Adevarul.ro

„Shutter Island“, marele film subestimat al lui Scorsese. Scorsese aruncă prea multe în joc. Maestrul american construieşte un  parc de amuzament baroc ca să se distreze cu plăcerea unui copil lăsat nesupravegheat într-un magazin cu dulciuri, de Halloween.

Filmul „Shutter Island" se citeşte ca un soi de Reader's Digest al mai tuturor influenţelor pe care Marty (cum îl numesc apropiaţii pe regizor) le-a acumulat în peste şase decenii de cinefilie compulsivă, la care se adaugă trucurile vizuale uluitoare ale cineastului şi capcanele şi revelaţiile aşternute de psihodrama lui Dennis Lehane.

Eu, una, nu mă plâng - Scorsese m-a prins în carusel ca într-un turbion de inventivitate şi şoc. Doar că încerc să-mi explic reacţiile de respingere pe care le-a generat acest film excesiv, însă jubilatoriu. Pentru prima oară de ceva timp, Marty pare a-şi arunca orice precauţie în aer. Are un Oscar, o respectabilitate ce se apropie de reverenţă şi o energie manicală.. De ce n-ar face-o?

Epuizant, nu epuizat

Scorsese nu e epuizat, ci doar epuizant. Dar acest bombardament ludic, coşmaresc, are straturi şi spirale ce-ţi provoacă vertijuri şi care mai cer o vizionare. Regizorul n-a devenit, odată cu vârsta, un animal leneş, îmblânzit, clasicizat. Încă mai freamătă de neliniştea şi de vigoarea care l-au făcut celebru. Aşa că „Shutter Island" e o întoarcere la formă; la o forma diformă, gotică, plină de anxietate. La temele cu care-l asociem cel mai des.

Ca în „Taxi Driver" sau „Raging Bull", avem un bărbat compromis mental (DiCaprio, la cota lui cea mai intensă), traumatizat de război, care încearcă să se readapteze la lume ducând la îndeplinire o misiune futilă şi ­străduindu-se să salveze o femeie intangibilă şi incontrolabilă.

În 1954, Teddy, un şerif federal, face pereche cu Chuck (Mark Ruffalo), noul său partener, pentru anchetarea unei dispariţii misterioase de la azilul de nebuni aflat pe sumbra insulă Shutter, unde suspiciunea şi vremea proastă sunt elementele dominante. Michelle Williams e soţia moartă a lui Teddy, cea care apare în flashbackuri, vise şi halucinaţii şi livrează momente hiperemoţionante, de o grandoare tragică.

Paranoia, teorii ale conspiraţiei, lagăre naziste, iluzie vs realitate, lobotomii, pavilioane clandestine, pacienţi secreţi. În timp ce uraganul devastează insula, Scorsese ne aruncă într-un vârtej de influenţe şi citate (expresionismul german, horrorul „instituţional", „Vertigo" etc. etc.) şi ştanţează fiecare secvenţă cu o marcă vizuală dens lucrată.

Ar putea deveni „Shinning"-ul său; şi filmul lui Kubrick, inspirat din literatura pulp, „minoră", a fost considerat iniţial, de criticii ifosativi, drept un accident, o indulgenţă în filmografia unui „gigant", dar a căpătat, treptat, un statut cult. Peliculele mai au în comun şi plonjeul în genunile unei minţi ce se scufundă gradual, surpare potenţată de un loc straniu, izolat, alienant. Presimt că „Shutter Island" va fi reevaluat curând. Între timp, poate că sunt nebună, dar vreau să-l mai văd de câteva ori.