Spartani. Americani?

Spartani. Americani?

Nebuni? Asta e Sparta!” spune Leonidas, regele Spartei, întorcînd insulta într-un blazon. Regele exalta faima spartanilor ca “descreieraţi” - şi este, în-tr-adevăr, o frumoasă, o

Nebuni? Asta e Sparta!” spune Leonidas, regele Spartei, întorcînd insulta într-un blazon. Regele exalta faima spartanilor ca “descreieraţi” - şi este, în-tr-adevăr, o frumoasă, o glorioasă nebunie în imaginea celor 300 de spartani care au ţinut piept, murind pînă la ultimul, armatei de mii de soldaţi a tiranului persan Xerxes, în anul 480 î.Hr... Zack Snyder a văzut şi el grandoarea ei şi, în “300”, face dreptate acestor eroi legendari.

Filmul (cu Gerald Butler în chip de Leonidas şi Rodrigo Santoro, de nerecunoscut ca Xerxes “transgender”) a avut premiera la Festivalul de la Berlin acum doi ani, provocînd scandal: un jurnalist irakian a reclamat, la conferinţa de presă, că “NU asta este imaginea Persiei!” - cum am face şi noi dacă un film italian despre daci ne-ar zgîndări orgoliile etnice; noroc că nimeni nu mai face filme cu daci, nici măcar noi.

Controversa a avut rolul ei în a transforma acest film (ce pare versiunea “mai mare ca viaţa” a unui joc pe computer) într-un titlu instant-cult.

Aproape că-ţi vine să crezi că jurnalistul irakian a fost plătit de producătorii americani să stîrnească o furtună convertită-n profit: se ştie că nu există publicitate proastă, ci doar publicitate şi că nimic nu face mai bine unui film decît scandalul.

Indiferent care au fost intenţiile autorilor (polemică cu Islamul? mutare a conflictului americano-irakian cu circa 2.500 de ani în urmă?), realitatea e că “300” a picat pe un teren (politic) minat.

La aceeaşi conferinţă de presă, Snyder a repetat faptul că povestea nu e decît ecranizarea unui roman grafic de Frank Miller, că e deja ştiută din cărţile de istorie şi că, da, ceea ce se vede este versiunea spartanilor (a lui Dilios, mai precis - cel care a alergat de la Termopile ca să dea vestea înfrîngerii şi să spună cuvintele lăsate, cu limbă de moarte, de Leonidas: “Să nu ne uitaţi!”).

Cît despre “asemănările cu Bush” - a considera că acesta este Leonidas este la fel de plauzibil ca a-l recunoaşte în Xerxes...

Filmul lui Snyder e un divertisment colosal (în sensul originar) care dă spectacolului panaşul obligatoriu. Dacă vedem în el mai mult, e cu atît mai bine.