Ce face Cristian Mungiu când nu filmează?

Multă lume şi-l imaginează pe Mungiu doar în spatele camerei de filmat. Se înşală. Regizorul îşi scrie propriile scenarii, merge la festivaluri, dă interviuri şi petrece câte zece ore la birou. Cristian Mungiu (41 de ani) îşi începe ziua la 6.30. Îi pregăteşte micul dejun băieţelului său de 4 ani şi jumătate, apoi îl duce la grădiniţă. La ora 9.00, ajunge la birou. „Ca un bun funcţionar“, se amuză regizorul. La 19

Întâlnirea cu regizorul care a câştigat în 2007 un Palme d’Or la Cannes pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ a avut loc la Mobra Films, casa de producţie a lui Cristian Mungiu, aflată într-o vilă veche (închiriată), în apropiere de Piaţa 1 Mai din Bucureşti. Aici, îşi are biroul regizorul. L-am găsit cu laptopul în faţă, trimiţând un email „urgent“. Pe masa de lucru, avea câteva DVD-uri cu filmele preferate, cumpărate de curând: „La grande illusion“, regizat de Jean Renoir în 1937, sau „A man escaped“ de Robert Bresson (1956). Într-un colţ, un dulap din lemn găzduieşte premiile adunate de-a lungul timpului pentru „Occident“, „4 luni...“ şi, mai nou, „Amintiri din Epoca de Aur 1 şi 2“. Mai puţin Palme d’Or-ul, pe care îl ţine acasă.

Bun la toate

Cristian Mungiu nu se ocupă doar de scrierea şi regizarea propriilor filme, ci şi de livrarea lor în toată lumea. „Am petrecut toată vara, încercând ca în acest an de criză să vedem pe cine mai găsim dispus să sprijine o campanie de lansare de film în România, pentru că, în momentul de faţă, nu mai vine nimeni la cinema. Trebuie să te agiţi foarte tare, măcar să dai de veste să ştie oamenii că exişti“, declară Mungiu.

Regizorul are o singură echipă de 12-13 oameni, care face mai multe „munci“: pe cea a unei agenţii de publicitate, pe cea a unei agenţii de PR sau pe cea a unei case de producţie. Când nu scrie scenarii şi când nu filmează, Cristian Mungiu pleacă în diferite colţuri ale lumii pentru a-şi promova filmele. Apoi, săptămânal, primeşte pe email cel puţin zece cereri de interviuri. „Mai sunt cererile de la ziariştii străini care vizitează România şi îşi trec în program să se întâlnească cu mine. În momentul de faţă, sunt cel puţin cinci sau şase astfel de grupuri de jurnalişti“, afirmă Mungiu. În ultimele patru luni a primit 11 solicitări pentru a fi prezent în diverse jurii de festival.

„Am fost nevoit să le refuz aproape pe toate, pentru că atunci când îţi faci o listă de priorităţi, acestea ajung la coadă. Am refuzat două minunate săptămâni la Goa, în India, unde trebuia să fiu tratat ca un prieten al festivalului. Am refuzat să mă duc la un alt festival în Insula Réunion din Oceanul Indian, pentru că n-am avut timp“. Mulţi cred că Mungiu s-a îmbogăţit din filmele sale. Regizorul îi contrazice. „Am reuşit să câştig din cinema suficient cât să nu trebuiască să mai lucrez altceva“, spune cineastul.

Un povestitor talentat

Dacă stai de vorbă cu regizorul Cristian Mungiu niciodată nu te plictiseşti. Nu este doar un profesionist în ceea ce face, dar şi un bun povestitor. Cele două ore pe care mi le-a acordat într-o zi agitată, chiar înainte de premiera filmului „Amintiri din Epoca de Aur: Dragoste în timpul liber“, au zburat foarte repede. Îţi spune pe nerăsuflate cum i-a întâlnit pe Gaspar Noé, regizorul filmului „Irréversible“, cu Monica Bellucci, pe Fatih Akin sau pe Emir Kusturica.

