George Enescu, văzut de la Berlin

În fiecare seară, 500 de spectatori au asistat la concertele muzicienilor români. Zilele Enescu la Berlin – ediţia a II-a. Invitaţia suna interesant, dar nu oferea indicii privind o manifestare cu un larg impact asupra publicului.

Contextul în care se desfăşurau cele trei recitaluri din cadrul festivalului era cel al unei vieţi culturale intense, în fiecare seară în Berlin desfăşurându-se mii de spectacole şi concerte de anvergură diferită.

Iniţiativa organizatorilor (International Enescu Society în colaborare cu Ambasada României, Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu”, Universität der Künste (UdK) / Universitatea Artelor din Berlin, cu sprijinul Wintershall – BASF Gruppe şi al Forumului Româno-German) era, oricum, lăudabilă. Ceea ce mi s-a părut uimitor a fost participarea unui public numeros – 500 de spectatori în fiecare seară – public compus majoritar din germani şi nu din români, cunoscător, curios şi capabil să-şi nuanţeze entuziasmul.

Muzicienii invitaţi au fost fie români veniţi de la Bucureşti (clarinetistul Aurelian Octav Popa şi pianistul Nicolae Licareţ), fie interpreţi de origine română, fie muzicieni germani sau care activează în Germania. După o ediţie în care s-a cântat exclusiv Enescu, în 2005, în acest an directorul artistic al festivalului, Cătălin Ilea, a optat pentru a plasa muzica enesciană alături de cea a unor compozitori care l-au influenţat într-o măsură sau alta, şi anume Brahms şi Fauré.

Maximă formă artistică

Reperele enesciene ale programului au beneficiat de versiuni interpretative remarcabile. Sonata a III-a „în caracter popular românesc” a deschis seara inaugurală, într-o interpretare semnată Adriana Winkler şi Michael Abramovici, amândoi fiind muzicieni născuţi în România şi stabiliţi actualmente la Berlin, aflaţi în maximă formă artistică, plini de temperament.

Am perceput din partea lor o foarte intensă trăire a inflexiunilor de sorginte folclorică prezente în această sonată enesciană, pianul şi vioara disputându-şi în permanenţă întâietatea. Şi la al doilea concert muzica lui Enescu a beneficiat de entuziasmul publicului. I-am ascultat de această dată pe pianistul Andrei Vieru, sosit de la Paris pentru festival, şi pe violoncelistul Cătălin Ilea (solist concertist, profesor la UdK Berlin).

O lucrare mult mai interiorizată, “Sonata a II-a pentru violoncel şi pian” de Enescu solicită resursele de profunzime ale interpreţilor, aceştia reuşind să introducă auditoriul în complexitatea gândirii enesciene.Pe de altă parte, lucrările pentru ansamblu mare au stârnit aplauze entuziaste, fie că a fost vorba despre “Sextetul nr. 1” de Brahms, interpretat magistral de un grup de profesori la Universitatea Artelor din Berlin sau de “Cvartetul nr. 2 cu pian” de Fauré.

Acesta din urmă a fost prezentat de doi muzicieni berlinezi, violonistul Tomasz Tomaszewski (profesor la UdK, concert maestru al orchestrei Deutsche Oper Berlin) şi violistul Hartmut Rohde (solist concertist şi interpret de muzică de cameră), alături de doi instrumentişti de origine română, pianista Karina Şabac (stabilită în Olanda, fondatoarea cvartetului KSKQ) şi neobositul violoncelist Cătălin Ilea.

Lucrare extrem de spectaculoasă, captivantă, cvartetul de Fauré a oferit muzicienilor ocazia de a-şi etala resursele expresive, dar şi calităţile tehnice, personalităţile pregnante ale fiecăruia dintre ei fiind minunat reunite într-un ansamblu cameral cu o sonoritate perfect unitară.

Ultima seară a festivalului s-a desfăşurat ieri în aceeaşi superbă sală Joseph Joachima a Universităţii Artelor din Berlin şi a avut în repertoriu binecunoscutul “Octet de coarde” de Enescu.

Societatea Internaţională Enescu din Berlin pregăteşte pentru 2009 un congres dedicat personalităţii creatoare a marelui muzician român şi a iniţiat realizarea unei ample bibliografii enesciene, prin colaborarea între ICR, Muzeul “Enescu” din Bucureşti, Institutul bibliografic muzical din New York, bibliografie ce urmează a fi publicată pe internet.