Despre poliţie, altfel

Filmul francez „Polisse – Îngerii păzitori“ prezintă activitatea brigadei de Protecţie a Minorilor a poliţiei pariziene cu o minuţiozitate şi o îndemânare artistică demne de munca acestor eroi anonimi.

Cronică de film

Pelicula a concurat anul trecut în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, de unde a plecat cu un Premiu al Juriului. Atenţie, nu este vorba despre Marele Premiu al Juriului, ci de un premiu special prin care juraţii au dorit să marcheze, totuşi, prezenţa unei pelicule de o forţă şi de o sinceritate ieşite din comun.

Se dovedeşte, astfel, că, la un festival important, adevăratele bijuterii trebuie căutate de multe ori la baza palmaresului, sau chiar în afara acestuia.

Regizoarea Maïwenn (născută Maïwenn Le Besco, în 1976) - interpretă a divei Plavalaguna în „Al cincilea element" şi posesoare a unei fiice cu Luc Besson - este la bază actriţă, iar acesta este al treilea lungmetraj al său.

Delicte şi anchete

Cei care se vor duce la film atraşi (doar) de subiectul său - care spune că vom asista la cazurile pe care le rezolvă zilnic o secţie specială a poliţiei franceze - vor trebui să facă un efort de adaptare, răsplătit însă din plin.

Activitatea brigadei respective, mai exact cea de protecţie a minorilor (majoritatea cazurilor sunt de molestare sexuală), ne este arătată, într-adevăr, şi facem „cunoştinţă" cu membrii săi - veritabili „eroi necunoscuţi" -, dar aşa cum nu aţi mai văzut până acum.

„Polisse" este o piesă rară în cadrul cinematografului dedicat activităţii poliţiei (să nu-i zicem „poliţist", pentru că nu este cazul), în orice caz rară pentru ultimii ani.

Filmul sacrifică spectaculozitatea inerentă anchetelor respective (este vorba inclusiv despre o razie în tabăra unor romi/ţigani români, asupra cărora, din fericire, nu se insistă prea mult, ca, de altfel, asupra niciuneia din investigaţii), pentru a se concentra pe altceva.

Regizoarea a ales o structură fragmentară, cu o semi-aparenţă de documentar observaţional (unele dintre cazuri au fost, de altfel, prezentate anterior de documentare propriu-zise).

Foarte puţine exterioare: „Polisse" se constituie, aproape în exclusivitate, din „bucăţi" ale anchetelor de la secţie (mai tensionate, însă, decât orice operaţiune specială), plus din secvenţe de la domiciliul eroilor, prin care intrăm în viaţa lor personală şi ajungem să-i cunoaştem ca oameni vii şi adevăraţi.

Cu o tenacitate admirabilă, filmul refuză orice concesie făcută comercialului (pe care, slavă Domnului, subiectul l-ar fi permis din plin), îşi refuză happy-endul şi, în general, orice tangenţă cu cerinţele unui spectator mai puţin rafinat.

Civlizaţie şi barbarie

Prin structura sa fragmentară şi nu numai, „Polisse" seamănă cu „Entre les murs" / „În clasă", filmul distins cu Palme d'Or în 2008; ca şi în acesta, sunt chestionate, de fapt, limitele civilizaţiei occidentale în faţa provocărilor contemporane şi ne este arătată lupta eroică a unor oameni pentru conservarea acestor valori.

Ar mai putea fi adusă în discuţie şi „Gomorra", capodopera lui Matteo Garrone din 2008, dar „Polisse" nu merge atât de departe în descrierea condiţiei umane ca una măcinată de prezenţa Răului.

Ne mai putem gândi şi la „La haine" / „Ura", magistralul avertisment al lui Mathieu Kassovitz din 1995, din păcate neluat în seamă de multă lume.

Dovada că această construcţie minuţioasă are o bătaie mai lungă decât simplul elogiu adus activităţii „îngerilor păzitori" din poliţie poate fi dată de una din replicile-cheie ale filmului, rostită de o adolescentă (anchetată) de culoare: „Acum, la 14 ani, ţi-o tragi, o sugi, trăieşti! Gata cu Louis Quatorze şi compania!" (e vorba de Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare).

Este, de fapt, vorba despre eternul conflict dintre civilizaţie şi barbarie (chit că aceasta, ca întotdeauna, se dezvoltă în primul rând din interior).

Info

Polisse - Îngerii Păzitori (Franţa, 2011)

Regia: Maïwenn

Cu: Karin Viard, Marina Foïs, Maïwenn, Sandrine Kiberlain

Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

Filmul preferat: HoriaGârbea

CV

- Horia Gârbea s-a născut pe 10 august 1962, în Bucureşti, şi este un scriitor, reprezentant al aşa-numitului nouăzecism literar.

- Este doctor în inginerie din 1999 şi cadru didactic la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din Bucureşti din 1987. A publicat 8 volume cu caracter ştiinţific şi didactic.

- În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas. Din 2000 a fost secretar al secţiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.

Apoi, din noiembrie 2003, secretar al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, ales preşedinte al ASB în 2005. Este membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005.

- A publicat poezie, proză, teatru, critică literară şi teatrală, eseuri. Are în total 12 piese reprezentate în ţară precum şi în Anglia şi Franţa.

- A publicat 23 de volume de literatură. Romanul „Căderea Bastiliei" a fost distins cu trei premii naţionale în 1998.

- A susţinut rubrici permanente în reviste literare naţionale („Luceafărul", „Cuvântul", „Ziarul financiar", „Săptămîna financiară" etc.) şi la publicaţii teatrale ca „Scena", „Drama".

Top 10 filme care m-au marcat

1. Balul (Italia-Franţa, 1983), regia Ettore Scola

2. A fost odată în America (SUA, 1984), regia Sergio Leone

3. Necruţătorul (SUA, 1992), regia Clint Eastwood

4. Solaris (URSS, 1972), regia Andrei Tarkovski

5. Roma (Italia-Franţa, 1972), regia Federico Fellini

6. Blow-Up (coproducţie, 1966), regia Michelangelo Antonioni

7. 8½ (Italia-Franţa, 1963), regia Federico Fellini

8. În arşiţa nopţii (SUA, 1967), regia Norman Jewison

9. Conversaţia (SUA, 1974), regia Francis Ford Coppola

10. Sperietoarea (SUA, 1973), regia Jerry Schatzberg

Top 5 regizori

1. Federico Fellini (1920-1993)

2. Andrei Tarkovski (1932-1986)

3. Michelangelo Antonioni (1912-2007)

4. Alfred Hitchcock (1899-1980)

5. Sergio Leone (1929-1989)