Obsesia culpabilităţii şi puterea izbăvitoare a scrisului

Rareori şi-a găsit o scriere tălmăcirea atât de sugestivă în termeni cinematografici, aşa cum e cazul cu "Atonement", romanul lui Ian McEwan, incontestabil la ora actuală cel mai important

Rareori şi-a găsit o scriere tălmăcirea atât de sugestivă în termeni cinematografici, aşa cum e cazul cu "Atonement", romanul lui Ian McEwan, incontestabil la ora actuală cel mai important scriitor britanic.

Nu ştii ce să admiri mai mult: profesionalismul regiei (Joe Wright, care dovedise încă în "Mândrie şi prejudecată" priceperea neobişnuită, acum pe deplin confirmată, în adaptarea pentru marele ecran a unor opere literare de excepţie), scenariul inspirat (Christopher Hampton, care reuşeşte să surprindă esenţa unui roman ce nu se pretează atât de uşor transpunerii în imagini) sau talentul interpreţilor.

"Remuşcare" sau "Ispăşire"?

Factori din a căror îmbinare prinde viaţă, în faţa ochilor noştri, greşeala tragică a unei adolescente, greşeală pe care o va regreta tot restul vieţii în încercarea zadarnică de a repara ireparabilul. De aici şi titlul "Atonement". Cum a mai bine în româneşte "Remuşcare" sau "Ispăşire"?

Compania de difuzare a filmului a preferat prima formulare, deşi versiunea în limba română a romanului (apărut încă acum cinci ani, iar acum reeditat) optase asupra celeilalte. Greu de înţeles această dualitate care poate provoca nedumeriri şi confuzii regretabile, mai ales că acei care au citit cartea vor dori, probabil, să vadă şi filmul, iar cei care vor vedea filmul vor avea, la fel de probabil, dorinţa de a citi şi cartea. Haosul în care se zbate societatea românească îşi găseşte, cum se vede, reflectarea şi într-un domeniu la care ne aşteptam, poate, mai puţin.

Minciuna cu urmări tragice a unei adolescente

"Remuşcare"/"Ispăşire" ne transpune într-o Anglie rurală, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Ecourile sale ameninţătoare par a nu fi răzbătut până pe domeniul familiei Tallis, o oază de linişte şi bunăstare. Suntem în anul 1935 şi facem cunoştinţă cu adolescenta Briony, pe care o vom urmări apoi în etapele sale succesive de viaţă, fiind interpretată de trei actriţe: Saoirse Ronan, la început, Romola Garai, după ce va mai fi crescut, şi Vanessa Redgrave, la senectute.

Deocamdată, Briony are doar 13 ani, nutreşte ambiţii literar-artistice şi chiar vrea să pună în scenă o piesetă de teatru, alături de verişoarele ei. Sora ei mai mare, Cecilia (suava Keira Knightley, care a jucat şi în "Mândrie şi prejudecată", sub bagheta aceluiaşi regizor), o fată cu vederi moderne, îşi petrece timpul plimbându-se, stând la soare, glumind şi uneori, mai mult în joacă, certându-se cu Robbie (James McAvoy, pe care ni-l reamintim din "Ultimul rege al Scoţiei"), fiul menajerei, un tânăr chipeş şi inteligent, pe care stăpânul domeniului l-a luat sub aripa sa, trimiţându-l să înveţe la Cambridge.

La un moment dat are loc între ei o scenă pe care sora mai mică o urmăreşte de la fereastra camerei. Într-un gest aparent inexplicabil, Cecilia se dezbracă, rămânând numai în lenjeria intimă, şi se aruncă într-o oglindă de apă pentru a recupera un obiect. Briony, care a făcut o pasiune adolescentină pentru Robbie, e cuprinsă de gelozie şi în acelaşi timp de indignare, socotind că sora ei a comis o gravă necuviinţă.

Suspiciunile că între cei doi ar avea loc o idilă se întăresc când Robbie îi încredinţează mai târziu o scrisoare, cu pasaje mai îndrăzneţe, către Cecilia, scrisoare pe care o va deschide şi o va citi. Pe deasupra e supărată că proiectul scenetei avute în vedere a căzut. În starea ei confuză, resentimentele sale se îndreaptă împotriva lui Robbie şi când are loc o tentativă de viol împotriva uneia din verişoarele sale, pretinde că el e autorul. O minciună care va avea urmări nebănuite, spulberând trei destine - inclusiv al său propriu.

În haosul războiului

Robbie e condamnat la închisoare, din care, la izbucnirea războiului, va ieşi, plecând pe front ca simplu soldat, pentru a se reabilita. Cecilia se află la Londra, unde lucrează ca infirmieră şi cei doi se vor întâlni, o întâlnire mult prea scurtă, pentru că Robbie va pleca în Franţa, unde îl vom regăsi printre zecile de mii de militari britanici care aşteaptă să fie evacuaţi peste Canalul Mânecii, după dezastrul suferit în faţa armatelor germane.

Scena evacuării de pe plajele din Dunkirk este absolut memorabilă prin realismul şi sinceritatea cu care sunt sugerate haosul şi dezorganizarea generală, ororile atotprezente, o viziune de infern desprinsă parcă din pânzele lui Hieronymus Bosch.

Expierea prin arta ficţiunii

Briony se angajează şi ea ca infirmieră, în încercarea de a-şi ispăşi vina care acum o apasă tot mai mult. O vom revedea pe adolescenta de odinioară, acum o femeie bătrână, pentru care ideea expierii este singura raţiune de a trăi. Scriitoare de succes, ea va găsi în fine modalitatea de a scăpa de sentimentul copleşitor al culpabilităţii sub forma unui roman în care evocă cele întâmplate, inserând un episod fictiv în care cele trei personaje, Cecilia, Robbie şi ea însăşi, se regăsesc, aşa cum nu s-a întâmplat niciodată în realitate.

Este finalul pe care l-ar fi dorit, dar care nu a avut loc. "Atonement" nu este în ultimă instanţă doar o poveste de dragoste întreruptă în mod dureros din cauza greşelii unei adolescente, ci şi o parabolă despre arta scrisului, despre puterea izbăvitoare pe care o au cuvintele. Ca simplă persoană, Briony nu poate schimba trecutul, ca scriitoare acest lucru îi stă însă în putere. Ficţiunea poate recrea realitatea.

Inutil de adăugat că "Atonement" a luat Premiul BAFTA pentru cel mai bun film al anului şi a primit Globul de Aur, întrunind, totodată, nu mai puţin de şapte nominalizări la Oscar. Un film superb pe care acum şi spectatorii români au privilegiul să-l vadă.