Suvenire şi impresii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în anul 1900, la Biserica Greacă din Constanţa se oficiau toate slujbele prilejuite de diferitele evenimente de seamă ale oraşului.

Asta, pentru că a fost prima biserică construită în oraş, între 1863 şi1865, cea românească fiind inaugurată abia în 1895. Proiectată de arhitectul grec Ioan Teoharidis, Biserica Greacă a fost ridicată din marmură adusă din Grecia.

Aflându-se pe teritoriul Imperiului Otoman în momentul construirii sale şi dată fiind specificaţia clară ca bisericile creştine din Imperiu să nu fie mai înalte decât geamiile din apropiere, Biserica Greacă a fost clădită fără turle, având un stil arhitectonic simplu.

Această înfăţişare nu va ştirbi, într-adevăr, cu nimic imaginea geamiilor din zonă, cu atât mai puţin pe cea a impunătoarei moschei din Constanţa, zidită la începutul secolului XX, cu care se va învecina la distanţă de numai o stradă. În 1954, Biserica a fost declarată monument istoric şi astăzi face parte parte din patrimoniul naţional. 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite