Stranietatea de zi cu zi

Oamenii, întâmplările, obiectele şi locurile rămân mereu nişte necunoscute în spaţiul ficţional al lui Amos Oz. „Scene de viaţă campestră“, cea mai recentă carte a cunoscutului prozator israelian, apare în librăriile din România.

Volumul confirmă victoria unui scriitor care a cucerit deopotrivă cititorul profesionist şi cititorul amator, victorie care se datorează faptului că Amos Oz nu este - prin literatura sa atât de apreciată în lumea întreagă -,decât scriitor, adică artist. Cărţile sale confirmă lipsa vocaţiei de hermeneut. În proză, Amos Oz nu descifrează şi nu se erijează niciodată în filosof, sociolog sau istoric. Preferă să rămână un povestitor care inventează lumi fără să le interpreteze.

În limba română au apărut până acum suficiente mostre din literatura sa. „Scene de viaţă campestră", un „roman din povestiri" în care palpită enigmatic Tel Ilan, un sat straniu ca oricare altul, confirmă atât o viziune, cât şi un stil. Pe de o parte, iese la iveală stranietatea din gesturile, hotărârile, cuvintele şi mai ales tăcerile unor personaje lăsate incomplete pentru ca cititorul să le completeze. Ei i se alătură bizareria unui spaţiu, „cel mai frumos sat dintr-o patrie levantină", cum e descris în primele pagini, în care se întâmplă lucruri de neînţeles şi în care relaţionează fiinţe care ascund ceva, de multe ori fără să ştie.

Pe de altă parte, cartea pune în lumină forţa stilului anticalofil al lui Amos Oz, care povesteşte cu un firesc demn de un mare scriitor, descrie fără zorzoane stilistice şi observă fără să divulge. Intitulată „Moştenitorii", prima dintre cele opt povestiri din volum etalează în efigie nu invazia, ci permanenţa stranietăţii în aşa-numitul cotidian. Un străin care „nu era tocmai un străin" pătrunde în universul aparent idilic al lui Arie Tzelnik. El este declanşatorul prin care prozatorul scoate la suprafaţă eternitatea neobişnuitului confundat cel mai adesea cu obişnuitul.

„Cea mai enigmatică instituţie"

Personajelor din „Scene de viaţă campestră" li se întâmplă lucruri care amintesc de întâmplări din satele imortalizate în cărţile unui Nikos Kazantzakis sau în proza scurtă din „Toate familiile fericite", de Carlos Fuentes.

În Tel Ilan, primarul Benni Avni primeşte un bilet de la soţia care dispare, spunându-i doar să nu-şi „facă griji". Dispariţia ei rămâne neelucidată, ca şi identitatea fetei care i se arată agentului imobiliar Yossi Sasson, ca şi destinul nepoatei lui Shil Steiner. Din punct de vedere literar, personajele care animă satul lui Amos Oz trăiesc şi înving prin misterele în care sunt învăluite. În Tel Ilan, unde bate vântul schimbării, familia rămâne o necunoscută. De altfel, aceasta este una dintre convingerile pe care scriitorul le-a exprimat deschis.

„Familia e cea mai enigmatică instituţie din lume, cea mai paradoxală, cea mai ridicolă şi mai ilogică, fiindcă cei mai mulţi dintre noi nu se nasc monogami. Încă din vremea lui Platon sau a lui Isus s-a spus că familia va muri. Totuşi, această instituţie imperfectă reuşeşte cumva să se târască de la o generaţie la alta. E vie şi nevătămată în Iranul ayatollahilor, în londonezul Greenwich Village, la eschimoşi şi la africani. Are o vitalitate stranie şi fascinantă", i-a spus Amos Oz jurnalistului care l-a intervievat pentru „The Jewish Chronicle" în 2009, anul în care a publicat acest volum.

Amos Oz este considerat, de ani buni, eligibil pentru Nobelul literar

„Bună dimineaţa, domnule Tzelnik"

„Din punctul lui de observaţie, bine ascuns în hamacul atârnat la adăpostul umbrei viţei-de-vie, Arie Tzelnik a observat că bărbatul acela solid are şi o oarecare fragilitate, asemenea cuiva care îşi revine după o grea suferinţă, ca şi cum până nu demult fusese un om corpolent, iar de câtăva vreme îngenunchease cumva pe dinăuntru, chircindu-se în propriul lui sac de piele. Chiar şi jacheta aceea subţire pe care o purta, o jachetă cu buzunare umflate, de un bej murdar, părea mult prea largă pentru el, atârnându-i lălâie pe umeri.

În ciuda faptului că, vara fiind pe sfârşite, poteca era uscată, străinul a purces pe dată să-şi şteargă tălpile pantofilor pe covoraşul din faţa treptelor. După ce a terminat, a ridicat pe rând fiecare picior, verificându-l, examinând cât de curate sunt tălpile pantofilor. Numai după aceea a urcat treptele şi a încercat uşa principală, din capătul scării, şi abia după ce a ciocănit politicos de câteva ori, fără să primească nici un răspuns, şi-a întors privirea şi l-a descoperit pe stăpânul casei, care vegeta leneş în hamacul său înconjurat de ghivece mari şi jardiniere rectangulare, în colţul umbrit de viţa-de-vie care îl proteja atât pe el, cât şi întreaga casă.

Imediat, oaspetele a zâmbit larg şi aproape că a făcut o reverenţă, dregându-şi vocea înainte de a rosti pe un ton protocolar: -În ce loc incredibil de frumos locuiţi dumneavoastră, domnule Tzelkin! Uluitor! O adevărată Provenţa a Israelului! Dar ce spun eu Provenţa! Toscana! Ce peisaj! Ce pădure! Tel Ilan este pur şi simplu cel mai frumos sat din această patrie levantină. Minunat. Bună dimineaţa, domnule Tzelkin. Îmi cer iertare. Sper că nu vă deranjez." (fragment din volumul „Scene de viaţă campestră", de Amos Oz, traducere din ebraică şi note de Ioana Petridean, Editura Humanitas Fiction)