Un naufragiat în Tabor

Volumul al doilea al romanului „Copiii căpitanului Grant“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. După luni de căutare, echipajul navei „Duncan“ îl descoperă, într-un final, pe căpitanul Harry Grant pe o insulă pustie .

Romanul a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton, în paginile revistei franceze „Magasin d'Éducation et de Recreation", între 20 decembrie 1865 şi 5 decembrie 1867, apărând apoi sub formă de volum în luna iunie a anului 1868, cu titlul „Les enfants du capitaine Grant", la Editura Hetzel din Paris.

În prima parte a romanului descopeream echipajul navei „Duncan" - format din lordul Glenarvan şi soţia sa, comandantul John Mangles, Tom Austin, geograful francez Jacques Paganel, precum şi copiii căpitanului Grant, Robert şi Mary - străbătând paralela 37 sud în jurul Pământului, în căutarea căpitanului Harry Grant, naufragiat într-un loc necunoscut. Echipajul parcursese Patagonia, Insula Tristan da Cunha, Insula Amsterdam şi Australia, dar nu îl găsise pe Grant.

În Australia însă, călătorii îl descoperiseră pe Ayrton, un fost intendent de pe vasul „Britannia". Departe de a avea soluţia în ceea ce priveşte misterul locului în care se află căpitanul Grant, Ayrton se dovedeşte a fi un impostor. Intendentul fusese abandonat de căpitanul Grant în Australia înainte ca nava să naufragieze, din cauză că încercase să preia controlul vasului „Britannia" în scopul de a-l transforma într-o navă de piraterie.

Înapoi pe pământul patriei

După o încercare nereuşită a lui Ayrton de a prelua abuziv controlul navei „Duncan", o parte a ehipajului rămâne în Australia, rătăcindu-se de navă şi crezând, dintr-o eroare, că aceasta se pierduse. Ajung în Auckland, în Noua Zeelandă, dar acolo sunt nevoiţi să înfrunte noi peripeţii pentru că sunt capturaţi de un grup de indigeni din tribul Maori. Regăsind nava „Duncan", echipajul îl ia prizonier pe Ayrton şi îl forţează să dezvăluie locul exact unde se găseşte căpitanul Grant.

După o nouă repriză de căutări în largul oceanului, naufragiatul este descoperit pe Insula Tabor. Iată cum este descrisă mult aşteptata întâlnire:  „Tatăl şi copiii îşi reveniră înainte chiar de a se afla la bordul iahtului. Cum să zugrăvim această scenă? Cuvintele n-ar fi de ajuns. Tot echipajul plângea privind cele trei fiinţe unite într-o mută îmbrăţişare. Harry Grant, ajuns pe punte, îndoi genunchiul.

Evlaviosul scoţian voi, atingând ceea ce pentru dânsul era pământul patriei, să mulţumească, înainte de toate, lui Dumnezeu pentru mântuirea lui. Apoi, întorcându-se spre lady Helena, spre lord Glenarvan şi tovarăşii săi, le mulţumi cu o voce zdrobită de emoţie şi în câteva cuvinte, în timpul scurtului drum de la insulă la iaht, copiii săi îi povestiră toate păţaniile Duncan-ului."

Cel mai popular scoţian

Pentru a nu fi dat pe mâna autorităţilor engleze, Ayrton este lăsat pe Insula Tabor, unde va fi nevoit să reflecteze asupra vieţii sale şi
să-şi recapete umanitatea, trăind departe de lume, în mijlocul naturii sălbatice. Personajul Ayrton va apărea într-un alt roman scris de Jules Verne în 1874 - „Insula misterioasă", în care va fi, la rândul său, descoperit şi adus înapoi la civilizaţie de inginerul Cyrus Smith şi însoţitorii săi.

Echipajul navei „Duncan" se îmbarcă astfel înapoi spre Marea Britanie, după o misiune îndeplinită. „Întoarcerea căpitanului în Scoţia a fost salutată ca un eveniment naţional şi Harry Grant deveni omul cel mai popular al bătrânei Caledonii. Fiul său Robert s-a făcut marinar ca şi el, marinar ca şi căpitanul John şi, sub auspiciile lordului Glenarvan, el a realuat proiectul de a întemeia o colonie în apele Pacificului".