Un destin necruţător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „Tess d’Urberville”, de Thomas Hardy, face parte din colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă” şi va fi distribuit mâine împreună cu ziarul „Adevărul”, la preţul de 12,99 lei. „Tess d’Urberville“ este una dintre cele mai controversate opere ale lui Thomas Hardy, reuşind să stârnească o serie de dispute în rândul clasei mijlocii din Epoca Victoriană.

Cartea urmăreşte destinul lui Tess Durbeyfield, o fată de la ţară, al cărei tată află întâmplător că este descendentul unei familii de aristrocaţi, dinastia d'Urberville, şi încearcă să profite de această descoperire. Tess este trimisă la conacul presupuselor rude, unde este violată de aşa-zisul văr Alec, care se îndrăgosteşte de ea.

Întoarsă acasă cu ruşinea unei sarcini nedorite, femeia este nevoită să îndure decesul pruncului nou-născut şi prejudecăţile celor din jur. Plecată pentru a-şi reface viaţa, Tess se îndrăgosteşte de Angel Clare, fiul unui preot, care sugerează că este stăpân pe propriile sale păreri şi nu se lasă condus de prejudecăţi. Imediat după căsătorie, femeia îi istoriseşte soţului drama vieţii sale, moment după care Angel o părăseşte.

Dezorientată de cele întâmplate, Tess se căsătoreşte cu Alec, care vrea să îndrepte greşelile trecutului. Destinul o surprinde pe eroină readucându-l pe Angel în viaţa sa, iar Tess decide să-l omoare pe Alec, pentru a fugi cu Angel. Trecutul o ajunge însă din urmă, iar eroina trebuie să plătească pentru greşelile ei.

Ecourile romanului

Romanul lui Thomas Hardy (1840-1928) a fost publicat în 1891. Subtitlul „O femeie pură/ povestit cu fidelitate" a scandalizat o bună parte a societăţii din Epoca Victoriană, care iniţial a împiedicat publicarea cărţii. Mai târziu, în 1979, celebrul regizor Roman Polanski a ecranizat romanul şi a distribuit-o în rolul principal pe talentata actriţă Nastassja Kinski. Producţia nu se abate de la textul lui Hardy şi reuşeşte să înregistreze un succes remarcabil, fiind distinsă cu o serie de premii, printre care trei Oscaruri şi două Globuri de Aur.

De la arhitectură la scris

Născut la 2 iunie 1840, la Higher Bockhampton, un sătuc din localitatea Stinsford, Thomas Hardy a fost influenţat de mama sa, care i-a vegheat educaţia până la vârsta de 16 ani, când a devenit ucenicul unui arhitect local. Primul roman al lui Hardy, „The Poor Man and the Lady", a fost terminat în 1867, dar nu a fost preluat de nicio editură şi Thomas a distrus în cele din urmă manuscrisul. La insisteţele lui George Meredith, mentorul său, Hardy continuă să scrie, iar „Departe de lumea dezlănţuită" devine primul roman semnificativ din cariera sa, fiind totodată şi cel care-l determină să renunţe la cariera de arhitect în favoarea celei de scriitor.

„Jude neştiutul" (1895), volumul care a urmat după „Tess d'Urberville", a fost întâmpinat cu proteste şi mai intense din partea publicului, din cauza modului deschis în care aborda sexualitatea. În ciuda tuturor scandalurilor, Thomas Hardy devenise, la începutul anului 1900, o celebritate în viaţă a literaturii engleze. „Tess d'Urberville", cartea distribuită mâine împreună cu ziarul „Adevărul", este tradusă din engleză de Letiţia Lazăr şi publicată de Editura Adevărul în colaborare cu Editura RAO.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite