Leonard Cohen, pentru a treia oară la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonard Cohen îşi promovează cel de-al doisprezecelea album, „Old Ideas“
Leonard Cohen îşi promovează cel de-al doisprezecelea album, „Old Ideas“

Dacă e septembrie, e concert Leonard Cohen. Vocea inconfundabilă a artistului va răsuna a treia oară în Capitală, în aceeaşi lună în care a concertat şi anii trecuţi.

Neobositul cântăreţ, poet şi prozator Leonard Cohen se întoarce la Bucureşti. Artistul va susţine, pe 22 septembrie, cel de-al treilea concert al său în România, care va avea loc în Piaţa Constituţiei din Capitală. În 2008, chiar de ziua sa, artistul a susţinut un spectacol în faţa a 10.000 de spectatori, care i-au cântat în cor „La mulţi ani". Împlinea 74 de ani şi cadoul fanilor a fost epuizarea biletelor cu două săptămâni înainte de eveniment. În 2009, tot în septembrie, 12.500 de români l-au aplaudat îndelung pe inconfundabilul Leonard Cohen.

La 78 de ani şi o zi, poetul-cântăreţ revine a treia oară pe o scenă din Capitală pentru a-şi promova albumul „Old Ideas", care, aşa cum spune artistul, aduce „zece cântece noi, pe care nimeni nu le ştie, dar toţi le vor preţui". Cel mai nou album al lui Leonard Cohen pune faţă în faţă cântecele de pe noul album şi majoritatea pieselor care l-au transformat în legendă pe poetul-cântăreţ. Încă din prima săptămână de la lansare, albumul s-a clasat pe primul loc în topurile din întreaga lume, o premieră pentru artist. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi costă între 95 de lei şi 852 de lei, la categoria VIP Exclusive.

Şase decenii de carieră

Născut în Montreal, pe 21 septembrie 1934, Leonard Cohen şi-a început cariera muzicală în New York, la sfârşitul anilor '60. Înainte însă de a deveni un nume în muzică, el a publicat volume de poezie şi de ficţiune.

Faima de care se bucură acesta i-a fost adusă mai ales de piese fredonate de generaţii întregi, precum „Dance Me To The End of Love", Hallelujah, Bird On The Wire, I'm Your Man, Everybody Knows şi multe altele. Melodiile lui au fost reinterpretate în peste 1.300 de variante, inclusiv de artişti şi trupe de renume precum U2, REM, Nick Cave sau regretatul Johnny Cash. În 1993 a luat o pauză de 15 de ani. Când a revenit pe scenă, în 2008, peste 700.000 de spectatori de pe toate continentele au fost prezenţi la primul său turneu.

Septembrie incendiar

Toamna aceasta este plină de evenimente muzicale. Faimosul grup Il Divo susţine, în premieră, un spectacol în România pe 23 septembrie. Vor mai urca pe scene din Capitală şi nu numai Anathema (23 septembrie), Reboot (7 septembrie), Patrice (14 septembrie) sau Umberto Tozzi (15 septembrie). Şi artiştii români vor încinge microfoanele în această lună: Kempes (ex-Cargo) susţine un concert alături de Rezident Ex pe 21 septembrie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite