septembrie a aceluiaşi an.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite