Adevarul.ro

„Shrek Forever After“ este un nou capitol, amiabil, dar lipsit de sclipire, al francizei. Spre deosebire de „Toy Story“ a lui Pixar, „Shrek“, creaţia DreamWorks, dădea semne de obosea-lă încă de la al doilea capitol. Cu al treilea se compromitea complet.

Acest al patrulea e, cu siguranţă, mai bun (nici nu era greu, ţinând cont că anteriorul era sub nivelul mării) şi ne livrează o doză pasabilă de entertainment inofensiv. Realizatorii încearcă să-l salveze de la mediocritate reciclând ideea din „It's a Wonderful Life" al lui Frank Capra.

Shrek a ajuns un capcăun domesticit. Odinioară era teroarea ţinutului şi se lupta cu dragoni şi cu regi malefici. Acum trebuie să se confrunte cu încercările de zi cu zi ale vieţii casnice şi oftează după zilele pline de fun şi de libertate de altădată. Face un târg cu faimosul Rumpelstiltskin şi acceptă să-şi cedeze o zi din viaţă ca să poată retrăi vechea glorie de holtei. Se trezeşte într-o versiune paralelă a Regatului foarte îndepărtat, unde căpcăunii sunt vânaţi, iar el şi Fiona încă nu s-au cunoscut.

Evident, Marele verde va trebui să lupte pentru a-şi recâştiga familia. Aşadar, o altă variaţie pe tema „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să primeşti". Regizorul Mike Mitchell îşi face debutul în animaţia 3D şi reuşeşte să risipească neplăcuta senzaţie lăsată de „Shrek 3", care mustea de cel mai pur & ruşinos calcul comercial - cel de faţă nu e la fel de iritant, ci doar fără folos. Nu sunt deloc o amatoare de 3D, procedeu care a început să fie aplicat oriunde şi oricum, fără vreo logică sau motivaţie, însă trebuie să recunosc că unele dintre cele mai reuşite produse tridimensionale recente sunt animaţiile: şi „How to Train Your Dragon" şi „Cloudy with a Chance of Meatball" au fost mult mai vii şi mai entertaining graţie acestei tehnologii.

„Shrek Forever After" nu se apropie de calitatea lor, dar nici nu atinge treapta de jos a dezastrului de neprivit care s-a numit „Clash of the Titans". 3D-ul e aici mai bine definit, însă există destule momente când look-ul devine neclar şi întunecos. Filmul îţi smulge câteva zâmbete - prilejuite, în principal, de Puss, acum o pisică obeză care preferă să mănânce în loc să lupte -, dar nu are suficientă sclipire şi vigoare.

Dilemă fără substanţă

Peste toate pluteşte un sentiment aproape concret de futilitate: până la urmă, povestea se sfârşeşte în acelaşi punct de plecare, iar ceea ce se întâmplă între timp nu e suficient de interesant. Da, are un „rău" intrigant şi puternic, însă e plin de glumiţe popculturale obosite şi de gaguri subţiri, iar dilema centrală - Shrek nu-şi apreciază viaţa minunată şi tânjeşte după timpurile când era temut, şi nu iubit - e lipsită de substanţă şi prea greoaie pentru stilul simplist, colorat al peliculei.

La final, nimic nu s-a schimbat şi nimeni n-a învăţat nimic. Sper că aventurile căpcăunului să se oprească aici, pentru că are nevoie de odihnă. E greoi şi istovit, iar franciza a îmbătrânit într-un an cât alţii în şapte...