Imaginea României în străinătate

Colţul cu trofee  foto: Marian Vilău

Din România, străinii mai ştiu şi altceva în afară de Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi sau Dracula. De doi ani încoace, au auzit şi de Cristian Mungiu, autorul filmului-fenomen „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, dar şi de alţi regizori români care câştigă premii în festivaluri internaţionale. În postura de „ambasador“ al imaginii României în străinătate, se simte „responsabil“ şi încearcă să-şi facă treaba cât mai conştiincios.

„Nu e o sarcină foarte uşoară, deoarece ni se spune verde în faţă că România nu există pe hartă, chiar dacă noi venim dintr-un domeniu care a pus ţara pe hartă. Ce mă deranjează cel mai tare e lipsa de reacţie a autorităţilor române, care, pe de o parte, într-un mod vag, tacit, acceptă această reprezentare a mea ca cineast, în afară. Dar practic nu fac nimic concret în privinţa asta“, spune Mungiu.

„La noi, totul e cârpit şi provizoriu“

„Trebuie să rămân în România, pentru că mă exprim în limba asta. Am nişte răspunderi pe care mi
le-am asumat şi am un fel de rădăcini pe care nu vreau să le disloc. Ar fi foarte complicat din punct de vedere emoţional pentru copilul meu şi pentru părinţii mei. Asta nu înseamnă că îmi face plăcere să văd cât de haotică e viaţa în locul acesta. O fi un secol agitat, dar nu se compară. Viaţa noastră e cu mult mai complicată din cauza felului în care ne organizăm şi suntem noi ca popor“, declară Mungiu.

Despre respect

Regretă faptul că cei mai inteligenţi, simpatici şi mai deschişi oameni pe care îi întâlneşte sunt studenţii români plecaţi în străinătate. „Dacă aplicăm toţi formula aceasta, nu mai are rost să ne întrebăm de ce ţara arată aşa. Arată aşa, pentru că toţi cei care erau întreprinzători şi aveau un nivel de educaţie ridicat s-au salvat pe ei“, e de părere regizorul.

Se simte mai respectat în afară decât în România. Şi nu se referă doar la respectul pentru munca sa. „E vorba de respectul pe care îl avem noi ca cetăţeni, acela e dezarmant. În clipa când vin de la mine de acasă şi până la birou cu maşina, mă înjură 15 oameni şi 10 deschid geamul şi îşi aruncă ţigările sau scuipă pe jos, ce poţi să ceri? N-are a face cu persoana mea. E lipsa de respect a noastră pentru locul în care trăim. Fiecare se poartă ca şi când în afară de apartamentul lui, restul e un loc care nu-i aparţine şi se poate purta cum vrea cu el“, afirmă Mungiu.

El nu întrevede nimic bun la orizont: „Nu văd cum se poate rezolva lucrul acesta pe termen scurt. Dacă trăieşti într-o ţară care e într-o criză continuă, legată de resurse şi de panică, nu poţi să construieşti nimic pe termen lung. La noi, totul e contracronometru, e cârpit, e provizoriu. Atunci ce program poţi să ai pe termen lung?“

Cu cine discută despre film şi despre viaţă

Actriţa Jane Fonda, felicitându-l pe Mungiu pentru Palme d’Or-ul câştigat în 2007

De curând, Mungiu s-a întâlnit la Lyon cu cineastul Gaspar Noé. „E un om foarte interesant, neconvenţional. Nu e persoană care să menajeze pe cineva“, precizează regizorul român. A petrecut mai mult timp, pe un avion către Londra, cu Alfonso Cuarón. Mungiu povesteşte: „A fost o întâmplare simpatică. Am început prin a vorbi despre cinema, dar am sfârşit prin a vorbi că, în ultimă instanţă, copiii sunt cu mult mai importanţi. În contextul în care el tocmai a divorţat... La vârsta de 47 de ani are trei copii şi un nepot“.

O persoană cu care se întâlneşte des este Marjane Satrapi (care a făcut „Persepolis“). Cu regizorul sârb Goran Paskaljevic a discutat multe lucruri. A aflat atâtea despre el, despre familia sa, despre câinii pe care îi salvează la Belgrad, de ce a intrat în politică sau cât a costat casa lui de la Paris. La un moment dat, la proiecţia cu „4 luni...“ de la New York a venit la el o doamnă cu o mască pe faţă. La jumătatea conversaţiei şi-a scos-o. Era Faye Dunaway. S-a arătat interesată de „4, 3,2“, pentru că făcea un film care implica un avort.

