Muzică clasică între claxoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzică clasică între claxoane
Muzică clasică între claxoane

Bucharest Music Film Festival a prezentat recitaluri camerale, jazz şi proiecţii. E vară, e cald, toţi cei care doresc să-şi păstreze relaţia amicală cu viaţa culturală şi-ar dori ca aceasta să „iasă“ în aer liber.

Ultimele săptămâni au demonstrat că această dorinţă poate fi împlinită destul de uşor, chiar şi în cazul muzicii clasice, care a deschis sezonul de vară la final de iunie, prin Bucharest Music Film Festival. Sezonul concertelor în aer liber se va încheia cu Piaţa Festivalului „Enescu” în septembrie, în acelaşi loc generos aflat în mijlocul Bucureştiului, în locul parcării dintre Biblioteca Centrală Universitară, Ateneul Român şi Muzeul de Artă al României, spaţiu în care publicul pare a ignora complet zgomotul traficului înconjurător.

În Piaţa „George Enescu”, pentru al patrulea an consecutiv, Primăria Bucureştiului a organizat prin ArCuB unicul festival în aer liber care îmbină prezentarea unor spectacole lirice filmate, cu muzica clasică interpretată pe viu.

Şi nu a fost doar muzică clasică, ci şi jazz, chiar deschiderea Bucharest Music Film Festival fiind girată de o renumită trupă pariziană, Cvintetul Florin Niculescu. Considerat de la începutul anilor `90 un reper al violonisticii de jazz din Franţa, Florin Niculescu a revenit după foarte mulţi ani pe scenele româneşti, uimind efectiv publicul prezent în piaţă prin virtuozitate şi prin repertoriul cald şi accesibil.

Probleme de sonorizare

Bucureştenii au putut asista în aceste zile la felurite recitaluri camerale, susţinute de nume mai cunoscute sau mai puţin cunoscute, precum Toma Popovici – pian şi Adrian Duminică – clarinet, remarcabilul tânăr pianist Theodor Dumitru, cuplul Maite Maruri – mezzosoprană şi Josu Okiñena – pian, Cvartetul A4 şi deja celebrul Romanian Piano Trio (adică Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma). Seara finală i-a revenit unei formaţii mari – Bucharest Summer Orchestra and Choir –, dirijată de Iosif Ion Prunner, care din cauza particularităţilor unei sonorizări în aer liber aflată departe de ideea de performanţă a sunat destul de inegal.

Plăcerea publicului nu a părut a fi afectată sub nici o formă de aceste probleme de sonorizare. Totuşi, pentru ediţia viitoare, cred că ar trebui căutată soluţia cea mai profesională pe care o permite bugetul manifestării, pentru că un recital precum cel al Romanian Piano Trio este păcat să fie ascultat în astfel de condiţii, fie şi în aer liber.

Pelicule despre muzică

Trecând la selecţia filmelor muzicale difuzate la finalul serilor, aceasta a fost una cu totul specială. Proiecţia oratoriului „Creaţiunea“ de Haydn, cu Orchestra Austro-Ungară Haydn, dirijor Adam Fischer, concert desfăşurat în istorica sală de concert a Palatului Esterházy din Eisenstadt a deschis seria.

A urmat „Traviata la Gara Centrală din Zürich”, care în septembrie 2008 devenea cel mai mare succes al unui program cultural produs vreodată de Televiziunea Naţională Elveţiană, prin imortalizarea versiunii live a celebrei opere de Verdi interpretată pe peronul gării din Zürich.

A urmat filmul unei excelente producţii, cu „Bal mascat“ de Verdi, pusă în scenă de Richard Jones şi Antony McDonald la Bregenz, în 1999. Cea mai apreciată proiecţie a fost, fără îndoială, cea a operei „Flautul Fermecat“ de Mozart, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Viena, cu James Levine la pupitru, solişti Ileana Cotrubaş, Edita Gruberova şi Peter Weber. Ultimul film al festivalului a fost Concertul de Anul Nou de la Viena 2009, dirijat de Daniel Barenboim.

Atmosfera a fost extraordinară, publicul era de cele mai diferite provenienţe şi asculta cu egală plăcere din „sală” sau de la mese, copiii care se jucau în spaţiul special amenajat cu nisip auzeau şi ei muzica de pe scenă, iar ambianţa generală era una care ne face să sperăm în revenirea la o normalitate culturală, chiar şi pentru vitregita muzică clasică.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite