Telenovelă cu imigranţi

Opera lui Radu Aldulescu (născut în 1954) este publicată de Editura Cartea Românească

Romanul lui Radu Aldulescu este inspirat de povestea reală a unei cântăreţe de muzică populară din Arad, ajunsă în anii '80, azilantă la Viena. Ca biografie a unei persoane reale, cartea este impresionantă, dar, ca literatură, nu înseamnă nimic.

Ana Maria află povestea băiatului de care se îndrăgosteşte: „Tuşica îi spuse povestea unui copil din Arad, cam de vârsta ei, care în urmă cu câţiva ani a trecut printr-o cumpănă grea, iscând prin acea cumpănă o înfruntare între un înger rău al ispitei şi un înger păzitor, al binelui şi al îndepărtării de ispită. Când maică-sa l-a certat pentru notele proaste, el s-a lăsat atât de tare în voia ispitei mâhnirii încât a hotărât să se arunce pe fereastra apartamentului de la etajul zece în care locuia... Ana tresări: uite că-şi amintea, auzise pe când era la liceul german, tot liceul şi tot Aradul vuiau de povestea copilului ăla care a sărit de la etajul zece şi n-a păţit nimic. O minune dumnezeiască, da, dar tuşica ştia mai bine cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Copilul s-a aşezat pe pervazul ferestrei ca şi cum s-ar fi pregătit să se culce, spunându-şi rugăciunea obişnuită înainte de a-şi da drumul în gol: înger-îngeraşul meu ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine şi mă-nvaţă să fac bine, de tot răul mă păzeşte, şi chiar l-a păzit. A ajuns jos nevătămat. Lumea l-a văzut cum a căzut de sus, cum s-a ridicat în picioare de pe caldarâm, s-a scuturat de praf şi s-a întors în casă în apartamentul de la etajul zece. Întâmplarea a apărut în ziare şi la televizor, iar el a povestit în biserică cum s-a rugat îngerului şi cum în timpul căderii a simţit o forţă ca nişte braţe care l-au susţinut şi i-au încetinit căderea, făcându-l o vreme să plutească."

Destin de ausländer

Romanul spune povestea arădencei Mariana Bejan care decide să fugă din ţară, lăsându-şi în urmă fetiţa, pe Ana Maria, în vârstă de numai un an. Femeia trece prin nenumărate încercări proprii oricărui fugar din Estul comunist. Ajunge într-un lagăr de azilanţi (unde este violată), spală vase la un restaurant, o vreme doarme în vagoanele din gară, apoi e angajată la o pensiune unde cunoaşte un ţigan descurcăreţ, cu care trece fraudulos graniţa înapoi în România pentru a-şi răpi fiica, la un moment dat e bătută şi sechestrată de o bandă de hoţi români, apoi vinde la un fast-food şi se împrieteneşte cu tot felul de indivizi de la marginea societăţii austriece înainte de a se ocupa de un restaurant care-i aduce o mică avere şi tot aşa, încercări peste încercări, ca într-un fel de roman picaresc cu imigranţi. Cartea, asta şi vrea să fie: o ilustrare a destinului ausländerilor confruntaţi nu doar cu sărăcia şi umilinţa unui trai nesigur şi periculos, dar şi cu prejudecăţile şi discriminările sociale sau cu birocraţia statului adoptiv care, în funcţie de propriile interese, le dă drepturi şi statute fluctuante. Dacă debutul cărţii vorbeşte despre mariajul nefericit al Marianei în România comunistă, iar capitolele mediane povestesc încercarea de a-şi face un rost ca la Viena, ultima parte a romanului îi aparţine fiicei Ana Maria şi bolii ei diagnosticate greu, tratate prost şi, în cele din urmă, fatale.

Îngerii din titlu sunt toţi cei care, într-un fel sau altul, au grijă de ea. Relatând alert toate aceste situaţii, peripeţii şi drame, într-un stil îngrijit şi cu mare fluenţă, romanul se citeşte uşor şi cu plăcere, dar nu este altceva decât maratonul „telenovelistic" al unei ausländeriţe. Prea alert şi cu o densitate prea mare de întâmplări şi schimbări de situaţii, rămâne doar la nivelul epic al relatării: n-are timp nici de dezvoltări narative, nici de fineţuri analitice, nici de contururi sau adâncimi psihologice ori relaţionale. Eroina din titlu suferă de o boală gravă, dar, în afară de regretul că nu mai poate dansa şi de vorbele mamei cum că „ne sunt date chinul şi suferinţa, ca şi o garanţie a mântuirii", n-avem acces la drama ei interioară. Se trece fraudulos graniţa de două ori şi au loc nişte violuri în acest roman, dar totul se întâmplă în câteva fraze/pagini lipsite de orice dramatism, suspans ori indignare.

De fapt, ce înseamnă toate astea, ce ne mai spune romanul în afară de faptul că transfugii trec prin multe, iar imigranţii trăiesc greu? Asta e problema: un alt nivel nu mai are. Ca biografie a unei persoane reale, cartea este impresionantă, dar, ca literatură, nu înseamnă nimic. Literar vorbind, materialul uman este tratat pur şi simplu superficial. E dezamăgitor cum instinctul de scriitor al lui Radu Aldulescu nu l-a avertizat că nu e suficient ca cineva să-ţi dea o poveste s-o pui pe hârtie pentru a avea şi un roman. Căci, de cele mai multe ori, viaţa doar pare un roman. Ca să şi fie, ei bine, asta ţine de o cu totul altă logică.

Info

Ana Maria şi îngerii  de Radu Aldulescu
Editura Cartea Românească, 2010