Vara lui ’79

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Super 8“ revitalizează bogata tradiţie a filmului science-fiction american, mai ales cea datorată peliculelor clasice ale lui Steven Spielberg. Principalul punct de interes care a făcut din „Super 8“ unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii este semnătura regizorului J.J. Abrams, aflat la al treilea lungmetraj din carieră.

Personaj-cheie în divertismentul american al ultimului deceniu, J.J. Abrams este „creierul" din spatele unor mega-succese de televiziune - serialele „Felicity", „Lost" şi „Alias" - şi, totodată, „responsabilul" de reinstalarea cu succes a unor francize precum „Misiune imposibilă" (Adams a regizat al treilea film din serie, în 2006) şi, mai ales, „Star Trek", în 2009. „Mâna de aur" a lui J.J. Adams s-a văzut încă din anii ‘90, când, la vârsta de 26 de ani, vânduse scenariul filmului „Forever Young" (1992, regia Steve Miner) pentru suma de 2 milioane de dolari (a colaborat şi la scenariul blockbusterului „Armageddon", din 1998).

Povestea thrillerului SF „Super 8" implică un grup de adolescenţi din orăşelul american ficţional Lillian, Ohio şi este plasată în „lunga vară fierbinte" a anului 1979 (vara accidentului nuclear de la Three Mile Island). Puştii turnează un film cu zombies pentru un festival local, cu ajutorul unei camere Super 8, şi, întâmplător, sunt martorii unui îngrozitor accident de tren, pe care-l surprind pe peliculă. Trenul aparţinea U.S. Air Force (forţele aeriene americane) şi transporta o misterioasă încărcătură, iar acesta este punctul de pornire al unor incredibile aventuri.

„Alien go home"

Plasarea acţiunii în 1979 - deloc întâmplătoare - îi permite lui J. J. Abrams să-şi realizeze filmul în maniera glorioasă a marilor producţii americane din a doua jumătate a anilor '70 / începutul anilor '80 (pe modelul unui film cu o tehnică similară ca „Zodiac", al lui David Fincher). Trimiterile la filmele celebre de gen ale perioadei abundă în „Super 8", iar toate aceste pelicule sunt adunate şi evocate aici nu pentru a le parodia (cum e cazul altor producţii), ci pentru a le omagia şi a le revitaliza, a le readuce în imaginarul colectiv al publicului.

Desigur că cele mai apropiate referinţe sunt cele două mari filme ale lui Steven Spielberg din acea epocă, „Întâlniri de gradul trei" (1977) şi „E.T." (1982), şi influenţa lor în „Super 8" este de domeniul evidenţei. Filme ca „Alien", „Cocoon", „Poltergeist" şi „The Goonies" sau horror-urile cu teenageri ale anilor '80 mai pot fi aduse în discuţie, dar - din punct de vedere stilistic - pelicula lui Abrams este o mostră perfectă de cum ar fi arătat „Alien" (1979) realizat de Steven Spielberg.

„Super 8" este spielbergian până în măduva oaselor (finalul grandios este o copie 1:1 a marilor finaluri din filmele cineastului american), şi acest lucru nu este de mirare: Spielberg este principalul producător al filmului, iar „gurile rele" spun că s-a implicat cât de mult a putut în scrierea scenariului şi în regie (aşa cum şi Abrams a procedat ca producător al lui „Cloverfield", în 2008). Se întăreşte astfel „branduirea" lui J.J. Abrams ca „noul Spielberg" (posterul filmului insistă asupra acestui fapt, anunţându-i în egală măsură pe scenaristul-regizor Abrams şi pe producătorul Spielberg). De-a lungul vremii, „magicianul" Hollywoodului a gestionat carierele multor cineaşti afini, cărora le-a oferit proiecte şi le-a produs filmele; singurii care au reuşit să-şi câştige propria personalitate ar fi Robert Zemeckis şi Joe Dante.

Cubul Rubik, „My Sharona", walkmanul ca ultimă senzaţie, Three Mile Island... referinţele explicite la anul 1979 abundă, dincolo de stilistica atât de particulară a filmului (chiar dacă mici anacronisme n-au putut fi evitate). „Există ceva la filmele turnate în Super 8 care este atât de evocativ", spunea regizorul (filmul cu zombies turnat de personaje ne este arătat în întregime pe genericul final). „E ceva în a privi la filmele în analog care este infinit mai puternic decât digitalul".

Info

„Super 8" (SUA, 2011)
Regia: J.J. Abrams
Cu: Joel Courtney, Kyle Chandler, Elle Fanning, Riley Griffiths, Ron Eldard
Unde: Hollywood Multiplex, orele 12.30 - 15.00 - 17.30 - 20.00 - 22.30

3 stele

Filmul preferat

Radu Gabrea, regizor

CV

- Radu Bartholomeu Gabrea s-a născut la 20 iunie 1937, la Bucureşti.
- Tatăl cineastului este român, mama sa (născută Lehrmann) este de etnie germană, iar Radu Gabrea a locuit în Germania, începând din 1974 până în 1997, unde a lucrat ca inginer, dar a şi realizat câteva dintre cele mai bune pelicule ale sale.
- Radu Gabrea este autorul multor filme care au făcut istorie, dintre care câteva capodopere: „Prea mic pentru un război atât de mare" (debutul, în 1969, după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970), „Dincolo de nisipuri" (1973, ecranizare după romanul „Îngerul a strigat", de Fănuş Neagu), „Un bărbat ca Eva" (1984, realizat în RFG, despre viaţa tragică a genialului regizor german Rainer Werner Fassbinder) ori recentul „Mănuşi roşii".
- Ca reacţie la cenzurarea sa de către Ceauşescu personal, a plecat în Germania în 1974, unde a realizat două filme de excepţie: „Nu te teme, Jacob!" (1981, ecranizare după „O făclie de Paşte") şi „Un bărbat ca Eva".
- În anul 1986 şi-a dat teza de doctorat despre Werner Herzog şi mistica renană, la Universitatea Louvain.

Top 10 filme care m-au marcat

image

1. A fost odată în America (SUA, 1984), regia Sergio Leone. Capodopera crepusculară a lui Sergio Leone este un recviem pentru America prohibiţiei.
2. Cenuşă şi diamant (Polonia, 1958), regia Andrzej Wajda
3. Apocalipsul acum (SUA, 1979), regia Francis Ford Coppola
4. Fragii sălbatici (Suedia, 1957), regia Ingmar Bergman
5. Kaspar Hauser (RFG, 1974), regia Werner Herzog
6. Roma, oraş deschis (Italia, 1945), regia Roberto Rossellini
7. Portocala mecanică (Marea Britanie-SUA, 1971), regia Stanley Kubrick
8. Copilăria lui Ivan (URSS, 1962), regia Andrei Tarkovski
9. Jurnalul unui preot de ţară (Franţa, 1951), regia Robert Bresson
10. Păsările (SUA, 1963), regia Alfred Hitchcock

Top 5 regizori

image

1. Sergio Leone (foto) (1929-1989)
2. Andrzej Wajda (n. 1926)
3. Francis Ford Coppola (n. 1939)
4. Ingmar Bergman (1918-2007)
5. Werner Herzog (n. 1942)

image
Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite