Concerte „uşoare“, de iarnă

Foto: Virgil Oprina

Programele de tip „proms“ sunt prezente tot mai des pe scenele noastre de concert. În Bucureşti există la ora actuală două mari orchestre simfonice oficiale: Filarmonica „George Enescu“ şi Orchestra Naţională Radio. Privind, în luna decembrie 2009, mulţimea de afişe din centrul Bucureştiului, impresia este însă una diferită.

Paradoxal, atunci când se iveşte finanţare privată pentru evenimente de (şi cu) muzică clasică, se apelează la alte "nume", mai precis la alte două orchestre - Bucharest Symphonic Pops şi Orchestra Naţională de Tineret.

Privind cu atenţie, în secţiune, vom descoperi că o bună parte dintre membrii acestora din urmă sunt angajaţii sau colaboratorii permanenţi ai primelor două. Nimic nefiresc până aici, pentru că stimularea reciprocă între sistemul public şi cel privat, chiar colaborarea dintre acestea, ar trebui să fie în vremurile noastre, după toate indiciile, cheia succesului.

Publicul care vine la concerte-eveniment precum cel numit „Proms of Delight" (care se suprapune cu concertul de Crăciun oferit de o bancă renumită, preocupată de viaţa culturală) este altul decât cel al stagiunilor şi are o componentă "white collar" aproape inexistentă în publicul de abonaţi (cu totul firesc, cât timp la ora actuală bilete prin internet nu se pot cumpăra la concertele niciuneia dintre orchestrele oficiale amintite mai sus).

Pe de altă parte, o altă diferenţă este aceea că ne referim la un public de invitaţi, care nu investeşte în acest scop nici măcar suma modică aferentă unui abonat pentru un concert de stagiune (sumă ce corespunde preţului unei fripturi - fără garnitură - la un restaurant bucureştean, în cazul celor mai scumpe dintre bilete).

Cheia educării unui nou public

Am ascultat cele două orchestre pe care le putem considera "private" (oricum, formule nepermanente) în câteva momente din concertele susţinute sub varii generice la Ateneul Român săptămâna trecută.

S-a cântat bine, susţinut, atât sub bagheta lui Valentin Doni, cât şi sub cea a lui Cristian Mandeal, în programe agreabile pentru un public cu o educaţie medie în domeniul muzicii clasice.

Programul de tip "proms" este prezent tot mai des şi în afara celor două concerte pe an organizate de Elite Art Club UNESCO sub acest titlu, în concertele în aer liber ale primăriei şi îşi face loc cu timiditate cel puţin în stagiunea de la Sala Radio, fie că este vorba despre concertul de Crăciun sau de aşteptatul concert al lui Jin Wang din februarie 2010, cu Orchestra Naţională Radio, care promite publicului o surpriză de proporţii.

Acest tip de program simfonic ar trebui să fie cheia educării unui nou public pentru stagiunile instituţiilor profesioniste (alături de absentele concerte educative).

Totuşi, aceste iniţiative nu sunt suficiente. Deschiderea trebuie să vină şi din partea instituţiilor menţionate la începutul acestui articol, care să vrea şi să ştie să găsească legătura cu sistemul de finanţare privat, dar şi a muzicienilor care le compun (repet, aceiaşi din orchestrele "private", din simplul fapt că sunt cei mai valoroşi instrumentişti de orchestră ai momentului aflaţi în Bucureşti).

Cred că ei ar trebui să treacă fiecare peste veşnicele nemulţumiri pricinuite de balansul foarte rafinat care se instalează între rutina unei activităţi previzibile şi orgoliul artistic de diverse dimensiuni şi anverguri şi să contribuie creativ la găsirea de soluţii reale pentru ca viaţa concertistică bucureşteană să iasă din starea plictisită care o cuprinde între festivalurile "Enescu".