Un alt cineast cu care se întâlneşte des e Fatih Akin, „un tip foarte deschis şi simpatic“. „M-am întâlnit cu el la Veneţia. După filmul pe care şi l-a prezentat acolo, a avut plăcerea să mixeze toată noaptea“, s-a destăinuit Mungiu.

Amintiri din festivaluri

Vlad Ivanov în  „Amintiri din Epoca de Aur – Dragoste în timpul liber“, cel mai recent film al lui Mungiu

Când se duce în festivaluri abia are timp să respire. Acordă interviuri câte şase ore pe zi. „N-apuc să fac altceva decât un fel de PR şi vorbe. Am fost de curând la Lyon, la un festival făcut de Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes. A vrut să facă un altfel de festival, cu filme clasice, în oraşul fraţilor Lumière. A chemat cineaşti foarte cunoscuţi din toate colţurile lumii. Am fost într-o companie foarte plăcută şi agreabilă. Am prezentat filme împreună cu Emir Kusturica, Gaspar Noé, Walter Salas, Marjane Satrapi şi mulţi alţii“, mărturiseşte Mungiu.

A văzut cu această ocazie vreo 50 de filme inedite Lumière, proaspăt restaurate. A ajuns în mai toate ţările globului, însă prea puţin a reuşit să „guste“ din fiecare. „La Lyon, am avut o jumătate de zi liberă, pe care mi-am petrecut-o plimbându-mă aiurea prin oraş, să nu mă mai aud vorbind. Iar la Londra, am avut în weekend câte o jumătate de zi liberă pentru mine, să mă plimb prin parc şi să mă uit la veveriţe“, adaugă regizorul. Se consideră „cea mai bună secretară din lume“, deoarece nu-i scapă nimic. „Sunt o persoană care s-a obişnuit să prevadă foarte multe lucruri înainte. Nu uit niciun amănunt“, conchide Cristian Mungiu.

Regizorul, în rol de tată

„Mă străduiesc să citesc în preajma copilului meu, să mă vadă cu o carte în mână. Am cumpărat de la Londra un volum foarte popular în străinătate, încă netradus la noi, „A little history of the world“ („O scurtă istorie a lumii“), de 2.500 de pagini.

O citesc constant şi încerc să-i fac un rezumat fiului meu. Citesc foarte multe cărţi pentru copii şi ascult multă muzică pentru copii“, spune regizorul. A învăţat pe de rost o grămadă de cântecele în franceză şi în engleză, pe care i le cântă celui mic, apoi îl ajută să le memoreze el.

Îi vine foarte greu să răspundă la întrebarea: „Ce faci în timpul liber?“ Deoarece are atât de puţin timp liber pentru familia sa. Dar plănuieşte să-şi ia o bicicletă. „Am fost un mare biciclist la viaţa mea...“.

Mungiu inedit

Când era la facultate, în ’89, avea 200 de filme pe video, pe care le proiecta la Casa Studenţilor din Iaşi. Astfel, câştiga un ban în plus pentru cărţi, dulciuri sau pentru bilete la cinema.

I s-au cerut 20.000 de euro pentru a putea folosi cinci versuri patriotice în filmul său „Amintiri din Epoca de Aur“

Are un motan negru pe care îl cheamă Mâţa şi o pisică albă pe care o cheamă Pisoică, luate de pe stradă în urmă cu 12-13 ani. Când s-a întâlnit cu Emir Kusturica, i-a spus: „I have a black cat and a white cat“, făcând aluzie la celebrul film al regizorului sârb, „Pisica albă, pisica neagră“.

După terminarea studiilor, a lucrat ca profesor, jurnalist şi moderator la radio şi în televiziune, până în anul 1994.

A primit propunerea de a fi imaginea unei firme de camioane.

A fost solicitat să candideze la Parlamentul European.

