Adevarul.ro

O mişcare inteligentă

9 martie 2010, 17:16 |  Autor: Cezar Paul-Bădescu | 

Cuvinte cheie: oscar, pro tv,

„The Hurt Locker“ pune problema întâlnirii  dintre două civilizaţii foarte diferite

„The Hurt Locker“ pune problema întâlnirii dintre două civilizaţii foarte diferite

 

Duminica trecută, în seara de dinaintea Galei Oscarurilor, Pro TV a dat dovadă de o intuiţie extraordinară şi a difuzat filmul care, peste câteva ore, avea să câştige premiul cel mare: „The Hurt Locker”, al regizoarei Kathryn Bigelow. Într-o vreme în care televiziunile, în frunte cu Pro TV, se întrec în a da numai filme de categorie B sau C, mişcarea mi se pare surprinzătoare şi merită aplaudată.

Trecuse destul timp de când postul din Pache Protopopescu nu ne mai oferise surprize plăcute, aşa cum obişnuia să facă în primii ani de existenţă. Să sperăm, având în vedere puterea Pro TV de a da exemplu, că şi ceilalţi se vor gândi de-acum înainte cum să dea astfel de lovituri de marke-ting de pe urma filmelor valoroase. E adevărat, lovitura de marketing a Pro-ului a fost atenuată de faptul că Gazeta Sporturilor a distribuit DVD-ul cu „The Hurt Locker" cu câteva zile înainte - dar asta nu scade meritele postului TV. De altfel, televiziunea lui Sârbu a primit o binemeritată răsplată: în timpul difuzării filmului, a fost lider de audienţă.

Pe de altă parte, filmul regizoarei Kathryn Bigelow i-a lăsat indiferenţi pe mulţi - şi am auzit destule voci care spuneau că „nu e de Oscar". Desigur, dacă vedem ca filme de Oscar „Titanicul" sau „Pacientul englez", „The Hurt Locker" nu e nici pe departe aşa ceva...

În opinia mea, e o peliculă de-a dreptul fascinantă. Vă spune acest lucru un om care, atunci când dă de un film cu împuşcături, comando şi război - producţii de duzină, din care televiziunile noastre ne oferă cu generozitate - schimbă imediat canalul. Filmele de tip Rambo mi se par ridicole şi plictisitoare.

Aparent, „The Hurt Loc-ker" e o peliculă de război, cu militari, arme şi multe explozii. Ceea ce-l face să fie diferit şi ceea ce-i conferă valoare filmului lui Kathryn Bigelow este faptul că nu împuşcăturile sau luptele sunt personajele principale în acest film, miza lui nu este să ne arate personaje musculoase şi transpirate mânuind mitraliere grele.

Are suspans de te ţine tot timpul cu sufletul la gură, e alert şi nuanţat. În plus, nu e deloc tezist şi are marea calitate de a nu-i pune pe soldaţi să ţină discursuri moralizatoare despre datorie şi patriotism. Ca să nu mai vorbim de momentele de reală poezie, care le completează inspirat pe cele de suspans.

Cât despre mine, mă bucur că am votat pentru „The Hurt Locker" în grupajul dedicat premiilor Oscar din „Adevărul literar şi artistic" de săptămâna trecută!


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole