Ivanov, cu „principii de viaţă“

Vlad Ivanov şi Gabriel Huian

Actorul Vlad Ivanov, în vârstă de 42 de ani, interpretează primul rol principal din cariera sa cinematografică în filmul „Principii de viaţă“, unde este un tată fără repere, încolţit de presiunea societăţii.

„Ajungem robi ai societăţii de consum", spunea Vlad Ivanov într-un interviu recent, analizând destinul personajului pe care îl interpretează în „Principii de viaţă", Emilian Velicanu. Filmul este primul în care actorul deţine un rol principal şi al doilea lungmetraj al regizorului Constantin Popescu („Portretul luptătorului la tinereţe"), după un scenariu de Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu.

Cu precizia sa milimetrică, Ivanov reuşeşte să desăvârşească şi în acest lungmetraj un rol puternic şi, mai ales, negativ - atât de apropiat lui, fiindcă, după cum mărturiseşte „jucându-le, descopăr, ca actor, şi altfel de lucruri în mine". Chiar dacă nu la fel de memorabil ca personajul Bebe, cu răutatea sa de gheaţă, din pelicula laureată cu Palme d'Or „432".

În loc de tandreţe, gesturi viscerale

„Foarte mulţi duc viaţa pe care o duce Velicanu. Sunt oameni hăituiţi de societatea de consum care anulează personalitatea individului", povesteşte Vlad Ivanov despre personajul său, un bucureştean de 40 de ani. E divorţat şi are un băiat din prima căsnicie, interpretat de tânărul Gabriel Huian (descoperit de regretatul Cristian Nemescu, care l-a distribuit în „Marilena de la P7"), şi un copil cu cea de-a doua nevastă (Rodica Lazăr).

Velicanu încearcă să-şi reorganizeze viaţa şi să reînnoade legăturile emoţionale rupte, caută în permanenţă o cale de-a (se) echilibra, însă, în loc de tandreţe, sfârşeşte în gesturi viscerale. Suferă pentru lipsa de comunicare cu fiul său cel mare, însă nu are nici educaţia, nici resursele emoţionale ca să repună pe picioare relaţia lor. „Ajungem să avem un vocabular de maxim o sută de cuvinte, pe care le rulăm tot timpul şi să fim nişte robi ai societăţii de consum", analizează actorul.

Omul fără repere

„O simplă plimbare prin parc cu copilul tău ca să vezi ce se mai întâmplă cu el e aproape inexistentă. Faptul că vii acasă cu căruciorul plin de la supermarket echivalează cu grija pentru familie. Or, nu e deloc aşa. Dacă nu ne aplecăm cu adevărat asupra interiorului şi a celor dragi, o să fim nefericiţi până la adânci bătrâneţi!", mai spune Vlad Ivanov, şi aici e şi cheia lui Velicanu: condiţia omului fără repere, care încearcă să înlocuiască lipsa unor principii, a educaţiei - Velicanu e adesea grobian, apropiat de tipologia parvenitului, fără să fie lipsit de umanitate sau voit demonstrativ - cu lucrurile materiale, cu bunăstarea, cu o excursie la mare şi un răsfăţ pescăresc, între tată şi fiu, în acest caz. Crezând că-i va fi mai bine, Velicanu schimbă vieţile: renunţă la cea veche şi-o ia de la capăt cu o nouă nevastă, un nou fiu, o nouă casă. Dar problema nu e de formă, ci de fond.

Portretul unei crize a familiei

„Principii de viaţă" merită văzut pentru că spune povestea unei realităţi sociale româneşti încă prezente: de fapt, filmul e un melanj despre viaţa contemporană în goană, care ne face să ne pierdem valorile, dar şi despre o anumită lipsă de educaţie, o visceralitate care aparţine şi societăţii, nu doar personajului. Mai mult, e portretul unei crize a familiei contemporane, înăuntrul căreia generaţiile se îndepărtează şi mai adânc în lipsa reperelor. În film, recunoşti o sumedenie de nuanţe ale acestui tipar, iar uneori pare că gesturile lui Velicanu sunt gesturile vecinului tău. Şi vine umorul, care te face să râzi şi-apoi să te amărăşti, ca în orice micro(tragedie).

