Cronică de moravuri: Artă la şablon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stencil reprezintă tehnica de a aplica o imagine – desen sau text – pe un suport cu ajutorul unui şablon.

Ieri. Cu toate că se poate afirma că tehnica este prezentă în artă încă din epoca preistorică, apărând odată cu primele încercări de a desena conturul mâinilor pe pereţii peşterilor, totuşi popularitatea stencil-ului a început să ia proporţii odată cu cea a printurilor japoneze în cultura occidentală, la mijlocul secolului al XIX-lea. Parisul a fost nucleul acestui interes crescând pentru stencil, numai că acolo tehnica era numită „pochoir" (echivalentul francez al cuvântului „machetă" în limba română şi al cuvântului „stencil" din engleză). Se folosea pentru realizarea unor imprimeuri în publicaţiile de modă, design şi arhitectură din vremea respectivă, în mod curent asociate cu noile curente Art Nouveau şi Art Deco.

„Le Jardin des Dames et des Modes" şi „Gazette du Bon Ton: arts, modes et frivolités" erau două asemenea publicaţii. Dar, până la sfârşitul anilor '30, în Franţa existau nici mai mult, nici mai puţin de 30 de studiouri de design grafic care utilizau această tehnică. Machetele pentru stencil erau confecţionate din aluminiu, cupru sau zinc, dar mai târziu s-a folosit şi celuloidul sau plasticul, iar culorile se aplicau cu acuarelă sau guaşă.

Azi. Popularitatea tehnicii stencil a fost definitiv confiscată de către artiştii graffiti. Ideea de suport de aplicare a stencil-ului este acum echivalentă cu orice suprafaţă sau perete public, iar culoarea este invariabil aplicată cu spray-uri. Francezul Blek le Rat şi americanul John Fekner sunt doi artişti renumiţi atât pentru un puternic stil personal, dar şi pentru mesajele lor politice şi sociale.

Dar cel mai cunoscut şi mai controversat artist vizual care a utilizat vreodată tehnica stencil este britanicul Banksy. Artistul este exclusiv cunoscut datorită lucrărilor sale, identitatea sa fiind încă necunoscută datorită ilegalităţii acestora, în mod ironic, în ciuda renumelui său din ce în ce mai mare. Lucrările sale sunt observaţii satirice pe marginea unor chestiuni politice, culturale sau ecologice actuale, cele mai cunoscute fiind seriile „A Nation under CCTV", „Pulp Fiction", „Girl with a balloon", „Laugh now but one day we'll be in charge".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite