Adevăruri de altădată: Despre naturaleţe

Spuneam odinioară că actorii unui film rus ne dau impresia că improvizează - impresie cât se poate de paradoxală dat fiind caracterul ticluit al „decupajului".

Această impresie însă nu-i înşelătoare. Actorul rus, când joacă, realmente inventează. Ştiţi în ce fel elevii de conservator dau examen? Este vrednic de reamintit pentru toţi cei ce au asistat la producţiile de fine de an, la concursurile şi examenele din conservatoarele române sau pariziene. Juriul alege un subiect. Îl alege acolo, pe loc, câteodată cu colaborarea publicului spectator.

Dar nu un subiect complicat, o temă dramatică subtilă şi profundă, ci una simplă şi banală. Bunăoară i se spune candidatului: „D-ta eşti asistent farmacist. Te afli în prăvălie noaptea. Farmacia d-tale e de serviciu în noaptea aceea. Timp de zece minute vei face tot ce-ţi va trece prin cap, dar numai lucruri în legătură cu situaţia de elev farmacist, de gardă, noaptea". Fiecare fragment de joc, fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare expresie de fizionomie trebuie să fie veridică, să nu desmintă „subiectul". Câtă diferenţă faţă de elevul conservatoarelor noastre latine, unde se studiază un an întreg o nesărată scenă din „Despot Vodă" care la urmă se debitează după ritualul tradiţiei dramatice, încărcată pe deasupra cu toate cusururile personale ale actorului-profesor în clasa căruia fusese candidatul nostru.

Ruşii socot că singura naturaleţe valabilă e aceea a vieţii de toate zilele. Deaceea ei, atunci când joacă o piesă istorică, obligă pe actor ca timp de o lună să circule pe stradă, să mănânce, să lucreze şi să doarmă în costumele de epocă (costume de episcop, de ţar, de ambasador, de colonel etc). Astfel ei vor fi prezervaţi de acel mic aer de câine de faianţă pe care îl are actorul burghez când, lepădându-şi brusc vestonul, trebue să se costumeze şi să pară ca la el acasă în vestmânt de magistrat, de caporal, de martir creştin, sau de împărat roman". (articol publicat de D.I. Suchianu în „Adevărul", 1935)