Tineri în comunism

După romanul „Fairia“ şi volumul de schiţe „Numele mierlei“, Radu Pavel Gheo revine cu cel mai ambiţios volum al său de proză de până acum. „Noapte bună, copii!“ este o minunată carte despre pierderea inocenţei şi confruntarea cu propriile iluzii.

O scenă cu tineri în comunism: "Leo era tuns periuţă şi, cu statura atletică şi înălţimea lui de 1,90 m, degaja un aer milităros. Îi stătea foarte bine. Dar cu vreo lună şi ceva în urmă avusese şi el o freză la modă: îşi lăsase părul lui blond ca paiul lung, lung de tot, şi şi-l dăduse cu fixativ nemţesc, luat din ocsko. Şuviţele i se înălţau într-o coamă obraznică deasupra frunţii şi pe laturi, iar în spate i se întindeau drepte până peste gulerul hainei. Freza aceea stufoasă, pe care Leo şi-o modelase după cea a lui Nick Rhodes de la Duran Duran, dispăruse când venise data trecută în Oraviţa, la piaţa de sârbi.

Coborâse din tren, iar doi inşi în uniformă albastră de la miliţia feroviară îl legitimaseră, îl duseseră cu ei în ghereta de cărămidă din gară, care le ţinea loc de secţie, şi îi retezaseră părul făcându-i o cruce mare cu foarfeca-n creştet. «Eşti punkist, ai?», îl apostrofase unul dintre miliţieni în timp ce tăia cu încântare părul răsfirat al adolescentului. «Ştii că e interzis să umbli aşa? Şi să zici merci că nu te trimitem cu duba la liceu!», intervenise celălalt miliţian. «Direct la şcoală, să te vadă toţi colegii! Voi ăştia, timişorenii, vă credeţi mai şmecheri ca toată lumea!». În momentul acela numai şmecher nu se simţea Leo. Fierbea de ură şi voia să se ţină tare, dar lacrimile îi curgeau pe obraz. Vedea cum miliţianul îl trage de şuviţele de păr, aranjate cu atâta trudă, le taie şi apoi le azvârle pe jos. Înghiţea noduri şi simţea gustul sărat al lichidului ajuns pe buze. Când consideră că-şi făcuse treaba, miliţianul cu foarfeca îi întinse o mătură şi-un făraş. «Acum ia asta şi fă curat!»".

Rezistenţa prin cultura pop

Întors în ţară în anul 2000 pentru a încheia o afacere deloc cuşer cu statul român, Marius traversează România la volanul unui Corvette roşu, visul adolescenţei sale din comunism. Fuga din ţară, pusă la cale cu prietenii lui în 1986, n-a ieşit prea bine şi le-a deturnat destinele. Paul n-a participat atunci la fugă din cauza unei boli, iar Leo şi Cristina au reuşit din a doua încercare, chemându-l apoi şi pe Marius. America nu li se oferă pe tavă: Marius va trebui să se mulţumească cu un job de supermarket, Cristina visează aiurea să devină actriţă, dar va intra în industria de filme porno convinsă de un Leo ajuns dealer de droguri, pentru ca în cele din urmă s-o sfârşească amândoi. Întoarcerea acasă a lui Marius devine, astfel, un drum al răzbunării (îl va căuta pe grănicerul care a abuzat-o pe Cristina când au ratat fuga din ţară), dar şi unul al regăsirii (îl va reîntâlni pe Paul, divorţat, pe cale însă de a ajunge un scriitor de succes).

Inedit este felul în care Radu Pavel Gheo conturează imaginea unei rezistenţe prin cultura pop, căci cei patru adolescenţi vor să fugă din comunism fascinaţi de mirajul consumerist occidental. Felul în care Radu Pavel Gheo se joacă de-a ficţiunea istorică şi, mai întâi, o identifică pe Cristina în persoana unei reale, dar obscure actriţe porno, iar mai apoi îl introduce în propria ficţiune pe Emil Decebal Matasareanu, imigrant român implicat într-un faimos jaf bancar american, acestea sunt două „mutări" narative de mare efect. Remarcabil este şi modul în care scriitorul prinde, rând pe rând, atmosfera copilăriei petrecute în satul bănăţean (legătura dintre copii este, psihologic vorbind, minunat conturată), a stilului de viaţă (californian) al emigranţilor, a tranziţiei româneşti (cu promiscuitatea şi corupţia aferente) sau a vieţii literare ieşene (cu derizoriul vanităţii artistice şi a aranjamentelor instituţionale).

Apoi, după dispariţia lui Sorin Stoica, Radu Pavel Gheo a rămas singurul prozator din noul val care are cu adevărat ureche pentru felul în care vorbesc oamenii. Recunosc însă că nu găsesc la fel de inspirată ideea de a plasa în momente cheie ale naraţiunii personajele celor doi bătrâni (Dumnezeu şi Sfântul Petru) cu sugestia inerentă de miraculos creştin şi cu intertextul bulgakovian inevitabil (finanţistul american fiind Diavolul deghizat în manager literar). Nu văd acest roman ca pe-o fabulă şi nici nu l-aş interpreta în cheia fatalităţii, a jocului şi a unei intervenţii divine explicite în destinul personajelor. Aş fi preferat ca resorturile deşertăciunii şi tragi-comediei umane să rămână ceva mai obscure.

„Noapte bună, copii!" este o minunată carte despre pierderea inocenţei şi confruntarea cu propriile iluzii, despre încercările prieteniei şi căutarea permanentă a unui acasă - un roman solid şi profund, acaparant prin poveste şi impresionant prin stilistică şi, cel mai important, care impune deopotrivă un standard şi un mare romancier.

Noapte bună, copii! de Radu Pavel Gheo
Editura Polirom, 2010.