Femeia şi Allah

Leïla Bekhti, actriţa pentru care a fost scris personajul principal al filmului „Izvorul femeilor“, Leila

Apreciatul regizor de origine română Radu Mihăileanu trage un semnal de alarmă asupra înapoierii cronice a lumii arabe,în „Izvorul femeilor“/ „La source des femmes“, cel mai recent film al său.

Filmul începe cu un insert gen „O mie şi una de nopţi", plasând povestea într-un spaţiu neprecizat („în Maghreb - nordul Africii - sau Peninsula Arabică") şi într-o atemporalitate fecundă. Deşi, după cum se va vedea, situaţiile sunt foarte contemporane, iar mesajul este unul dintre cele mai actuale.

Într-un sat de munte relativ izolat, aşa-zisa tradiţie cere ca femeile să care singure apa de la un izvor săpat în stâncă până la locuinţele lor din vale. În acest timp, consorţii lor, aşa cum îi stă bine bărbatului arab, stau la cârciumă şi „contemplă" măreţia lui Allah. Din cauza acestei corvoade, multe dintre femei au avortat spontan, motiv pentru care-s considerate de comunitate „sterpe" şi ostracizate.

O lume sufocantă

Socotind situaţia intolerabilă, una dintre soţii, Leila, iniţiază o aşa-zisă „grevă a iubirii", pentru a-i determina pe bărbaţi să-şi asume o minimă responsabilitate. Leila şi celelalte femei care se încăpăţânează în demersul lor au de suportat neînţelegeri şi prejudecăţi din toate părţile: propria familie, soţii frustraţi, autorităţi religioase (imamul local).

În cele din urmă, situaţia se rezolvă „miraculos": temându-se ca „greva" să nu se extindă, responsabilii trag o conductă de apă până în sat, aducându-l, cum se spune, „în secolul XXI". Şi? Lumea respectivă rămâne la fel de infectă şi sufocantă. De exemplu, soţiile stau tot timpul sub teroarea de a nu fi trimise de bărbaţi înapoi la familii, ceea ce le-ar dezonora definitiv. Femeia nu-i altceva decât o marfă: şefii satului îi liniştesc pe soţii nesatisfăcuţi, spunându-le că un transport de „soţii" e pe cale să sosească, pentru a le înlocui pe cele recalcitrante. Femeile nu trebuie învăţate să citească, pentru că şi-o vor lua în cap etc.

Intenţii lăudabile

Filmele regizorului de origine română Radu Mihăileanu sunt, în general, supraevaluate şi există riscul ca acest „La source des femmes" să fie cel mai „gonflat" film al său. Aceasta mai ales de către cei care confundă mesajul şi intenţiile generoase ale unui cineast cu produsul artistic propriu-zis. Într-adevăr, înapoierea de care suferă lumea islamică este una crâncenă, tratamentul pe care-l suportă femeia musulmană din partea ultra-„credincioşilor" lui Allah este intolerabil, dar nu acesta este filmul care să ne impresioneze în mod real faţă de astfel de probleme.

Probabil mulţi s-au aşteptat, citind subiectul, să aibă de-a face cu o comedie savuroasă, dar nu este cazul, implicaţiile grevei sexuale nu sunt deloc tratate. Este evident că Mihăileanu a vrut, după marele succes cu „Concertul", să facă altceva - în orice caz nu o comedie populară, de mare public -, intenţie care este lăudabilă (nu altfel procedase cu „Trăieşte!"/ „Va, vis et deviens", după megasuccesul cu „Trenul vieţii").

Colecţie de clişee

Din păcate, filmul nu este nimic din punct de vedere stilistic, niciuna din sugestiile pe care regizorul şi le oferă nefiind exploatată. N-avem de-a face nici cu un pitoresc oriental gen Kusturica (cum ne-ar sugera telefonul mobil pus pe sârma de întins rufe, sau baba care vorbeşte la celular în pustietate, călare pe spinarea unui măgăruş), nici cu o redare poematică a arhaităţii intemporale, de tip Pasolini.

Regizorul spune că a vrut să ridice un imn frumuseţii femeii în general, dar filmul nu are nicio „săgeată" în direcţia parabolei sau a vreunei minime simbolizări. Întotdeauna, nu e nimic mai mult decât ce se vede pe ecran. Adică, o serie de clişee despre Orientul Apropiat şi Mijlociu, cu femei care cântă un fel de hip-hop arăbesc, îmbrăcate în costume gen Fondul Plastic. Cum ar veni, un pseudo-documentar despre „eterna şi fascinanta lume arabă".

Info

La source des femmes / Izvorul femeilor
(coproducţie, 2011)
Regia: Radu Mihăileanu
Cu: Leïla Bekhti, Hafsia Herzi

Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

Filmulpreferat

CV

- Daniel Cristea-Enache s-a născut pe 19 februarie 1974, la Bucureşti, şi este un reputat critic literar român contemporan.
- A absolvit în 1996 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În 1997 a absolvit Masteratul de Literatură Modernă şi Contemporană la Facultatea de Litere din Bucureşti. Din 2005 devine doctor în Filologie (summa cum laude) al acestei universităţi.
- În prezent, este conferenţiar universitar, consilier editorial la Editura Polirom şi cronicar literar la revista „Observator cultural".
- A ţinut săptămânal cronica literară în „Adevărul literar şi artistic" (1997-2005), apoi în „România literară" (2005-2009).
- A fost coordonator al colecţiei „Scriitori români" la Editura Corint. Este coordonator al colecţiei „Opere" la Editura Polirom.
- Volume publicate: „Concert de deschidere"; „Sertarul Scri-
itorului Român (Dialoguri pe hârtie)"; „Bucureşti Far West"; „Un om din Est"; „Convorbiri cu Octavian Paler"; „Timpuri noi (Secvenţe de literatură româ-
nă)"; „Lyrica magna (Eseu despre poezia lui Nichita Stănes-cu); „Cinematograful gol".

Top 10 filme care m-au marcat

1. Războiul stelelor (SUA, 1977), regia George Lucas
2. Zbor deasupra unui cuib de cuci (SUA, 1975), regia Milos Forman
3. Decalog (Polonia, 1989), regia Krzysztof Kieslowski
4. Melancholia (coproducţie, 2011), regia Lars von Trier
5. Căinţa (Georgia, 1984), regia Tenghiz Abuladze
6. Melodie uitată pentru flaut (URSS, 1987), regia Eldar Riazanov
7. Pulp Fiction (SUA, 1994), regia Quentin Tarantino
8. Butch Cassidy şi Sundance Kid (SUA, 1969), regia George Roy Hill
9. Balanţa (România, 1992), regia Lucian Pintilie
10. Ratatouille (SUA, 2007), regia Brad Bird

Top 5 regizori

1. Krzysztof Kieslowski(foto) (1941-1996)
2. Lars von Trier(n. 1956)
3. Milos Forman(n. 1932)
4. Lucian Pintilie(n. 1933)
5. George Lucas(n. 1944)