Spiritul triumfător al mahalalei

“Vagabondul milionar” a fost ridicat în slăvi de unii critici şi desfiinţat de alţii. Regizorul Danny Boyle a fost acuzat că marşează pe “nobleţea condiţiei umane ca să înşface premii”.

Vai mama lor cât sunt de amărâţi!... trăiesc într-o sărăcie lucie, dar totuşi sunt veseli, vitali şi te fac să te simţi atât de bine, atât de viu. Dar, stai puţin, oare am dreptul să mă bucur de pofta lor de viaţă? Nu e asta o exploatare cinică a mizeriei de dragul entertainmentului? Brusc, mă simt tare vinovat.

Cam aşa se poate rezuma dilema unei părţi a Vestului faţă de “Slumdog Millionaire”. Pelicula lui Boyle a avut parte de un traseu previzibil: de la micul film/mare revelaţie de festival, la cel mai premiat, overhyped, şi, evident, cel mai contestat.

După ce unii critici l-au ridicat mai întâi în slăvi, determinând oamenii să se ducă la el ca la pomul lăudat, alţii au început să strige “staţi, staţi că nu-i chiar aşa de bun!”. Ba dimpotrivă, e chiar imoral, pentru că nu e nimic altceva decât “poverty porn”.

Boyle a fost acuzat că livrează “sărăcie pentru clasa mijlocie” şi că marşează pe “nobleţea condiţiei umane ca să înşface premii”. E vorba de acelaşi tip de vină liberală care îi face pe unii să nu poată savura nimic livrat în pahare de plastic sau să scuipe în sân ori de câte ori sunt tentaţi să-şi cumpere un chilipir "made in China".

Am fost multă vreme de partea lui Pauline Kael care scria că filmele trebuie judecate şi din punct de vedere moral, însă asta-i prea de tot! După aceeaşi logică, eşti un reacţio-nar dacă oftezi când Rhett o pupă pe Scarlett, pentru că, se ştie, “Pe aripile vântului” e un gunoi rasist.

Cred că aceşti gardieni morali secătuiesc plăcerea cinefilă. Uneori, filmul e doar un film. Dacă îţi place, predă-te şi opreşte-te din a-l mai hiperanaliza după nişte canoane ideologice imposibile.

Un perfect basm al vremurilor noastre

“Vagabondul milionar” urmăreşte destinul tumultuos al unor copii de mahala – doi băieţi şi o fată; unul dintre băieţi devine campionul versiunii indiene a quiz-show-ului “Vrei să fii miliardar?”. În acelaşi timp, poliţia îl consideră suspect, pentru că îl bănuieşte că a trişat.

Singurul star este Anil Kapoor, care îl interpretează pe hostul emisiunii. Restul distribuţiei (din care fac parte şi tinerii Dev Patel şi Freda Pinto) este, practic, cules de pe stradă. Boyle, adaptând romanul lui Swarup, a vrut să descrie spiritul triumfător al mahalalei, pentru că era sătul de imaginea unidimensională a săracilor, văzuţi doar ca recipiente de milă. Îi descrie ca pe nişte fiinţe imperfecte, care găsesc motive de celebrat şi în calicia cea mai sordidă.

Povestea dickensiană devine, în mâinile sale, un proiectil virtuoz şi un basm perfect pentru vremurile noastre dure. Viaţa reală e dramatizată, exagerată şi plasată în interiorul unei carcase fanteziste.

Până la urmă, “Slumdog” regurgitează, cu inventivitate şi cu o energie contagioasă, cea mai populară formulă a producţiilor bollywoodiene: un sărăntoc face fapte bune, se îndrăgosteşte, se îmbogăţeşte, trăieşte fericit până la adânci bătrâneţi.