Leo

Până în octombrie 2009, când a decis să pună punct jurnalismului, criticii de film şi chiar să plece din România, Alex. Leo Şerban a fost colaborator al „Adevărului literar şi artistic” şi a semnat săptămânal texte în acest colţ de pagină. La sfârşitul săptămânii trecute, Leo ne-a părăsit cu totul, răpus de o leucemie pe care şi-o descoperise cu numai două luni în urmă. Avea 52 de ani.

E aproape imposibil să surprinzi în cuvinte personalitatea cu totul specială a lui Leo. În plus, e foarte greu să vorbeşti despre un prieten dispărut de curând...

Dincolo de faptul că unii dintre noi au pierdut un prieten, ar fi de notat că noi, cu toţii, am pierdut cel mai important critic român de film. Alex. Leo Şerban a fost nu numai cea mai originală şi mai puternică voce a criticii de film, ci şi cel căruia îi datorăm existenţa noii generaţii de comentatori din acest domeniu. El a contribuit la formarea tuturor tinerilor critici de cinema care contează astăzi - de la Andrei Gorzo sau Mihai Chirilov, până la Anca Grădinariu, colaboratoarea noastră de la pagina de film.

Leo era un elitist - şi era normal să fie astfel un profesionist de talia lui. Unul dintre lucrurile care-l enervau cel mai tare era datul cu părerea în necunoştinţă de cauză, acea aflare în treabă specific românească. „Se spune «toată lumea are dreptul la o părere» şi eu mă întreb, în secunda doi, cum de s-a ajuns de la «toată lumea are dreptul la o părere» la «părerile celor care nu ştiu nimic sunt mai egale decât altele». Practic, acum cei care ştiu în mod solid anumite lucruri, experţii, nu mai sunt ascultaţi" - spunea el toamna trecută, în emisiunea „Literatura de azi", moderată de Daniel Cristea-Enache.

Aceeaşi emisiune se încheia cu o declaraţie a lui care acum nu poate să nu-ţi dea fiori: „Mie mi se pare că lucrul cel mai elegant pe care-l poate face cineva este să iasă din acestă lume pâş-pâş, în vârful picioarelor. Pur şi simplu, să dispară puţin câte puţin. Să nu mai rămână nici măcar rânjetul, ca la Pisica de Cheshire". Leo a ieşit din această lume în vârful picioarelor, dispărând puţin câte puţin. Mai întâi a plecat din publicistică şi din ţară, apoi a plecat de tot. Iar corul celor care-şi dau cu părerea după ureche e din ce în ce mai zgomotos.