Cronică de moravuri: Episoade despre inovaţie

În discografia celebrului trompetist Miles Davis există câteva episoade în care muzicianul american a încheiat socotelile cu ceea ce însemna, la momentul respectiv, tradiţie, redefinind succesiv jazzul. Albumul „Bitches Brew” este unul dintre aceste momente.

Ieri. Prima apariţie a discului se întâmpla în aprilie 1970. Înregistrările fuseseră făcute pe parcursul a trei zile, în august 1969. La sfârşitul anilor '60, Miles Davis devenise interesat de scena rock a momentului, ascultând intensiv muzica unor artişti precum James Brown sau Jimi Hendrix. În consecinţă, compoziţiile sale începuseră să încorporeze instrumente electrice cum ar fi chitara, basul sau orga electrică. Folosise aceste instrumente pentru prima dată în albumul „In a Silent Way" (apărut pe piaţă în iulie 1969), însă în „Bitches Brew", rolul lor devenise mult mai accentuat. Cele 90 de minute ale discului dublu, ce reunea doar şapte piese cu o durată medie de 15 minute, vuiau de ecourile dramatice ale chitarei lui John McLaughlin (ca în piesa „Pharaoh's Dance") sau de orga electrică a lui Joe Zawinul („Spanish Key"). Pe unele dintre piese se poate auzi vocea lui Davis dându-le indicaţii de tempo sau direcţie celorlalţi muzicieni. Albumul a stârnit reacţii contradictorii la vremea apariţiei sale datorită caracterului neconvenţional al muzicii, cu toate că a înregistrat vânzări de cinci sute de mii de discuri.

Azi. „Bitches Brew" este în prezent considerat unul dintre momentele de turnură din istoria jazzului, un album cu adevărat revoluţionar, deschizătorul unui stil ce avea să fie cunoscut sub numele de „jazz-rock fusion". În luna august a anului curent, celebrând 40 de ani de la apariţia acestui album, casa de discuri Columbia Records a scos pe piaţă o versiune nouă a CD-ului, ce include o serie de înregistrări rare şi o interpretare live a cvintetului Miles Davis în Copenhaga, în aprilie 1969. Influenţa albumului „Bitches Brew" reverberează şi astăzi în lucrările unor muzicieni contemporani, care nu profesează neapărat stilul jazz, dar care au scris capitole importante în muzica rock, cum ar fi Radiohead sau John Lydon (Sex Pistols, PiL), şi care au citat albumul ca sursă de inspiraţie pentru propriile lor compoziţii.