Un sentiment reconfortant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un sentiment reconfortant
Un sentiment reconfortant

Mediul spaţiului de concert poate fi la fel de plăcut ca acela al unei întâlniri cu prietenii. Şansa unei seri răcoroase de 1 august a făcut şi mai plăcută tuturor celor prezenţi participarea la Promenada Operei, fie că a fost pentru prima oară, fie că au revenit.

Bucureştenii au mai putut experimenta senzaţia verile trecute, la 25 august 2007 sau la 30 august 2008.

Faptul că la noi o astfel de manifestare reprezintă cu adevărat un eveniment va deveni istorie, sperăm, într-o perioadă cât mai scurtă de timp. Într-un oraş în care reţeaua culturală - fie ea de stat sau privată - în toată complexitatea ei, de la anticariate şi galerii de artă până la instituţii de artă a spectacolului, este încă relativ săracă, nivelul real al consumului de cultură poate fi cuantificat mai mult după moravurile cetăţenilor urbei.

În contextul în care acest nivel se află în cădere liberă, mii de oameni adunaţi să asculte uverturi şi arii din opere în aer liber, în miezul verii, în Bucureşti, reprezintă un reper al speranţei. Să putem interpreta oare această situaţie ca pe o concretizare a faptului că valorile puternice se vor impune la finalul unor vremuri de îndelungată res­trişte culturală?

Concertul extraordinar în aer liber intitulat Promenada Operei şi desfăşurat pe esplanada din faţa ONB a preluat, la ideea directorului Cătălin Ionescu-Arbore, modelul manifestărilor similare realizate de mult timp de instituţii de gen din Europa - precum operele din Londra, Paris, Roma, Viena, Berlin, Madrid, Praga -, Opera Naţională Bucureşti intrând astfel într-un circuit firesc al valorilor.

O alternativă pentru timpul liber

Şi în acest an am văzut pe scenă tineri cântăreţi care s-au făcut deja remarcaţi în cadrul producţiilor ONB sau prin participarea la importante concursuri de gen precum Antonela Bârnat, Mihaela Işpan, Teodor Ilincăi, Maria Jinga, Marius Manea, Bogdan Mihai, Aurelia Florian, dar şi vedete ale ONB precum Eugen Secobeanu, Silvia Sorina Munteanu, Iordache Basalic şi Mihaela Stanciu, acompaniamentul fiind asigurat de Orchestra operei dirijate de Tiberiu Soare.

Cei care au venit pentru prima oară la un concert de acest gen vor şti că de acum această alternativă de a-ţi petrece timpul liber este de căutat, în condiţiile în care mediul spaţiului de concert poate fi la fel de plăcut ca acela al unei întâlniri cu prietenii, cu singura diferenţă că se adresează altor categorii de simţuri.

Astfel, în compania unor muzicieni profesionişti conduşi cu eleganţă, cu adevărat valoroşi atunci când îşi probează capacitatea de a transmite şi de a emoţiona, orice om, fie el cât de simplu şi de necunoscător într-ale muzicii clasice, va fi cuprins de un sentiment plăcut, confortabil chiar, asemănător celui care te cuprinde când eşti flatat cu inteligenţă şi talent.

Spectacol popular cu mesaj elitist

Particularitatea spectacolului live constă în faptul că mesajul artistic care vine dinspre scenă reuşeşte să emoţioneze direct fiecare spectator. În cazul Promenadei Operei, marele merit al acestui tip de mesaj este acela că face întâi o reverenţă, procedând apoi cu graţie către paşii următori ai seducţiei.

Succesul acestui spectacol, în mod evident popular, deşi păstrându-se, paradoxal, ca mesaj în zona elitei, vine din reţeta respectată cu stricteţe, din inteligenţa alcătuirii repertoriului şi, nu în ultimul rând, din aspectele de sonorizare şi iluminare, care, de data aceasta au reuşit să fie mult îmbunătăţite. Am ascultat Verdi, Mozart, Bizet, Rossini, Donizetti, Johann Strauss, Lehár şi viaţa mi s-a părut chiar frumoasă revenind din concediu într-o seară răcoroasă, cu câţiva stropi de ploaie,
într-un Bucureşti aerisit...

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite