Tragedia umană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O meditaţie despre condiţia umană a celui mai tragic dintre marii scriitori contemporani. Pentru „Pastorala americană”, Philip Roth  a primit Premiul Pulitzer în 1998, romanul fiind considerat de mulţi capodopera scriitorului.

Această meditaţie despre viaţa personajului principal este emblematică pentru întreaga literatură a lui Philip Roth:

„Un individ aranjat ca un pachet de cărţi pentru un joc ce se va desfăşura altfel decât era de aşteptat. Cum ar fi putut Suedezul să ştie, în toată bunătatea lui atent calibrată, că miza traiului docil era atât de ridicată? Adopţi docilitatea pentru a coborî miza. O soţie superbă. O casă frumoasă. O afacere pe care o administrează cu măiestrie. Îi face faţă cât poate de bine bătrânului său tată. El chiar trăia în versiunea lui de paradis.

Aşa trăiesc oamenii de succes. Sunt buni cetăţeni. Se simt norocoşi. Sunt recunoscători. Dumnezeu le zâmbeşte. Dacă apar probleme, se adaptează. Şi apoi totul se schimbă şi devine imposibil. Nimeni nu mai are parte de îngăduinţă, de nicăieri. Şi atunci cine se mai poate adapta. Iată aici un om nepregătit pentru o turnură proastă în viaţă şi cu atât mai puţin pentru imposibil. Dar cine e pregătit pentru imposibilul ce urmează să se întâmple? Cine e pregătit pentru tragedie şi pentru incomprehensibilitatea suferinţei? Nimeni.

Tragedia omului nepregătit pentru tragedie - iată tragedia fiecărui om... Până atunci nu avusese niciodată ocazia să se întrebe: «De ce sunt lucrurile aşa cum sunt?». De ce să se mai ostenească de vreme ce lucrurile fuseseră întotdeauna perfecte? De ce sunt lucrurile aşa cum sunt? Întrebare fără răspuns - iar până atunci el fusese atât de norocos, încât nici măcar nu ştiuse că există o asemenea întrebare."

Atentat la idealism

Scriitorul Nathan Zuckerman (cel care apare într-o lungă serie de romane ale lui Roth, dintre care la noi s-au tradus „M-am măritat cu un comunist" şi „Pata umană") îl întâlneşte peste ani pe Sey-mour Levov, numit Suedezul, un sportiv remarcabil odată, adevărat idol al adolescenţei, admirat, respectat şi iubit de toată lumea. Bărbat frumos, puternic, inteligent, responsabil şi moral, Suedezul are acum o familie minunată şi este un prosper om de afaceri: a preluat de la tatăl său şi a dezvoltat o fabrică de confecţionat mănuşi. Succesul, virtutea şi fericirea acestui om îl intrigă, prin platitudinea perfecţiunii, pe scriitor, care, când află de moartea prematură a Suedezului şi de marea lui dramă ascunsă, se decide să-i scrie povestea.

Aceasta se construieşte în jurul lui Merry, fiica bâlbâită, în vârstă de 16 ani, a Suedezului şi a lui Dawn (fostă Miss New Jersey), fiica rebelă şi complexată care, sub presiunea bunăstării burgheze şi a perfecţiunii părinţilor, devine militantă împotriva războiului din Vietnam şi împotriva capitalismului american. O militantă atât de înflăcărată, încât amplasează o bombă la magazinul universal. Un om moare în urma exploziei, Merry fuge de acasă şi dispare (continuând să pună la cale şi alte atentate criminale pentru pace & socialism), iar Suedezul nu reuşeşte niciodată să treacă peste sentimentul de ruşine, vinovăţie şi regret, nu înţelege şi nici nu se împacă cu rătăcirea fiicei. Atentatul lui Merry a aruncat în aer viaţa propriilor părinţi, care, după eforturi eşuate de a se aduna, se despart.

image

Povestea Suedezului este povestea unui om sfâşiat interior, „îngropat de viu" în propria viaţă, dar care, convenţional până la capăt, nici nu se revoltă, nici nu uită, ci păstrează aparenţele normalităţii, reuşind să fie ceea ce Zuckerman numeşte „o reprezentaţie deasupra unei ruine". Deopotrivă indignat (vezi şi romanul „Indignare") de „brutalitatea distrugerii acestui om indestructibil", dar şi confirmat în ideea că există un element profund iraţional al vieţii, Zuc-kerman imaginează povestea Levovilor ca pe demonstraţia plină de graţia teribilă a lipsei de sens, a implacabilei tragedii care loveşte, gratuit, până şi cel mai puţin blamabile destine.

Intensă şi profundă, spirituală şi plină de vitalitate, scrisă impecabil, cu momente de reală virtuozitate a detaliilor şi a dialogurilor, „Pastorala americană" este meditaţia copleşitoare despre condiţia umană a celui mai tragic dintre marii scriitori contemporani.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite