Violul ca ritual rasist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teribilul roman al lui J.M. Coetzee, „Dezonoare“, scris cu o simplitate dezarmantă, dar cu fraze de o rară pregnanţă, desfăşoară drama intelectualului ratat. Cartea „Dezonoare“ (1999) a câştigat Booker Prize, Commonwealth Writers’ Prize şi a fost ecranizată cu John Malkovich în rolul principal.

Violată de doi negri africani, Lucy îi povesteşte tatălui ei: „«Cred că n-au făcut-o pentru prima dată. Cred că se ocupă cu violurile.» «Crezi că se vor întoarce?» «Cred că sînt pe teritoriul lor. M-au marcat. Se vor întoarce după mine» «Atunci chiar că nu mai poţi rămâne aici.

Fiindcă este ca şi când i-ai invita să se întoarcă.» Cade o clipă pe gânduri: «Dar poate că ar trebui să privim lucrurile din alt unghi. Şi dacă ăsta e preţul pe care trebuie să-l plătească aceia care aleg să rămână pe loc? Poate că ei aşa privesc lucrurile. Poate că şi eu ar trebui să privesc la fel lucrurile. Ei mă percep ca şi când le-aş datora ceva. Iar ei înşişi se văd ca pe nişte perceptori, ca pe nişte tipi care percep impozitele. De ce ar trebui să mi se permită să trăiesc aici fără să plătesc». «Ziceai că ai simţit numai ură din partea lor».

«Ură... când e vorba de bărbaţi şi de sex, David, nimic nu mă mai surprinde. Poate că pentru bărbaţi detestarea femeii face din actul sexual un episod mai excitant. Tu eşti bărbat, ar trebui să ştii. Când faci sex cu o necunoscută - când o prinzi în braţe, o aşezi sub tine, te laşi cu toată greutatea asupra ei - asta nu aduce întrucâtva cu actul de a ucide? Vâri cuţitul în ea; apoi îl scoţi, lăsând trupul acoperit de sânge - asta nu te face să simţi că ai ucis, ca şi când ai comite nepedepsit o crimă?». Oare aşa îi vorbeşte o fiică tatălui ei? Oare ea şi el sunt de acceaşi parte a baricadei? «Poate. În unele cazuri. Pentru anumiţi bărbaţi. Aşa a fost cu amândoi? Ca şi când te-ai fi luptat cu moartea?» «S-au îndemnat unul pe celălalt. Probabil că din cauza asta o fac împreună ca nişte câini în haită.» «Şi cel de-al treilea? Băiatul?» «Era acolo ca să-nveţe»".

O parabolă întunecată

Divorţat, părăsit şi de prostituata cu care se vedea regulat, cu o carieră de filolog lipsită de strălucire la Universitatea din Cape Town, David Lurie are o aventură, într-o ultimă zvâcnire de orgoliu, cu o studentă. Denunţat, profesorul îşi recunoaşte vinovăţia, dar refuză compromisul (pentru a-şi păstra postul) de a-şi afirma în public şi regretul, în ideea că orice om vinovat are „dreptul la dorinţă" şi „libertatea de a tăcea" pentru a-şi păstra demnitatea. În faţa acuzaţiei de hărţuire sexuală, Lurie se comportă ca Meursault al lui Camus: cu o indiferenţă luată însă drept sfidare.

Concediat, Lurie se retrage la ferma fiicei lui, Lucy, unde plănuieşte să termine o operă la care lucrează de mult, dar ferma va fi atacată de trei tineri de culoare: el va fi maltratat, iar fata, violată de doi dintre bărbaţi. Relaţia cu Lucy, lesbiană retrasă din civilizaţia urbană, se va degrada şi mai mult după refuzul acesteia de a părăsi acel loc arid şi periculos în care relaţiile dintre albi şi negri (este perioada post-apartheid) sunt încă foarte complicate. Ca într-o versiune rasistă a lui „Ion" de Rebreanu, un fost angajat al ei, tot de culoare (şi care se va dovedi rudă cu unul dintre atacatori), îi oferă protecţia în schimbul căsătoriei, al pământului şi al recunoaşterii copilului cu care Lucy rămâine gravidă în urma violului („acest zeu al haosului şi imixtiunii, profanatorul vieţii în recluziune").

Dezonorat de trei ori (o dată prin compromiterea carierei universitare şi pătarea reputaţiei, apoi ca martor neputincios la violul ca ritual rasist al propriei fiice lesbiene şi, în cele din urmă, ca viitor socru al celui care e posibil să fi plănuit violul), Lurie îşi găseşte resemnarea în faţa cruzimiii umane lucrând la un crematoriu unde arde cadavrele câinilor provenite de la un cabinet veterinar.

Teribilul roman al lui J.M. Coetzee, scris cu o simplitate dezarmantă, dar cu fraze de o rară pregnanţă, desfăşoară drama intelectualului ratat pe fondul raporturilor de putere dintr-o ţară în care conflictele rasiale au supravieţuit civilizaţiei. Romanul nu rămâne doar povestea decăderii unui om divorţat, concediat şi aflat la debutul bătrâneţii când „plăcerea de a trăi se stinge", nu este doar o carte despre ratările vieţii personale supuse capriciilor timpului, trupului şi ale prejudecăţilor sociale, ci devine şi o analiză a felului în care oamenii plătesc încă tributul sângelui şi sunt constrânşi la umilinţă pentru a supravieţui pulsiunilor animalice ale rasismului. Retragerea din mijlocul violatorilor în compania câinilor muribunzi dă romanului, pe final, caracterul unei parabole despre condiţia umană. O parabolă cât se poate de întunecată.

Info

J.M. Coetzee, „Dezonoare",

Traducere: Felicia Mardale Editura Humanitas Fiction 2011.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite