Daniel Radcliffe, celebru şi bogat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Radcliffe a crescut odată cu personajul său din seria "Harry Potter", care i-a adus celebritatea. La începutul acestui an, Radcliffe a apărut pentru prima oară pe scena unui teatru,

Daniel Radcliffe a crescut odată cu personajul său din seria "Harry Potter", care i-a adus celebritatea. La începutul acestui an, Radcliffe a apărut pentru prima oară pe scena unui teatru, interpretând rolul lui Alan Strang, din piesa "Equus", a lui Peter Shaffer. Deşi a şocat publicul apărând gol într-o scenă, Daniel s-a bucurat de critici pozitive şi de noi solicitări. Acesta va putea fi urmărit şi în filmul australian "December Boys", care va avea premiera în luna septembrie.

În această vară, Radcliffe va lucra pentru filmul de televiziune "Baiatul meu Jack", alături de Kim Chattrall şi Carey Mulligan. Viaţa personală a lui Radcliffe nu este spectaculoasă. Cântă la chitară şi este fan al muzicii punk rock. Apariţiile în filmele realizate după romanele lui J.K. Rowling l-au îmbogăţit pe actor cu peste 17 milioane de lire sterline. Cu o asemenea avere, este unul dintre cei mai bogaţi tineri ai Marii Britanii.

Pentru apariţia în prima parte a seriei Harry Potter a încasat 250.000 de lire sterline, pentru a patra în jur de 5 milioane de lire sterline, iar pentru cel mai recent film, "Ordinul Phoenix", nu mai puţin de 8 milioane de lire sterline. Va câştiga peste 50 milioane de dolari pentru următoarele două filme. În ciuda averii sale impresionante, Radcliffe nu e un risipitor. Dă banii pe acţiuni caritabile şi cărţi.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite