Animaţie la standarde înalte

„Up“, filmul produs de Pixar/Disney, este o reuşită, însă nu un nou miracol.Ce n-aş da să pot asista la şedinţele de board ale celor din studiourile de animaţie Pixar… Trebuie să fie foarte interesante.

Îmi închipui că o încăpere întreagă de „creativi” se dau cu capul de masă, încercând să găsească noi modalităţi cu care să forţeze limitele imaginaţiei şi ale animaţiei.

„Băieţi, cât de departe putem merge de data asta? Ultima oară am dat lovitura cu un film despre un Pământ carbonizat şi doi roboţei îndrăgostiţi, unde primele 30 de minute au fost mute… Ce-ar fi ca acum să întindem şi mai tare coarda şi să facem ceva cu un personaj care, pentru Hollywood, e mai invizibil ca Bin Laden? Cu un pensionar, adică.  Hai să vedem dacă ne mai merge şi de data asta!“. Şi, oricât de incredibil ar părea, au reuşit din nou.

„Up“ s-a instalat confortabil pe primul loc al box office-ului şi în top 20 al celor mai bune filme făcute vreodată, întocmit de site-ul IMDB. E deja o axiomă zicala că „în cinema nu există o formulă a succesului“, ceea ce înseamnă că Pixar a găsit acel Sfânt Graal mereu eluziv până acum, pentru că nimeni nu şi-a mai făcut speranţe că există.

Toate producţiile sale au fost mici miracole adulate atât de public, cât şi de critică. N-au dat chix niciodată şi, în acest moment, nu numai că-şi pot permite să rişte, dar şi-au făcut o marcă din aventurarea pe terenuri virgine narative şi stilistice. Sunt fericită să anunţ că „Up“ este, din nou, o izbândă, chiar dacă nu de nivelul lui „The Incredibles“ sau „Ratatouille“.

Carl Fredricksen este un bătrânel ursuz care, după moartea soţiei, încearcă să-i  îndeplinească acesteia visul de a avea o casă pe malul unei cascade din America de Sud.

Animaţie realistă, în culori vii

Într-un Hollywood unde „seniorii” sunt reduşi fie la statutul de mentori, fie la cel de ruine energice, cam ridicole şi patetice, numai bune de râs, Carl este un erou tridimensional. În prima parte, animaţia ne oferă un superb flashback al vieţii sale, făcându-ne cunoştinţă cu un bărbat care a avut, timp de decenii, un apetit pentru aventură, însă, ca majoritatea dintre noi, şi l-a abandonat pentru carieră şi familie.

Pentru oricare alt studio, „Up“ ar fi însemnat o realizare majoră. Însă vorbim de Pixar şi standardele sunt foarte înalte. Din momentul în care căsuţa se înalţă în cer, povestea devine uşor îngreunată de gravitaţie. Mai mult, Carl şi partenerul său de zbor, un băieţel de opt ani pe nume Russell, au o ceartă forţată care nu se potriveşte în intrigă, dar care pregăteşte prea confortabil conflictul final.

Însă, în majoritatea timpului, „Up“ e un pur deliciu, de la expresivitatea vocilor şi a coloanei sonore la animaţia în culori vii, extrem de realistă, la gagul recurent ce implică un câine vicios pe nume Alpha şi maşinăria stricată care-l ajută să vorbească (prost). Sunt convinsă că imaginea căsuţei ce pluteşte printre nori agăţată de miile de baloane cu heliu colorate va deveni una iconică.