Adevăruri de altădată: Masa lui Caragiale

Victor Eftimiu

Un colaborator al caleidoscopului „Adevărul” desgropa zilele trecute un articol al meu publicat în „Flacăra” din 1912.

E vorba de „masa lui Caragiale", o masă de brad pe care Conu Iancu o ceruse doamnei Vlahuţă, ca să poată scrie, asemeni lui Eminescu, „Cu perdelele lăsate / Stau la masa mea de brad...". Buna doamnă Vlahuţă, al cărei surâs suav mi-l aduc aminte şi azi, era o gazdă primitoare, discretă, o admiratoare fără rezerve a ilustrului ei soţ şi-a prietenilor acestuia. Alexandu Vlahuţă locuia în etajul de sus al „Palatului funcţionarilor publici" de la şosea; se vedeau deacolo câmpia şi dealurile Ploeştilor, iar în dimineţile senine, dunga munţilor, în zare. Veniau în casa împodobită cu tablouri de Grigorescu - I.L. Caragiale, Dobrogeanu-Gherea, G. Coşbuc, St. O. Iosif, iar dintre cei ce mai trăim, Octavian Goga şi cu povestitorul acestor amintiri.
Caragiale avea onoarea hârtiei albe şi-a tocului care trebuie neapărat să înegrească hârtia; căuta felurite pretexte, amâna mereu, se agăţa de cel mai neînsemnat lucru, ca să nu se aşeze la lucru. Tertipul cu masa de brad, la care urma să stea pe gânduri cu perdelele lăsate, îl scornise ca să mai facă greutăţi celor ce-l îndemnau să lucreze. Dar doamna Vlahuţă îl luă în serios şi-i cumpără o masă de brad.

N'apucase să aştearnă primele rânduri şi Conu Iancu răsturnă sticluţa de cerneală pe albul imaculat al scândurei. Furios, el însemnă lângă minusculul continent de cerneală: „Toate meseriile necurate lasă pete". Şi n'a mai vrut să scrie un rând. Domna Vlahuţă a căutat un geam gros şi acoperi semnătura lui Caragiale. Scriitorii şi pictorii cari urcau treptele apartamentului de la capul podului notară, fiecare câteva ceva, în jurul maximei conului Iancu şi'n scurtă vreme, acea masă fu acoperită de însemnări, desenuri şi iscălituri. Mă întreb şi eu, asemeni anonimului colaborator al „Adevărului": Pe unde s'o fi găsind acum masa lui Caragiale?

(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)