Adevarul.ro

”Poliţist, adjectiv” - cele mai multe premii la Gala Best Film Fest 2010

23 ianuarie 2010, 01:03 |  Autor: Alina Vasile | 

Cuvinte cheie: Gala Best Film Fest, Corneliu Porumboiu, Dragoş Bucur, Maria Dinulescu,

Regizorul român Corneliu Porumboiu

Regizorul român Corneliu Porumboiu

 

Filmul ”Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, a primit, vineri seară, în cadrul Galei Best Film Fest, care a avut loc la Cinema Studio din capitală, Premiul pentru cel mai bun film românesc al anului 2009. Același film i-a adus lui Porumboiu şi Premiul pentru cel mai bun regizor, iar actorului Dragoş Bucur distincţia de ”cel mai bun actor într-un film românesc”.

”Problema cu publicul român care nu vine la filmele româneşti este, de fapt, o falsă problemă. Noi facem filme care ne interesează şi care interesează acea parte de public care vede filmul ca o artă, nu ca un loc unde sparge seminţe”, a declarat Porumboiu, după ce şi-a primit distincţiile.

El le-a făcut celor prezenţi şi o mărturisire, aceea că speră să facă un alt film cât mai curând.

Corneliu Porumboiu şi-a primit premiul pentru cel mai bun film de la Eugen Şerbănescu, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

”Anul trecut a fost unul fast pentru cinematografia românească. Anul acesta vom aduce 15 premiere cinematografice, pentru că asta este o parte din strategia CNC, de a mări producţia de film”, a spus Şerbănescu.

Actriţa Maria Dinulescu a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film românesc, pentru rolul din ”Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru.

”Când eşti la început de carieră, visezi destul de mult, munceşti extrem de mult şi crezi că totul este posibil şi este foarte important ca specialiştii să spună că eşti pe direcţia cea bună”, a spus Maria Dinulescu, la primirea premiului.

Premiile au fost acordate în urma exprimării voturilor criticilor şi presei de specialitate din România.

Filmul românesc cu cele mai mari încasări a fost ”Amintiri din Epoca de Aur - partea I”, scris şi co-regizat de Cristian Mungiu, care a avut încasări de 354.629 de lei şi a adus la cinema 26.520 de spectatori.

Cel mai profitabil film a fost declarată producţia ”Epoca de Gheaţă 3 / Ice Age 3” care a avut, în cinematografele româneşti, încasări de 6.858.621 de lei şi 336.176 de spectatori.

De altfel, organizatorii evenimentului au declarat că, în ciuda crizei economice, oamenii au mers la film, căci încasările au crescut în 2009 cu 70% faţă de 2008.

Gala Best Film Fest, ajunsă la cea de-a X-a ediţie, a fost prezentată de Constantin Fugaşin, preşedintele Asociaţiei Film România şi de criticul de film Irina Margareta Nistor.

Gala s-a încheiat cu proiecţia specială a filmului ”Nuntă în Basarabia”, în regia lui Napoleon Helmis, informează Agerpres.

Best Film Fest  va continua, până pe 28 ianuarie, la Cinema Studio, unde vor rula cele mai bune filme ale anului 2008, premiate în Gala de anul trecut.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole