Odiseea în spaţiu, portocala pe pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Odiseea în spaţiu, portocala pe pământ
Odiseea în spaţiu, portocala pe pământ

De la primul său lungmetraj, „The Killing“ (1956) şi până la ultimul, „Eyes Wide Shut“ (1999), Stanley Kubrick nu a încetat să fie unul dintre cei mai fascinanţi cineaşti pe care i-a dat a şaptea artă.

Controlul maniacal al formei, originalitatea excentrică a practicii sale cinematografice – cu atât mai surprinzătoare cu cât se manifesta, paradoxal, într-o multitudine de genuri -, perfecţiunea vizuală şi amplitudinea vizionară au făcut din Kubrick nu doar un maestru absolut, ci şi un „caz“ interesant pentru amatorii de corespondenţe între viaţă şi operă: pasionat de şah şi de fotografie de la o vârstă fragedă, retras, aproape claustrat, cultivîndu-şi fobiile şi maniile într-o indiferenţă cvasitotală la afectele celorlalţi (deşi preţuirea faţă de trei dintre actorii cu care a lucrat – Peter Sellers, James Mason şi Malcolm McDowell – l-a făcut să-i declare „genii“), Kubrick defineşte – de unul singur – o anumită viziune populară despre artist care-l apropie de Proust sau de Picasso: de primul, prin mono-obsesia muncii migăloase, de al doilea, prin versatilitate şi răceală. Dacă ar fi să-i găsim rude din familia filmului, Kubrick ar fi văr cu Hitchcock şi Antonioni.

„Odiseea spaţială: 2001“ (1968, la care a lucrat vreme de cinci ani) este cel mai cunoscut titlu al său - şi, totodată, unul dintre cele mai citate filme în orice ierarhie sau top cinematografice. Inspirat de o povestire a lui Arthur C. Clarke, Kubrick a scris scenariul împreună cu acesta. Dar scenariul (S.F.) este mai mult un pretext pentru o creaţie previzionară ce copleşeşte prin ambiţie auctorială şi forţă plastică. Este, poate, titlul definitiv pentru orice „aventură“ spaţială, făcând saltul – mic pentru montaj, uriaş pentru omenire – de la maimuţă la computer (HAL 9000 pe numele lui).

Este o distopie somptuoasă şi rece – cum distopie este şi „Portocala mecanică“ (1971), ecranizarea romanului omonim al lui Anthony Burgess. (La rigoare, filmele ar putea fi privite ca un diptic mizantropic: „Odiseea...“ în spaţiu, „Portocala...“ pe pământ.) Huliganul Alex, interpretat cu poftă de McDowell, a rămas arhetipul anarhistului. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite