Un maghiar anticomunist român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul maghiar Ádám Bodor îşi povesteşte detenţia politică de la Gherla din anii `50. Cartea-dialog „Mirosul puşcăriei“ vorbeşte despre „conştiinţa ardelenească“, dar şi despre şovinismul maghiarilor.

Îi povesteşte Ádám Bodor interlocutoarei sale:

„De obicei, la vârsta aceea se formează asociaţiile de drumeţie, încep să se înfiripe cercurile colecţionarilor de fluturi, ale crescătorilor de porumbei, se pun bazele formaţiilor de muzică, ale bandelor de tâlhari şi ale cercurilor literare. Dar situaţia de atunci a făcut ca eu să devin unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Tinerilor Anticomunişti, adică IKESZ. Voiam să răsturnăm regimul. Eram aproape toţi elevi ai Colegiului Reformat din Cluj. Situaţia politică de atunci e cunoscută: cu câţiva ani în urmă comuniştii au preluat puterea şi atrocităţile erau în toi. Puterea îşi demonstra prin toate mijloacele forţa, brutalitatea şi intransigenţa, în special arestând fără nici o hotărâre judecătorească, mai cu seamă nevinovaţi, închizându-i în închisori, în mine sau trimiţându-i să spargă pietre, de pildă, la canalul de la Dunăre. Dar, dacă era nevoie, nici un proces  politic nu constituia o problemă. De pildă, tatăl meu a fost acuzat în aşa-zisul proces Márton Áron pentru trădare de ţară, pe baza unui articol de lege care, în timpul imaginarei comiteri a faptei, nici nu era în vigoare. De aici reiese că, în cazul meu, a existat un precedent familiar şi social de complot împotriva regimului... Chiar dacă organizaţia noastră nu avea un caracter antiromânesc, fiind maghiari, noi chiar nu ne puteam imagina viitorul regiunii decât sub forma unui Ardeal liber, organizat, bineînţeles, după principii democratice, sub conducerea noastră. În acele condiţii, eu visam la portofoliul ministerului de externe".

Scriitorul graniţei

Cartea-dialog a celor doi se referă, aproape exclusiv, la Ardealul natal multietnic, zonă est-europeană prin excelenţă de graniţă, şi la perioada petrecută de scriitor la Cluj, concentrându-se, de fapt, pe cei doi ani, '52-'54, petrecuţi de Ádám Bodor, pe atunci un adolescent de 17 ani, la închisoarea Gherla.

Povestea detenţiei politice este relatată amănunţit şi are meritul, în primul rând, de a revela un tip de experienţă - cel al disidenţei maghiare în România - despre care, din păcate, nu ştim mai nimic. Arestarea s-a petrecut în urma unei acţiuni în care adolescenţii anticomunişti au umplut Clujul cu manifeste instigatoare tipărite pe hârtie igienică la o tipografie de jucărie.

Interogarea şi perioada detenţiei sunt povestire cu mare artă de Ádám Bodor. „Reeducările" prin tortură a colegilor de detenţie săvârşite de, atenţie!, studenţii legionari convertiţi - printre aceştia chiar viitorul părinte Calciu: „Faptul că acum numele lui se află printre cele ale martirilor ţine de imaginea denaturată a unei epoci denaturate" - oferă câteva momente teribile, frisonante, care alternează cu situaţii, unele, extrem de emoţionante, altele de un comic absurd rar, aşa cum este, de pildă, scena reconstituirii, imediat după proces.

După Gherla, Ádám Bodor a ales să studieze teologia reformată, întrucât acolo istoria şi filosofia nu erau impregnate de leninism şi, până la plecarea sa din ţară în 1982, se conturează, încet-încet, cariera lui de scriitor. Poveştile sale legate de pasiunea pentru Munţii Rodnei şi prieteni, reconstituirea atmosferei boemei şi a vieţii literare maghiare clujene, încercările de emigrare în condiţiile dosarului politic, toate istoriile sale au deopotrivă accente nostalgice şi de frustrare, conţin mult umor, dar şi tristeţe.

Iar când vorbeşte despre „iluziile trecutului" şi despre dezastrul din puşcărie care l-a marcat profund, despre îndârjirea de a nu se mai întoarce sau despre condiţia sa de scriitor maghiar „musafir", „privat", situat mereu la graniţa dintre Ardeal şi Ungaria, plecat, dar tentat de întoarcere, confesiunile lui Ádám Bodor sunt extrem de emoţionante. Extraordinar povestitor, plin de umor, cu un acut sentiment al istoriei şi al dramei celui plecat din locul de baştină, Ádám Bodor oferă o privire retrospectivă asupra comunismului românesc absolut necesară.

De altfel, vorbind deopotrivă despre „conştiinţa ardelenească" şi şovinismul maghiarilor, despre politica internă românească deplorabilă faţă de maghiari, despre multinaţionalism şi toleranţă, trecut, graniţă şi convieţuire,  confesiuniile sale au o dimensiune politică ce rămâne neapărat de aprofundat. Un scriitor - tradus anul trecut cu cele mai cunoscute două romane ale sale: „Vizita arhiepiscopului" (Editura Polirom) şi „Zona Sinistra" (Editura Humanitas) -  care trebuie descoperit! 

Info:

Mirosul puşcăriei, de Ádám Bodor - Zsófia Balla.
Traducere de Marius Tabacu.
Editura Curtea Veche, 2010

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite