Un om care nu cunoaşte cuvântul „retragere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două decenii în care a condus destinul glorios al Operei din Viena, Ioan Holender va fi în continuare consilier al Operei de la Tokyo, al Operei din Budapesta şi al Metropolitan Opera din New York. Pătrunzând într-o sâmbătă la prânz în întunericul parterului Operei din Viena, senzaţia era cea a unei schimbări abrupte. Din atmosfera rece de afară am plonjat în atmosfera unui adevărat show.

Protagonistul respectivului eveniment, deşi nu folosea un limbaj ultraacademic, reuşea să se mişte cu dezinvoltură, cu inspiraţie şi cu umor în zona atât de delicată a spectacolului de operă, totul petrecându-se într‑unul dintre cele mai titrate teatre de gen din lume.

Ioan Holender se afla la ultima întâlnire oficială cu publicul Operei din Viena, un public care nu este (după cum cu surprindere aveam să constat) doar cel al marilor cântăreţi care urcă pe scenă. Este şi publicul lui Ioan Holender. Chiar fără a înţelege bine limba germană, eşti cucerit de complexitatea şi de farmecul prezenţei lui Ioan Holender pe scenă, în lumina reflectoarelor, în faţa publicului său, unde se simte ca peştele în apă.

După două decenii în care a condus în calitate de director general destinul glorios al Operei din Viena, va fi în continuare consilier al Operei de la Tokio, al Operei din Budapesta şi al Metropolitan Opera din New York şi va conduce din punct de vedere artistic Festivalul Internaţional „George Enescu" de la Bucureşti.

Românii de la Opera din Viena

Am participat la un superb spectacol cu „Boema" de Puccini ce o avea în distribuţie pe Anita Hartig. L-am întrebat pe Ioan Holender ce crede că se va întâmpla cu numeroşii români pe care i-a adus în teatru: „O mare parte dintre cei care sunt rămân, pentru că am vorbit eu cu noul director, Dominique Meyer, despre ei. Cel puţin un an vor rămâne toţi, apoi va decide el privind calitatea acestora, respectiv dacă are sau nu nevoie de ei".

Simt în vocea lui mândria privind realizările acestora: „Mândru sunt în special de cei care cântă în prezent aici. Mândru sunt de Nemety Gergely, tenorul de la Timişoara, de Anita Hartig, care cred că stă în faţa unei cariere importante, dacă continuă cu perseverenţă, disciplină şi modestie, Ileana Tonca, despre care se poate spune că s-a afirmat foarte bine aici... Aici este mereu o venire şi o plecare...  Cunoscând ce există în ţară şi ştiind mai bine ce este în România decât în alte părţi, bineînţeles că prezenţa multor români aici a devenit normală. În caz de egalitate la o audiţie, simpatia, tendinţa de a alege un «consătean  de-al meu» era mare".

Festivalul „Enescu" 2011

Ioan Holender este în continuare directorul artistic al Festivalului „George Enescu" a cărui ediţie a douăzecea urmează să se desfăşoare în septembrie 2011. Deşi mai avem în faţă un an şi jumătate, iar în România de obicei lucrurile se fac pe ultima sută de metri, se pare că detaliile organizatorice se află într-un stadiu destul de înaintat.

"Îmi pare bine că am reuşit după mai multe ediţii, în special prin străduinţa şi excepţionala activitate şi muncă a lui Mihai Constantinescu de la Artexim, să avem aproape gata proiectele, planificarea şi chiar contracte pentru festivalul din 2011, cu orchestre de mare importanţă internaţională şi dirijori de primă categorie.

Pot spune că va fi Filarmonica din Berlin cu Daniel Barenboim, va reveni Filarmonica din Tel Aviv cu Zubin Mehta, sigură este revenirea dirijorului rus Valery Gergiev... Includerea lucrărilor lui Enescu în programul marilor orchestre internaţionale este un element pe care l-am urmărit în continuare. O noutate este competiţia de violoncel, în 2011 urmând să fie concurs de vioară, violoncel, pian şi compoziţie".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite