Maturizarea copilului teribil al comediei

adevarul

Publicat: 23.09.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 05:02

Regizorul Judd Apatow vrea să devină mare, însă talentul şi aspiraţiile nu-l scutesc de durerile creşterii. Filmul „Funny People“ are părţi strălucite, dar nu a nimerit întotdeauna amestecul tragicomic în proporţiile juste.

Cineastul Judd Apatow a ajuns celebru cu filme despre un anume copil-bărbat american care refuză să crească (o mărturie a fecundităţii şi a succesului său este faptul că, de când scriu aici, am recenzat vreo trei filme ce poartă marca lui).

„Funny People“(„Tipi simpatici“) înseamnă încercarea sa de a se maturiza ca autor. E mai ambiţios, dar mai puţin amuzant. Se vede că această evoluţie nu-i fără cazne.

Actorul George Simmons (Adam Sandler) e obişnuit cu succesul. A făcut câteva producţii cu impact la box office şi are un lipici neobişnuit la femei. Dar se pare că nu reuşeşte să atragă femeile potrivite şi proiectele bune. Colac peste pupăză, află că e pe moarte.

Într-o încercare de a se întoarce la rădăcinile sale de comic de stand up, îi cere ajutorul unui coleg pe nume Ira Wright. Tânărul începe să scrie poante pentru George şi, încetul cu încetul, cei doi devin amici. Totul se complică şi mai mult, atunci când îşi face apariţia o veche iubită a lui George şi ia naştere un triunghi amoros bizar.

Eroi leneşi şi cu gura spurcată

Marea calitate a lui Apatow este viziunea sa, de cele mai multe ori teribil de crudă, dar totuşi sinceră. „Funny People“ are părţi strălucite, din acelaşi aluat, însă ambiţiile elegiace mai anulează din umor - nu a nimerit amestecul tragicomic în proporţiile juste.

Poate şi pentru că în rolul principal e Sandler, superstar care, deşi a dovedit că ştie să joace în pelicule ca „Punch Drunk Love“, a rămas legat de unele dintre cele mai înfiorătoare eşecuri cinematografice in istoria recentă. Pur şi simplu, te trezeşti că, în loc să te implici, te uiţi cu detaşare la felul cum luptă cu boala şi cu cei din jur.

Dar poate cea mai mare problemă e că ai senzaţia că vezi două filme înghesuite în unul. Ultima parte e foarte funny, dar se îndepărtează de personajele principale - Ira şi George. Apatow ştie mai bine ca oricine să dea situaţiilor comice o aparenţă emoţional reală, însă de data asta îţi vine greu să crezi ce se întâmplă după ce focusul se schimbă de la boală, la fosta iubită.

Dorinţa de maturizare se observă şi în formă - „Funny People“ e cel mai bine filmat al lui Apatow. Din nou, el face nişte alegeri grozave în ceea ce priveşte muzica. Seth Rogen şi Leslie Mann sunt şi ei superbi, iar interacţiunile dintre personaje, complexe.

Dar durata de două ore şi jumătate e mult prea mare pentru o comedie (intră deja pe terenul autoindulgenţei). Filmul arată ca munca unui artist în tranziţie, ca o încercare a regizorului de a vedea cât de tare îşi poate împinge eroii cu gura spurcată, leneşi şi iresponsabili, către o dramă onestă, înainte să dea drumul la glumele murdare. Apatow vrea să devină mare (a se citi cineast respectabil), însă talentul şi aspiraţiile nu-l scutesc de durerile creşterii.

Info