Unde îşi scrie scenariile

Regizorul, în pivniţa casei din apropiere de Piaţa 1 Mai, unde păstrează o parte din decoruri

„Primesc tot felul de scenarii, din România, din străinătate sau de la agenţii americani. Nu le citesc pe toate. Cum aş putea? Am abandonat laptopul de anul trecut, iar acum am deja 10.000 de emailuri. Nu pot să dau reply, pentru că nu reuşesc să citesc tot“, spune Cristian Mungiu. După ce a citit de-a lungul timpului sute de scenarii, regizorul a ajuns la concluzia că filmele se nasc în capul său doar atunci când îşi concepe singur scenariile.

„Nu sunt nici pedant, nici răsfăţat“

O discuţie cu o persoană sau o carte citită îi stimulează imaginaţia, acestea reprezentând doar un grăunte dintr-un scenariu, care este un proces creativ, mai important decât regia. Mungiu n-are un colţişor al lui unde îşi creează în tihnă scenariile. „Nu sunt nici pedant, nici răsfăţat. Nici nu am tabieturi“, dezvăluie regizorul. Scenariul la „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ l-a scris în Bucureşti, în biroul companiei de PR a soţiei sale, unde e un pic mai linişte. Nu în biroul său de la Mobra Films, deoarece acolo e tot timpul agitaţie. „L-am scris pe apucate, între orele 12.00 şi 17.00. Nu pot să lucrez noaptea“.  Mai scrie prin localuri.

Când găseşte un local prietenos, unde nu îl întreabă nimeni de ce îi trebuie o priză să-şi bage laptopul, îşi petrece acolo opt ore, bând patru ceaiuri. De exemplu, episodul cu „Legenda curcanului zburător“ din „Amintiri din Epoca de Aur: Dragoste în timpul liber“ l-a scris în urmă cu cinci-şase ani, într-un internet cafe de pe Calea Victoriei din Capitală. Era plin de oameni care veneau să se uite la filme porno, însă nu l-a deranjat nimeni. Era foarte întuneric şi nimic nu îi distrăgea atenţia. „Înainte de «4,3,2», m-am dus două săptămâni la munte, la casa cumnatului meu din Sinaia şi am sfârşit prin a sta foarte frumos pe terase, m-am dus în oraş, m-am uitat la meciuri, pentru că era campionatul mondial de fotbal. Am scris o grămadă de lucruri, toate motivele pentru care sunt nemulţumit de mine însumi, dar nimic creativ“, povesteşte Cristian Mungiu.

A crescut un câine pe bloc

Scenariul pentru „Occident“ a luat naştere în fosta sa garsonieră de pe strada Şipotul Fântânilor, cu vedere la Cişmigiu. Acolo, funcţionează acum un mic teatru neconvenţional. A locuit în garsonieră vreme de 12 ani, la etajul zece, cu două mâţe şi un câine, pe care l-a crescut pe bloc. Mungiu îşi aminteşte: „La un moment dat, am luat un câine amărât de pe stradă şi n-am avut unde să-l cresc. Era vai de capul lui, păduchios.

L-am crescut pe bloc, pentru că nu mai aveam loc în garsonieră, până când vecinii n-au mai fost de acord să-l cresc acolo, nu pentru că îi încurca. Strângeam după el. Ci pentru că era caraghios pentru ei să creşti un câine pe bloc. De asta am zis că nu mai vreau să stau la bloc“. În prezent, locuieşte la casă, în gazdă. „N-am câştigat banii pe care toată lumea crede că i-am câştigat“, dezvăluie Cristian Mungiu. Episoade din „Amintiri din Epoca de Aur“ au fost scrise în mansarda în care stă cu familia de şapte ani. Scenariul unui alt episod, pe care l-a lucrat împreună cu Ioana Uricaru, l-a scris în Casa Grădinarilor, a Ambasadei Venezuelei în România. Pentru actorul şi regizorul Dennis Hopper a creat un scenariu într-o cameră de hotel. Din câte a auzit Cristian Mungiu, umblă zvonul în lumea cineaştilor că s-ar face în curând un film după acel scenariu.