Dincolo de bucuria de a-l vedea pe Ivanov pe ecran, într-un rol de mari proporţii - la conferinţa de presă a filmului a glumit, spunând că şi rolurile secundare de până acum le-a făcut principale -, filmului îi lipseşte, însă, personalitatea.

Regizorul Constantin Popescu continuă linia minimalismului impus de „noul val" şi asta nu e neapărat problematic. Doar că nu reşuşeşte să imprime personalitate, unicitate filmului - chiar dacă lipsa de personalitate nu-l caracterizează, o spune „Portretul luptătorului la tinereţe" - şi-o bună parte din felul natural în care curge povestea şi dialogul se datorează scenariului bun.

Totuşi, „Principii de viaţă" rămâne o poveste curată şi adevărată, care are suficiente şanse (şi date) să-l pună pe gânduri pe spectator.

„Principii de viaţă" (România, 2011)
Regia: Constantin Popescu
Cu: Vlad Ivanov, Rodica Lazăr, Crina Mureşan,
Produs de: HiFilmProduction
Unde: Hollywood Multiplex, Scala

Filmul preferat: Dorotheea Petre, actriţă

- Dorotheea s-a născut la 9 ianuarie 1981.
- A copilărit în Eforie Nord, a absolvit Colegiul Pedagogic din Constanţa, iar la 22 de ani a fost admisă la UNATC.
- La 23 de ani a debutat în  lungmetrajul „Ryna", regizat de Ruxandra Zenide şi distins cu peste 30 de premii internaţionale.
- În 2005 joacă în „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", în regia lui Cătălin Mitulescu, în care interpretează rolul principal. Pentru acest rol primeşte Premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă, în secţiunea „Un certain regard" a Festivalului de la Cannes.
- Este declarată Cea mai bună actriţă a anului 2007 de către Asociaţia criticilor de film şi a jurnaliştilor de specialitate.
- În 2010 a jucat alături de Vlad Ivanov şi Maia Morgenstern în coproducţia „Mar Nero", filmată la Florenţa şi în Delta Dunării.
- În pelicula „Mar Nero", Dorotheea Petre a interpretat rolul unei emigrante, care ajunge în Italia şi are grijă de o bătrână. Iniţial tensionată, relaţia dintre cele două devine tandră şi emoţionantă.

Top 10 filme care m-au marcat

1. „City Lights"/„Luminile oraşului" (SUA, 1931), regia Charles Chaplin
2. „Pulp Fiction"/„Pulp fiction" (SUA, 1994), regia Quentin Tarantino
3. „Cidade de Deus"/„Oraşul zeilor" (Brazilia, 2002), regia Fernando Meirelles şi Kátia Lund
4. „Down by Law"/ „Down by Law" (SUA, 1986), regia Jim Jarmusch
5. „The Burning Plain" (SUA, 2008), regia Guillermo Arriaga
6. „Reconstituirea" (România, 1971), regia Lucian Pintilie
7. „Pina"/„Pina" (Germania, 2010), regia Wim Wenders
8. „Todo sobre mi madre" (Spania, Franţa 1999), regia Pedro Almodóvar
9. „Blue Velvet"/ „Catifeaua albastră" (SUA, 1986), regia David Lynch
10. „Amores perros"/ „Iubire şi câini" (Mexic, 2000), regia Alejandro González Iñárritu

Top 5 regizori

1. Martin Scorsese (n. 1942)
2. David Lynch (n. 1946)
3. Pedro Almodóvar (n. 1951)
4. Jim Jarmusch (n. 1953)
5. Alejandro González Iñárritu (n. 1963)