Ieri şi azi :Plecări şi întoarceri

Un dramaturg devenit preşedinte se întoarce la pasiunea pentru teatru şi o transformă într-un film ce se constituie într-o reflecţie asupra statutului de fost preşedinte.

Ieri. În 1980, dramaturgul Václav Havel începea să lucreze la o piesă de teatru - „Odcházení" („Plecare") - despre preşedintele unei ţări nespecificate, care suferă o criză existenţială după retragerea din funcţie. Havel nu publică însă piesa şi uită de ea. Prins în mrejele tumultuoaselor evenimente din 1989 şi ale Revoluţiei de Catifea, se îndepărtează de dramaturgie pentru aproape 20 de ani, timp în care devine ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul al Cehiei şi joacă un rol fundamental în disoluţia Tratatului de la Varşovia.
 
După retragerea de pe scena politică, în 2003, Václav Havel s-a întors la pasiunea pentru teatru şi a redescoperit piesa „Odcházení", pe care crezuse că o aruncase la gunoi. Subiectul ei îi pare acum mai actual ca niciodată. Mai mult, după publicarea piesei şi premiera primului spectacol în care a fost montată, în 2008, dramaturgul a fost întrebat dacă subiectul lucrării este autobiografic, cum el prezenta similarităţi evidente cu trecutul fostului preşedinte.

„Unele mici detalii din viaţa mea şi-au găsit drumul în piesă, dar în general aceasta nu are nimic în comun cu propria mea retragere din funcţie", afirma Havel într-un interviu. Iar dacă exista vreodată pericolul ca viaţa politică să-i umbrească renumele de scriitor şi realizările artistice, Havel anticipează afirmând:  „Cred că, dacă eşti scriitor bun, nu eşti uitat la fel de repede ca un politician. Politicienii vin şi pleacă. Literatura rămâne".

Azi. Parcă pentru a-şi pune convingerea în practică, Václav Havel s-a întors de curând pe scena artistică cu un alt debut, de data aceasta în cinematografie. „Plecare", primul film pe care l-a regizat, este o adaptare a piesei din 1980, publicată în 2008 şi abordată acum prin limbajul cinematografic. La premiera filmului, care a avut loc pe 22 martie, la Praga, regizorul a afirmat că este vorba despre o „reflecţie asupra sfârşiturilor de orice fel, străbătută de referinţe la Shakespeare şi Cehov". Şi, în acelaşi timp, poate începutul unei noi cariere.