Viciile şi glumele filozofilor

Sute de anecdote, replici şi situaţii amuzante din viaţa filozofilor, din Antichitate pînă în zilele noastre. Fost măturător de stradă, profesor de filozofie şi păpuşar, spaniolul P.G. Calero a adunat cîteva sute de anecdote filozofice, cu protagonişti de la Thales din Milet şi Heraclit la Nietzsche şi Cioran.

Iată patru anecdote alese aproape la întîmplare: „S-a dus Diogene la o baie pentru a avea o înfăţişare decentă, dar observînd cît de murdară era cada, l-a întrebat pe proprietar: «Cei care se îmbăiază aici unde se spală după aceea?»
În operele sale de maturitate, Sfîntul Augustin pleda în favoarea castităţii şi reculegerii, dar chiar el a dus în anii de tinereţe o viaţă destul de desfrînată. În „Confesiuni” el recunoaşte că pe cînd era tînăr spunea următoarea rugăciune: «Doamne, dă-mi castitate şi abstinenţă, dar nu acum.»

Deşi Kant s-a purtat întotdeauna cu deosebită delicateţe şi politeţe faţă de femei, adevărul este că din părerile sale se putea întrevedea uneori o anumită misoginie amestecată cu umor. Astfel, îi plăcea să provoace doamnele, spunîndu-le că se putea demonstra, urmărind textul Bibliei, că femeile nu ajung în Rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfîntului Ioan, în Ceruri s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră. Aşa ceva ar fi imposibil dacă ar fi fost acolo o femeie, glumea Kant.

Cum Cioran nu era cunoscut pe atunci în Spania, în cercurile universitare s-a răspîndit zvonul că filozoful român nu exista de fapt şi că este o invenţie a lui Fernando Savater. Acesta i-a trimis o scrisoare lui Cioran, dîndu-i de ştire: «Aici se spune că dvs. nu existaţi». Cioran, care a proclamat întotdeauna zădărnicia existenţei şi ideea că ar fi fost mai bine să nu se fi născut, i-a răspuns: «Te rog să nu dezminţi acest lucru!»”.

Umor & filozofie

Cei care cred că filozofii sînt nişte oameni scorţoşi şi străini de ceea ce e omenesc şi ţin la ideea că filozofia nu este compatibilă cu umorul ar trebui să ocolească această carte „neserioasă”, mic tratat anecdotic despre cum se poate învăţa filozofie rîzînd, dar şi despre cum se poate rîde de filozofi, de credinţele şi de ideile lor.

Documentaristul şi profesorul Pedro González Calero a adunat cîteva sute de glume, replici şi situaţii amuzante din viaţa filozofilor din Antichitate pînă în zilele noastre, astfel că, printre ironii şi glume cu tîlc, volumul de faţă poate fi citit şi ca pe un compendiu buf de istorie a filozofiei.

Filozofi greci, orientali, nemţi, spanioli sînt surprinşi în momente de graţie, glumind cu înţelesuri nebănuite, livrînd inteligenţă prin anecdote ce pot părea deseori frivole sau care seamănă cu răutăţile cele mai comune. Filozofii apar în posturi cît se poate de umane, sînt plini de vicii şi de păcate, sînt ciudaţi, patetici, ursuzi, caustici sau mucaliţi, mereu spirituali, niciodată neinteresanţi. Diogene, Aristip,

Voltaire şi chiar Nietzsche cuceresc cu umorul lor, dar dincolo de latura lor distractivă, anecdotele – multe absolut memorabile – sînt surse inepuizabile de dileme şi dau de gîndit. La final veţi fi pierdut prejudecăţile care leagă intelectul de partea serioasă a vieţii şi de morga academică şi veţi da dreptate lui Bertrand Russel, care spunea că „orice act de inteligenţă este un act de umor.”

Info

Filozofia pentru bufoni. Mic tratat de tot rîsul filozofilor de Pedro González Calero
Traducere: Mihai Gruia Novac
Editura: Nemira, 2008